Ascultă Radio Antena Satelor Live

Rata anuală a inflației a crescut. Unde se înregistrează cele mai mari majorări de preţuri

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,3% în luna august, de la 5% în iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu circa 8%, iar mărfurile alimentare şi serviciile cu aproape 3%.

Rata anuală a inflației a crescut. Unde se înregistrează cele mai mari majorări de preţuri

10 Septembrie 2021, 09:35

Potrivit Institutul Naţional de Statistică cele mai mari majorări de preţuri (de peste 20%) au fost la energie, ulei şi gaze naturale.

Urmează combustibilii (14%), branza de oaie, carnea de peşte, serviciile poştale şi tutunul.

La polul opus, cartofii, fructele şi transportul aerian s-au ieftinit faţă de anul trecut.

În acelaşi timp, câştigul salarial mediu brut a crescut, în iulie, cu un leu faţă de luna anterioară, la 5.780 de lei.

Conform datelor oficiale, cele mai mari salarii sunt în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei până aproape de 9.000 de lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante ( sub 2.000 de lei ).

BNR estima recent că, la finele anului, rata inflaţiei va urca la 5,6%, urmând ca apoi să înceapă sa revină uşor în limitele intervalului ţintit de circa 3,5%, informeaza Radio Romania Actualitati.

Foto: pixabay

România depășește toate statele UE la creșterea prețurilor în ianuarie
Economic 25 Februarie 2026, 13:10

România depășește toate statele UE la creșterea prețurilor în ianuarie

Românii resimt cele mai mari creșteri de prețuri din blocul comunitar, țara noastră înregistrând o rată a inflației de 8,5%,...

România depășește toate statele UE la creșterea prețurilor în ianuarie
Prognoze îngrijorătoare pentru piața carburanților. Factorii care determină creșterea prețurilor la pompă
Economic 23 Februarie 2026, 12:17

Prognoze îngrijorătoare pentru piața carburanților. Factorii care determină creșterea prețurilor la pompă

Costurile pentru alimentarea vehiculelor cu motorină înregistrează creșteri constante, specialiștii de la Asociația Energia...

Prognoze îngrijorătoare pentru piața carburanților. Factorii care determină creșterea prețurilor la pompă
Analiză: Fără criză la orizont, însă cu vulnerabilităţi majore în economia României
Economic 19 Februarie 2026, 12:55

Analiză: Fără criză la orizont, însă cu vulnerabilităţi majore în economia României

Economia României nu se află în pragul unei crize imediate, însă continuă să fie una dintre cele mai vulnerabile din Europa...

Analiză: Fără criză la orizont, însă cu vulnerabilităţi majore în economia României
Creştere semnificativă a şomajului în Sălaj, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani
Economic 19 Februarie 2026, 12:10

Creştere semnificativă a şomajului în Sălaj, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Piața muncii din județul Sălaj traversează o perioadă critică, marcată de o dependență socială accentuată, în condițiile în...

Creştere semnificativă a şomajului în Sălaj, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani
Ministrul Energiei anunţă măsuri pentru controlul preţului la gaze naturale
Economic 18 Februarie 2026, 16:18

Ministrul Energiei anunţă măsuri pentru controlul preţului la gaze naturale

Asigurarea unui nivel de preț accesibil pentru populație va fi garantată printr-un mecanism de control aplicat direct la...

Ministrul Energiei anunţă măsuri pentru controlul preţului la gaze naturale
Val de scumpiri în ianuarie: Creştere record la energia electrică, cu un avans de 59,33%
Economic 16 Februarie 2026, 10:37

Val de scumpiri în ianuarie: Creştere record la energia electrică, cu un avans de 59,33%

Preţul energiei electrice a înregistrat în ianuarie cea mai mare creştere anuală, de 59,33%, chiar dacă faţă de luna...

Val de scumpiri în ianuarie: Creştere record la energia electrică, cu un avans de 59,33%
Schimbare în calendarul plăților sociale. Când intră pe card alocațiile și indemnizațiile în luna februarie
Economic 03 Februarie 2026, 14:18

Schimbare în calendarul plăților sociale. Când intră pe card alocațiile și indemnizațiile în luna februarie

Luna februarie aduce o modificare importantă pentru persoanele care primesc beneficii de asistenţă socială, în contextul în...

Schimbare în calendarul plăților sociale. Când intră pe card alocațiile și indemnizațiile în luna februarie
Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi scutită de plata CASS
Economic 03 Februarie 2026, 13:50

Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi scutită de plata CASS

Părinții aflați în concediu pentru creșterea copiilor vor beneficia de întreaga sumă a indemnizației după eliminarea...