Divorț fără urmări semnificative asupra copiilor - sfaturi pentru părinți

"Copiii trebuie să înțeleagă că, chiar dacă cuplul conjugal are probleme, cuplul parental rămâne unit.
"Tăticule, mami, de ce vă despărțiți? "
Deși nu este nevoie să intrați în toate detaliile care au dus la separare (tatăl sau mama voastră mă înșeală, nu-mi dă ceea ce am nevoie), este important să îi spuneți copilului ce se întâmplă, folosind cuvinte simple. Refuzând să le răspundă la întrebări, părinții riscă să întărească anxietatea copilului. Ceea ce nu este spus poate determina copilul să creadă că mama și tata își neagă dragostea pentru el, deoarece și-au negat dragostea unul față de celălalt.
"Mami, tati este rău? "
Prin discreditarea deschisă a partenerului, încercați adesea să îl pedepsiți și să recâștigați dragostea și recunoașterea copilului dumneavoastră. Uneori încercăm, de asemenea, să ne digerăm mai ușor propria durere, dând conflictului o turnură radicală, fără scuze.
Totuși, această atitudine îi prezintă copilului o alternativă imposibilă: "Spunându-ți că tati este rău, îți cer să îi porți pică și, prin urmare, să mă alegi pe mine în locul lui." Acest tip de comportament este distructiv pentru identitatea copilului în devenire și îl face să sufere. Fiecare copil are nevoie să se dezvolte într-un context de complementaritate cu ambii părinți, nu de rivalitate.
"Eu sufăr când tu suferi
O separare este adesea trăită ca un eșec în sine, ca revelația unui eșec: cel al cuplului. Deși inevitabil doare sau destabilizează, mulți părinți își neagă propria durere pentru a-și proteja copilul.
Însă, pentru a căpăta încredere, copiii trebuie să simtă că vorbele și atitudinile părinților lor sunt coerente. Dacă această coerență pare să lipsească, copilul, un adevărat burete emoțional, va simți acest lucru și, în lipsa cuvintelor, va deveni anxios. A fi trist face parte din spectrul emoțiilor. A vă exprima sentimentele înseamnă a-i permite copilului dumneavoastră să le exprime la rândul său.
"Mami, nu-mi place noul meu tătic... "
" Acest tip de refuz este obișnuit, dar de obicei temporar. El ascunde adesea o expresie de neliniște legată de o anumită nostalgie pentru trecut. Într-un fel, el reprezintă o perioadă de tranziție în care copilul învață treptat să se reconstruiască pe sine, opunându-se și negând noul model propus.
Oricum ar fi, copiii nu ar trebui să fie certați pentru că își exprimă sentimentele și dezamăgirile. Ei au dreptul să aprecieze sau să respingă noua persoană din viața lor. Totuși, în schimb, ei trebuie să înțeleagă că și ei trebuie să renunțe la omnipotența lor și să respecte alegerea părinților lor.
Știați că?