Ascultă Radio Antena Satelor Live

Cea mai mare parte a meseriilor pe care le vor avea oamenii în 2030 au apărut în ultimii ani

Cea mai mare parte a meseriilor pe care le vor avea oamenii în 2030 au apărut în ultimii doi-trei ani sau nici nu au fost încă inventate.

Cea mai mare parte a meseriilor pe care le vor avea oamenii în 2030 au apărut în ultimii ani

08 August 2021, 20:31

Datele provin dintr-un raport recent al INACO, Iniţiativa pentru Competitivitate, o comunitate non-profit de manageri, consultanţi, analişti şi experţi în domeniul economic. În privinţa domeniului sanitar, viitorul industriei se împarte între nano-medicină, roboţi chirurgicali şi printare 3D, iar automatizarea va duce la dispariţia sau transformarea a sute de milioane de locuri de muncă. Potrivit estimărilor McKinsey Global Institute, specializat în cercetarea evoluţiilor din mediul de afaceri, este vorba de un impact asupra a cel puţin 400 de milioane, până la 800 de milioane de locuri de muncă.

Digitalizarea va genera noi zone de activitate, în România estimându-se crearea a până la 1 milion de noi locuri de muncă, pornind de la noile tehnologii aflate în dezvoltarea accelerată. Noile tehnologii pot îndeplini două obiective complementare. Pe de o parte, să asiste medicii tineri şi să preia din riscul de diagnostic, expunând algoritmi ce atenţionează şi standardizează procedurile şi fluxurile din instituţiile medicale. Pe de altă parte, acestea au capacitatea de a elimina timpul pierdut de medic cu formulare pe care trebuie să le completeze, ajutându-l să se concentreze pe actul medical. Aşadar, specialiştii din domeniul de cercetare consideră că în sănătate digitalizarea este un proces care nu doar că va rezolva problema lipsei de resursă umană, dar care va îmbunătăţii simţitor accesul pacientului la servicii calitative, îmbunătăţind prevenţia în sistemul medical. De exemplu, maparea genomului uman, aproape finalizată, va deschide mii de posibilităţi de tratament personalizat, care va fi implicit mult mai eficient. O altă descoperire importantă este reprezentată de organele artificiale, pornind de la ţesuturi artificiale cu grad ridicat de utilizarea şi până la organe întregi, cum ar fi pancreasul sau inima artificială.

RADOR

Foto: Pixabay

Etichete : top
Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut în 2023
Locuri de munca 29 Martie 2024, 12:16

Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut în 2023

Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 39.900 în 2023, în scădere cu 5.200 faţă de anul anterior, potrivit datelor...

Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut în 2023
Zeci de programe de formare profesională vor începe în aprilie 2024, la nivel naţional
Locuri de munca 27 Martie 2024, 13:17

Zeci de programe de formare profesională vor începe în aprilie 2024, la nivel naţional

Aproximativ 150 de programe de formare profesională vor începe în aprilie 2024, la nivel naţional, pentru un număr de 2.229...

Zeci de programe de formare profesională vor începe în aprilie 2024, la nivel naţional
400 de posturi scoase la concurs de Poliţia Română
Locuri de munca 25 Martie 2024, 09:39

400 de posturi scoase la concurs de Poliţia Română

Mai sunt câte zile în care se primesc înscrieri pentru cele 400 de posturi scoase la concurs de Poliţia Română, până pe 27...

400 de posturi scoase la concurs de Poliţia Română
Ministrul Muncii: Avem nevoie de cât mai mulţi români pregătiţi pentru meseriile viitorului
Locuri de munca 21 Martie 2024, 17:22

Ministrul Muncii: Avem nevoie de cât mai mulţi români pregătiţi pentru meseriile viitorului

Reglementarea meseriilor viitorului este un obiectiv important, iar una dintre aceste meserii este cea de profesionist în...

Ministrul Muncii: Avem nevoie de cât mai mulţi români pregătiţi pentru meseriile viitorului
Peste 1,291 milioane de posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în ianuarie 2024
Locuri de munca 17 Martie 2024, 18:56

Peste 1,291 milioane de posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în ianuarie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în ianuarie 2024, de 1.291.792, cu 767...

Peste 1,291 milioane de posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în ianuarie 2024
Mai mulți oameni fără un loc de muncă. Rata şomajului a crescut la 5,7%, în ianuarie
Locuri de munca 04 Martie 2024, 12:38

Mai mulți oameni fără un loc de muncă. Rata şomajului a crescut la 5,7%, în ianuarie

Rata şomajului în luna ianuarie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,7%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă...

Mai mulți oameni fără un loc de muncă. Rata şomajului a crescut la 5,7%, în ianuarie
România a ajuns la un număr record de 5,75 de milioane de salariaţi - a anunţat Marius Budăi, fost ministru al Muncii
Locuri de munca 03 Martie 2024, 09:43

România a ajuns la un număr record de 5,75 de milioane de salariaţi - a anunţat Marius Budăi, fost ministru al Muncii

România a ajuns la un număr record de 5,75 de milioane de salariaţi, a anunţat deputatul social-democrat Marius Budăi, fost...

România a ajuns la un număr record de 5,75 de milioane de salariaţi - a anunţat Marius Budăi, fost ministru al Muncii
Peste 200 de locuri de muncă disponibile în străinătate, prin rețeaua Eures
Locuri de munca 27 Februarie 2024, 14:58

Peste 200 de locuri de muncă disponibile în străinătate, prin rețeaua Eures

Angajatorii europeni oferă, prin intermediul Eures România, 209 locuri de muncă, majoritatea în Norvegia şi Spania, conform...

Peste 200 de locuri de muncă disponibile în străinătate, prin rețeaua Eures