Ascultă Radio Antena Satelor Live

Casele de schimb valutar şi băncile vor trebui să afişeze comisioanele percepute pentru conversie

Guvernul a adoptat un act normativ prin care prestatorii de servicii de plată trebuie să afişeze clar comisioanele percepute pentru conversia în şi din euro, potrivit Ministerului Economiei.

Casele de schimb valutar şi băncile vor trebui să afişeze comisioanele percepute pentru conversie

20 Iulie 2022, 13:10

Este vorba despre Hotărârea privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2021/1230 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iulie 2021 privind plăţile transfrontaliere în Uniune, informeaza Agerpres.

'Actul normativ adoptat astăzi constituie un pas important pentru buna funcţionare a pieţei interne şi pentru facilitarea schimburilor comerciale transfrontaliere în cadrul Uniunii. Mai exact, din acest moment, băncile, casele de schimb valutar şi operatorii de plăţi vor trebui să prezinte clienţilor, în mod clar şi accesibil, comisioanele aferente schimbului valutar leu-euro şi euro-leu, chiar înainte de iniţierea plăţii de către bănci, casele de schimb valutar sau operatorii de plăţi care permit plăţi din lei în euro şi invers', a precizat Mihai-Ion Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Actul normativ are ca scop implementarea în legislaţia naţională a celor mai recente modificări aduse, la nivel european, plăţilor transfrontaliere din Uniunea Europeană, prin Regulamentul nr. 1.230/2021, prin introducerea obligativităţii ca informaţiile legate de comisioanele percepute de bănci, entităţi de plată sau operatori de plată care oferă schimburi valutare din lei în euro şi invers, atât la un bancomat (ATM), cât şi la un punct de vânzare, să fie furnizate clientului înainte de iniţierea plăţii.

Astfel, sunt stopate inegalităţile dintre utilizatorii serviciilor de plată din zona euro şi cei din statele membre care nu fac parte din zona euro şi se asigură alinierea comisioanelor pentru plăţile transfrontaliere în euro din interiorul Uniunii cu cele pentru plăţile naţionale corespunzătoare efectuate în moneda naţională a statului membru în care îşi are sediul prestatorul de servicii de plată al utilizatorului serviciilor de plată.

De aceea, se impune transparenţa comisioanelor şi a cursului de schimb utilizat, pentru a asigura comparabilitatea şi pentru a-i permite plătitorului să facă o alegere în cunoştinţă de cauză.

Comisioanele de conversie monetară pentru toate plăţile cu cardul ar trebui să fie exprimate în acelaşi mod şi anume ca un adaos procentual la cele mai recente rate de schimb valutar de referinţă euro disponibile, emise de Banca Centrală Europeană (BCE).

Noile prevederi vizează şi pe lângă comisionul de conversie monetară, şi comisioanele de operaţiune sau cele aplicate transferului efectuat online, fiind impuse sancţiuni în cazul nerespectării acestora.

Pentru transferurile iniţiate online, în ceea ce priveşte comisionul de conversie monetară, furnizorul va comunica clientului o estimare a comisionului pentru serviciile de conversie monetară aplicabil transferului, într-un mod neutru şi cuprinzător.

Actul normativ stabileşte măsuri în ceea ce priveşte comisioanele pentru conversia valutară, în special pentru protejarea consumatorilor de comisioane excesive. Clienţii nemulţumiţi vor putea să depună reclamaţii autorităţilor competente cu privire la încălcări ale prestatorilor de servicii de plată, după ce vor fi oficializate procedurile extrajudiciare pentru soluţionarea litigiilor.

La nivel naţional, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală vor aplica aceste prevederi, urmând să stabilească, prin ordin comun, criteriile de identificare a categoriilor de plăţi naţionale care corespund unor plăţi transfrontaliere.

Aceste criteriile vor fi stabilite cu consultarea Băncii Naţionale a României, în vederea stabilirii criteriilor de identificare a categoriilor de plăţi naţionale care corespund unor plăţi transfrontaliere, ele constituind liniile directoare, necesare în activitatea de supraveghere a pieţei.

Foto: pixabay

Amenzile vor putea fi achitate mai ușor printr-un sistem electronic unificat
Utile 30 Octombrie 2025, 15:30

Amenzile vor putea fi achitate mai ușor printr-un sistem electronic unificat

Autoritățiile fac un pas important spre modernizarea relației dintre cetățeni și administrație, prin implementarea unui...

Amenzile vor putea fi achitate mai ușor printr-un sistem electronic unificat
Cum să reduci factura la energie fără investiții majore
Utile 27 Octombrie 2025, 10:24

Cum să reduci factura la energie fără investiții majore

Scumpirile la energie electrică și gaze i-au făcut pe mulți români să caute soluții simple pentru a-și micșora cheltuielile....

Cum să reduci factura la energie fără investiții majore
Schimbare majoră în legislație: RCA devine obligatoriu pentru trotinetele și bicicletele electrice
Utile 22 Octombrie 2025, 12:46

Schimbare majoră în legislație: RCA devine obligatoriu pentru trotinetele și bicicletele electrice

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care modifică radical reglementările privind Asigurarea de Răspundere Civilă...

Schimbare majoră în legislație: RCA devine obligatoriu pentru trotinetele și bicicletele electrice
Despăgubire limitată pentru animalele pierdute de companiile aeriene. Câinii valorează cât o valiză
Utile 16 Octombrie 2025, 14:09

Despăgubire limitată pentru animalele pierdute de companiile aeriene. Câinii valorează cât o valiză

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că animalele transportate pe cale aeriană sunt asimilate bagajelor în cazul...

Despăgubire limitată pentru animalele pierdute de companiile aeriene. Câinii valorează cât o valiză
Gaz, pompă de căldură sau biomasă? Cum alegi ce soluție de încălzire se potrivește cel mai bine casei tale
Utile 16 Octombrie 2025, 10:49

Gaz, pompă de căldură sau biomasă? Cum alegi ce soluție de încălzire se potrivește cel mai bine casei tale

Odată cu apropierea sezonului rece, confortul termic devine o prioritate esențială pentru orice locuință. Piața oferă zeci de...

Gaz, pompă de căldură sau biomasă? Cum alegi ce soluție de încălzire se potrivește cel mai bine casei tale
În acest mod poti să economisești bani la cumpărături! Strategii eficiente pentru un buget inteligent
Utile 14 Octombrie 2025, 10:11

În acest mod poti să economisești bani la cumpărături! Strategii eficiente pentru un buget inteligent

În contextul economic actual, fiecare leu contează, iar cheltuielile cu cumpărăturile de zi cu zi pot reprezenta o provocare...

În acest mod poti să economisești bani la cumpărături! Strategii eficiente pentru un buget inteligent
Specialiștii cibernetici avertizează: Fraudă ce vizează conturile WhatsApp
Utile 09 Octombrie 2025, 12:14

Specialiștii cibernetici avertizează: Fraudă ce vizează conturile WhatsApp

Experții în securitate informatică de la Bitdefender trag un semnal de alarmă cu privire la o schemă de fraudă recentă și tot...

Specialiștii cibernetici avertizează: Fraudă ce vizează conturile WhatsApp
Studenții beneficiază de 90% reducere doar pe distanța între localitatea de reședință și cea de studii
Utile 26 Septembrie 2025, 13:30

Studenții beneficiază de 90% reducere doar pe distanța între localitatea de reședință și cea de studii

Studenții români care își încep anul universitar 2025-2026 beneficiază de o veste importantă din partea CFR Călători....

Studenții beneficiază de 90% reducere doar pe distanța între localitatea de reședință și cea de studii