Ascultă Radio Antena Satelor Live

Spitalele modulare de la Leţcani şi cel de la Pipera îşi încep săptămâna aceasta activitatea

10.400 de cazuri noi de COVID au fost raportate ieri în ţara noastră. Mai mult de un sfert s-au înregistrat în Bucureşti.

Spitalele modulare de la Leţcani şi cel de la Pipera îşi încep săptămâna aceasta activitatea

11 Octombrie 2021, 06:30

Capitală este urmată de judeţele Ilfov şi Timiş, cu mai mult de 600 de noi infectări fiecare. Creşte şi numărul celor care au nevoie de spitalizare, sunt peste 16.000 de pacienţi internaţi, dintre care mai bine de 1.600 se află la Terapie Intensivă. Au fost înregistrate peste 200 de decese, două la persoane de până în 39 de ani.
Medicii spun însă că numărul celor care au nevoie de terapie intensivă este mult mai mare şi că aşteaptă eliberarea unui loc în Secţiile de Primiri Urgenţe sau în alte secţii de spital. Cu toţii descriu situaţia din unităţile COVID-19 ca una de veritabil război, cu o solicitare şi un ritm de lucru care îi aduc la epuizare. Specialiştii avertizează că oamenii apelează foarte târziu la medic şi că dezvoltă forme severe ale bolii într-un timp foarte scurt. Pe de altă parte, cei de la Abulanţă se plâng că sunt extrem de solicitaţi şi că, în consecinţă, timpul de răspuns se prelungeşte. În ultimele zile au apărut numeroase imagini cu lungi şiruri de ambulanţe în faţa marilor spitale deja pline, în care personalul caută cel mai mic spaţiu care poate fi folosit pentru a ajuta câte un bolnav.
Spitalul modular de la Leţcani din judeţul Iaşi, care de sâmbătă este condus de o echipă militară, va prelua de-abia mâine primii pacienţi cu COVID, pentru că autorităţile sanitare au considerat că mai este nevoie de timp pentru a se lua toate măsurile necesare asigurării unei asistenţe medicale de calitate. Ieri a început instruirea personalului, astăzi va ajunge acolo stocatorul de oxigen. Pentru început va fi disponibil un salon cu şase paturi, în care vor fi aduşi pacienţi în stare gravă. Pentru a funcţiona la capacitate maximă unitatea are nevoie de 60 de asistenţi şi de 18 medici. Echipa medicală va fi coordonată de un medic militar, colonelul Daniel Derioiu: „O echipă medicală şi un ofiţer de Stat Major, mixtă deci, pentru a ajuta, coordona şi a-i mentoriza pe colegii noştri care îşi vor desfăşura activitatea în acest modul, o secţie externalizată a Spitalului de Boli Infecţioase. Vrem să ne asigurăm că există proceduri pe acest spital, că sunt cunoscute de personal, că problemele tehnice, dacă au fost, să se încerce rezolvarea lor. Încercăm să obţinem răspunsurile la toate întrebările şi să gândim scenarii care ne-ar putea pune probleme pentru viitor, astfel încât începând de marţi să putem primii în siguranţă primii pacienţi.”
Mâine urmează să îşi înceapă activitatea şi Spitalul modular de la Pipera din nordul Capitalei. În primă fază vor putea fi primiţi aproximativ 100 de pacienţi, iar în două săptămâni vor fi disponibile 374 de paturi cu oxigen pentru bolnavii COVID.

RADOR
Foto: Pixabay

Etichete : top
Violența și bullying-ul în școli, un fenomen tot mai prezent. Semnal de alarmă tras de Asociația Telefonul Copilului
Social 30 Ianuarie 2026, 16:56

Violența și bullying-ul în școli, un fenomen tot mai prezent. Semnal de alarmă tras de Asociația Telefonul Copilului

La nivel internațional, 30 ianuarie este Ziua Non-violenței în Școli, o zi care promovează valori esențiale precum toleranța,...

Violența și bullying-ul în școli, un fenomen tot mai prezent. Semnal de alarmă tras de Asociația Telefonul Copilului
Bilanț îngrijorător al pompierilor: Numărul incendiilor de locuințe a crescut față de anul 2024
Social 27 Ianuarie 2026, 16:32

Bilanț îngrijorător al pompierilor: Numărul incendiilor de locuințe a crescut față de anul 2024

Incendiile rămân o problemă majoră de siguranță în România, după ce datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență...

Bilanț îngrijorător al pompierilor: Numărul incendiilor de locuințe a crescut față de anul 2024
Fenomenul mamelor minore: 80 de cazuri înregistrate în 2025 la Satu Mare, cele mai tinere mame au doar 12 ani
Social 23 Ianuarie 2026, 09:21

Fenomenul mamelor minore: 80 de cazuri înregistrate în 2025 la Satu Mare, cele mai tinere mame au doar 12 ani

O realitate socială dramatică este evidențiată de cele mai recente date medicale din nordul țării, unde Maternitatea...

Fenomenul mamelor minore: 80 de cazuri înregistrate în 2025 la Satu Mare, cele mai tinere mame au doar 12 ani
CFR Călători marchează Unirea Principatelor prin decorarea unui tren în culorile steagului naţional
Social 22 Ianuarie 2026, 15:15

CFR Călători marchează Unirea Principatelor prin decorarea unui tren în culorile steagului naţional

Pentru a marca împlinirea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, CFR Călători va pune în circulaţie sâmbătă...

CFR Călători marchează Unirea Principatelor prin decorarea unui tren în culorile steagului naţional
Pericolul gripei la copii: Vaccinarea, soluţia de prevenire recomandată de experții medicali
Social 22 Ianuarie 2026, 11:42

Pericolul gripei la copii: Vaccinarea, soluţia de prevenire recomandată de experții medicali

Percepția publică asupra riscurilor virale a fost analizată joi în cadrul evenimentului de lansare a studiului „Atitudinea...

Pericolul gripei la copii: Vaccinarea, soluţia de prevenire recomandată de experții medicali
Imagini revoltătoare cu un copil de doi ani fumând, au declanșat o investigație a IPJ Maramureș
Social 20 Ianuarie 2026, 11:15

Imagini revoltătoare cu un copil de doi ani fumând, au declanșat o investigație a IPJ Maramureș

O anchetă a fost demarată de urgență de autorități după ce în spațiul public au circulat imagini în care două minore, una...

Imagini revoltătoare cu un copil de doi ani fumând, au declanșat o investigație a IPJ Maramureș
Record de apeluri la Salvamont în ultimele 24 de ore. Zeci de turişti au avut nevoie de ajutor în zonele montane
Social 18 Ianuarie 2026, 10:27

Record de apeluri la Salvamont în ultimele 24 de ore. Zeci de turişti au avut nevoie de ajutor în zonele montane

Echipele de salvare montană au fost supuse unei presiuni extreme în acest weekend, confruntându-se cu cel mai mare număr de...

Record de apeluri la Salvamont în ultimele 24 de ore. Zeci de turişti au avut nevoie de ajutor în zonele montane
Inconștiență la volan: Prins băut la volan, fără permis, transportând șapte copii
Social 13 Ianuarie 2026, 11:50

Inconștiență la volan: Prins băut la volan, fără permis, transportând șapte copii

Un incident considerat de polițiști drept un risc major pentru siguranța rutieră s-a încheiat cu reținerea pentru 24 de ore a...

Inconștiență la volan: Prins băut la volan, fără permis, transportând șapte copii