Ascultă Radio Antena Satelor Live

Precizări referitoare la plata centrelor de permanenţă

CNAS a reglementat situaţia financiară a centrelor de permanenţă din toată ţara, iar gărzile efectuate de medici la aceste centre vor fi plătite până la finalul acestei săptămâni.

05 Octombrie 2018, 09:17

Centrele de permanenţă sunt în relaţii contractuale cu casele judeţene de asigurări de sănătate, sursa de finanţare a acestor unităţi medicale fiind transferurile efectuate de la bugetul de stat către CNAS, prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

În condiţiile în care, ulterior adoptării Legii bugetului de stat pe acest an, tarifele de decontare a serviciilor efectuate de centrele de permanenţă s-au triplat, suma iniţial alocată acestor unităţi sanitare pentru întregul an 2018 (61,5 milioane lei) a asigurat finanţarea doar pentru patru luni de activitate.

Ca urmare a demersurilor efectuate de Ministerul Sănătăţii şi CNAS pentru suplimentarea fondurilor destinate centrelor de permanenţă, într-o primă etapă s-au alocat acestora încă 25,1 milioane lei din fondul de rezervă al guvernului.

Ulterior, la rectificarea bugetară din luna septembrie, au fost alocate alte 65 milioane lei în acelaşi scop, sumă ce a fost repartizată de CNAS caselor judeţene de asigurări de sănătate pentru a asigura plata la zi a centrelor de permanenţă, cel mai târziu până la sfârşitul săptămânii în curs.

În aceste condiţii, considerăm ca nu există niciun motiv pentru blocarea activităţii acestor centre şi facem apel la un echilibru al afirmaţiilor şi demersurilor în spaţiul public, pentru evitarea inducerii unei stări de confuzie persoanelor care apelează la serviciile medicale respective.

În continuare, se fac demersuri pentru asigurarea finanţării centrelor de permanenţă pe perioada următoare, până la sfârşitul anului.

Milioane de cazuri de cancer la nivel mondial sunt asociate unor cauze ce pot fi evitate
Pilula de sanatate 04 Februarie 2026, 11:02

Milioane de cazuri de cancer la nivel mondial sunt asociate unor cauze ce pot fi evitate

O analiză amplă a datelor din 2022 indică faptul că o parte semnificativă a cazurilor de cancer la nivel mondial este...

Milioane de cazuri de cancer la nivel mondial sunt asociate unor cauze ce pot fi evitate
De ce nu trebuie să scazi febra imediat cum a apărut. Care este explicația medicilor
Pilula de sanatate 20 Ianuarie 2026, 13:12

De ce nu trebuie să scazi febra imediat cum a apărut. Care este explicația medicilor

Sezonul virozelor aduce cu sine o avalanșă de cazuri în care tratamentul administrat acasă face mai mult rău decât bine,...

De ce nu trebuie să scazi febra imediat cum a apărut. Care este explicația medicilor
Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de protecție pentru persoanele cu risc de boală severă
Pilula de sanatate 12 Ianuarie 2026, 08:52

Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de protecție pentru persoanele cu risc de boală severă

Specialiștii în sănătate publică lansează un apel urgent către categoriile vulnerabile de populație, subliniind importanța...

Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de protecție pentru persoanele cu risc de boală severă
Legătura directă dintre statul prelungit pe scaun și riscul de hipertensiune
Pilula de sanatate 11 Ianuarie 2026, 10:33

Legătura directă dintre statul prelungit pe scaun și riscul de hipertensiune

Într-o eră dominată de tehnologie și muncă de birou, inima umană se confruntă cu o provocare fără precedent numită...

Legătura directă dintre statul prelungit pe scaun și riscul de hipertensiune
Atenție la excesele alimentare: Sfaturi pentru o masă de sărbători echilibrată
Pilula de sanatate 23 Decembrie 2025, 16:17

Atenție la excesele alimentare: Sfaturi pentru o masă de sărbători echilibrată

Masa de sărbători poate deveni ușor o capcană a exceselor, mai ales când pe masă se adună multe feluri și porții mari, iar...

Atenție la excesele alimentare: Sfaturi pentru o masă de sărbători echilibrată
Virusul gripal se extinde mai devreme decât în mod obișnuit în această iarnă
Pilula de sanatate 18 Decembrie 2025, 09:41

Virusul gripal se extinde mai devreme decât în mod obișnuit în această iarnă

Sistemele medicale din mai multe țări europene se confruntă cu o presiune critică în această iarnă, pe fondul unei propagări...

Virusul gripal se extinde mai devreme decât în mod obișnuit în această iarnă
Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică
Pilula de sanatate 17 Decembrie 2025, 13:23

Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică

Cercetătorii au pus capăt speculațiilor privind natura sindromului de oboseală cronică, demonstrând prin analize complexe că...

Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică
Peste 3.000 de cazuri de gripă într-o singură săptămână în toată țara. Medicii recomandă vaccinarea antigripală
Pilula de sanatate 17 Decembrie 2025, 10:01

Peste 3.000 de cazuri de gripă într-o singură săptămână în toată țara. Medicii recomandă vaccinarea antigripală

Creșterea accelerată a cazurilor de gripă din ultimele zile readuce în prim-plan importanța vaccinării antigripale, ca măsură...

Peste 3.000 de cazuri de gripă într-o singură săptămână în toată țara. Medicii recomandă vaccinarea antigripală