„Artă și ambient în București - prima jumătate a secolului XX”,

Cu această ocazie, vizitatorii vor face o călătorie în Micul Paris și vor pătrunde în atmosfera celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea și primei jumătăți a secolului XX, când au avut loc profunde schimbări de ambient atât în ceea ce priveşte aspectul orașului, cât şi al interioarelor de case bucureştene. Dacă la începutul secolului al XIX-lea predominant era mobilierul de tip oriental, definit prin lipsa pieselor de mari dimensiuni, având mai multe sofale cu perne şi covoare orientale, după 1850 acesta începe să capete aspect occidental în care domină mobilierul de tip Biedermayer, Louis-Philippe şi Napoleon al III-lea. În acelaşi timp, găsim o amalgamare de obiecte provenind din ţările orientale şi occidentale, dar adesea ele cuprind neamestecate stilurile clasice europene cu toată frumuseţea lor. Nu trebuie uitat că pentru ţările române acest secol reprezintă intrarea lor în Europa, că începe o perioadă de profunde transformări, odată cu sfârşitul domniilor fanariote, atât pe plan economic, social şi edilitar-urbanistic, dar şi ca mentalitate.

Cunoaşterea Bucureştiului, în vederea recompunerii imaginii sale, poate fi înlesnită de construcţiile şi elementele de urbanism păstrate de forma de ambient interior cu mobilier, obiecte decorative mici, de uz curent sau de opere de artă plastică. Bucureştiul este cunoscut ca Micul Paris, mai ales din perspectiva arhitecturii sale de inspiraţie franceză din perioada La Belle Époque.

„Stilul burghez propriu-zis s-a cristalizat în decoraţia de interior din ţările germanice în stilul Biedermayer, stil decorativ ce va împodobi saloanele elitei bucureştene în epoca romantismului, specifică generaţiei paşoptiştilor. Una dintre cele mai populare piese în interioarele epocii este secrétaire-ul care, cu uşa sa rabatabilă poate fi transformat în pupitru de scris, în timp ce în plan secundar nenumărate sertare, nişe şi compartimente secrete pot ascunde «comorile» proprietarului de privirile indiscrete.

Predilecţia ebeniştilor pentru elementul utilitar îşi găseşte exprimarea în comode, cele mai uzuale şi căutate piese, iar comoda Biedermayer este o mobilă practică, cu sertare, mai scundă decât bine cunoscutul «chiffonier» francez. Spectaculoasa masă mare, rotundă, de sufragerie, cu sertare pe centură şi blatul masiv, fixat pe o coloană robustă cu aspect de balustru era prezentă în majoritatea încăperilor. Asemenea mobilierului, piesele de argintărie atestă perpetuarea unor standarde de calitate în ceea ce priveşte execuţia. Nedecorate în majoritatea cazurilor, ele se remarcă prin virtuozitatea finisajului, prin jocul de lumini şi umbre pe suprafeţele cu ample muluri. Secolul al XIX-lea, pe tot parcursul său, şi-a însuşit limbajul diferitelor stiluri. Sfeşnice, garnituri de masă (tacâmuri, servicii, cupe), obiecte de toaletă (casete, flacoane) recurg atât la elemente specifice stilului Biedermayer, cât şi la vocabularul renascentist (gheare de leu, personaje în relief sau ronde-bosse) şi la cel al stilului Ludovic XVI (panglici, lauri, motive perlate).

La sfârșit de secol XIX și început de secol XX, Arta 1900 își va spune cuvântul. Concomitent cu piesele decorative de tip Art Nouveau – mobilier, lămpi, bijuterii, accesorii – se manifestă stilul Neoromânesc, care va determina creația de artă decorativă de inspirație tradițională. Astfel, în interioarele de epocă vom întâlni, alături de stilurile consacrate și mobilier sculptat, ștergare, scoarțe țărănești.
Începutul epocii curentului modernist determină adăugiri de noi volume geometrice, articulate între ele, în arhitectura interioarelor. Mobilierul nou, din linii drepte, de lemn sau metal și accesoriile interioare erau destinate producției industriale, de serie. Acesta va coexista cu piesele de lux de tip Art Deco, în perioada pe care o prezentăm”, a declarat Dr. Maria-Camelia Ene, Șef secție Patrimoniu a Muzeului Municipiului București, introducând vizitatorii în atmosfera noii expoziții ce va fi vernisată joi, la Palatul Suțu.