Ascultă Radio Antena Satelor Live

Metode naturale eficiente pentru înlăturarea insectelor din locuință

Cu toți ne dorim să păstrăm casele fără dăunători, dar pesticidele chimice din magazine sunt mult prea toxice și dăunătoare pentru a fi folosite oriunde în apropierea casei, a familiei și a animalelor de companie.

Metode naturale eficiente pentru înlăturarea insectelor din locuință

23 August 2021, 10:09

Dacă aceste substanțe chimice pot ucide insectele, cu siguranță nu pot fi bune pentru noi și este mai bine să folosim ceva natural și sigur atunci când este posibil.

Deși sunt deosebit de puternice, este posibil să nu ne dorim utilizarea insecticidelor și a pesticidelor în interiorul sau în jurul casei. Unii oameni sunt deranjați de vapori, în timp ce alții nu pot risca să folosească substanțe chimice în jurul animalelor de companie și al copiilor.

Indiferent de motive, remediile naturale sunt o opțiune sigură pentru problema dăunătorilor. Fie că este vorba de furnici, gândaci sau de păianjeni, fiecare gospodărie se confruntă cu o problemă de acest gen la un moment dat.

Puteți utiliza ingrediente naturale ușor disponibile în casă pentru a rezolva aproape orice problemă cu focarele de insecte.

Aceste produse obișnuite de uz casnic fac soluții excelente de combatere a insectelor. PM

Vara este anotimpul preferat al multor persoane, dar odată cu instalarea ei, se trezesc la viaţă şi insectele, care ne pot face viaţa un adevărat calvar. Pe lângă faptul că sunt deranjante, furnicile, muștele, moliile, țânțarii, păianjenii sau gândacii pot fi transmițători de anumite boli și pot apărea în cele mai neașteptate locuri din casă. Neplăcutele insecte care se „aciuează” pe lângă casa omului sunt o sursă considerabilă de stres. Indiferent de cât de multă curățenie păstrați, armonia casnică poate fi distrusă de furnicile invadatoare, moliile răzlețe, țânțarii bâzâitori, muștele agitate și gândacii inestetici de bucătărie, punându-ne pe gânduri cu privire la dibăcia în treburile gospodărești.

Puţine lucruri creează mai multă tensiune şi frustrare decât o invazie de dăunători. Fie că este vorba de gândacii negri de bucătărie, de furnici, muște sau de minusculele insecte de cereale, aceste persistente fiinţe reuşesc cumva să îşi facă loc în bucătării şi băi, de unde, mai departe, au acces la întreaga locuinţă, transformând vara într-un adevărat „sezon de vânătoare”. Puși în fața unor astfel de situații, singura soluție care se întrezărește este să găsim cele mai bune metode pentru anihilarea acestor dăunători. Ei bine, de cele mai multe ori, apariția respingătoarelor insecte „domestice” și decizia lor de a ne rămâne alături mai mult decât ne-am dori, nu are legătură cu cât de bine sau des facem curățenie, ci cu unele mici trucuri prin care le putem alunga.

Contrar primului impuls de a fi tentați să apelăm la soluții chimice din comerț, se pare că nu aceasta este soluția ideală! Recomandat ar fi, ca înainte de orice, să încercăm remediile naturale, mult mai ieftine, deosebit de eficiente, şi, în plus, prietenoase cu mediul și cu membrii familiei! Înainte de a aplica aceste remedii naturale pentru alungarea insectelor, va fi necesar să vă transformați locuința într-un spațiu care nu este deloc pe gustul lor. De exemplu, dacă obișnuiți să lăsați vasele murdare în chiuvetă până a doua zi, gunoiul să se adune în exces sau nu curățați litiera și castronelul animalelor de companie, va fi greu să scăpați de dăunători. Așadar, curățenia invocată ceva mai devreme, poartă și ea un rol important, însă cu ajutorul naturii putem reuși să ținem la distanță țânțarii, muștele și păiajenii, fără a avea efecte secundare care se pot răsfrânge asupra sănătății noastre. Din fericire, tot ceea ce avem nevoie pentru un stil de viață sănătos, ne-a fost dăruit de natură!

Soluții eficiente pentru îndepărtarea furnicilor

* Cel mai simplu mod de a îndepărta furnicile este să nu le hrăniți, păstrând casa, în special bucătăria, curată și fără firmituri. Numărul lor mare și buna organizare a coloniei le fac greu de înlăturat. Țineți toate alimentele, inclusiv cele pentru animale, în borcane din sticlă cu capac sau recipiente care se închid ermetic. Nu uitați să depozitați gunoiul într-un recipient bine sigilat. Spălați podeaua și dulapurile cu o soluție din părți egale de apă și oțet, care va alunga furnicile. Furnicile sunt mari consumatoare de dulciuri, astfel că puteți să le întindeți o capcană lăsând un borcan sau un burete cu puțină miere în (pe) el și punându-l în cămară sau în bucătărie. Puteți, de asemenea, să împrăștiați câteva ingrediente naturale în casa care vor ține furnicile la distanță: var, praf de copt, zaț de cafea, boia de ardei iute, piper, sare, mentă, usturoi, praf de chilli, coajă rasă de la citrice sau scorțișoară măcinată.

* Mentă – Antenele furnicilor sunt sensibile la mirosul de mentă, probabil pentru că interferează cu capacitatea lor de a comunica prin marcaje de feromoni. Puteți amesteca un ulei esențial de mentă și apă – aproximativ 10 picături într-o sticlă mică de apă – cu care să dați pe tocurile de la ușă sau direct pe liniile de furnici pentru a scapa de acești dăunători. În același timp, casa dvs. va fi impregnată cu minunatul miros de mentă.

* Usturoi proaspăt – Pentru a descuraja furnicile, pur și simplu decojiți un cățel sau doi de usturoi proaspăt și puneți-l lângă mușuroi. Mirosul de usturoi le va alunga cât ați clipi! Puteți înlocui la câteva zile usturoiul pentru a crea o bariera constantă pentru furnici.

* Drojdie și pătrunjel – Amestecați jumătate de litru de apă cu o lingură de zahăr şi două linguri de drojdie. Dizolvați bine zahărul şi drojdia în apă și turnați soluţia în farfurii mici pe care le aşezați în camere. Furnicile pot fi îndepărtate din dulapuri, noptiere, pantofar sau alte obiecte de mobilier din lemn dacă ștergeți interiorul acestora cu apă în care ați fiert pătrunjel. Traseul furnicilor poate fi întrerupt sau eliminat, dacă pe drumul lor se presară praf de copt sau praf de scorțișoară. Furnicile nu suportă anumite mirosuri și nu vor pătrunde în locuință dacă veți presăra pe traseul lor o combinație de: mentă uscată și pisată, ardei iute uscat și pisat și bicarbonat (este biodegradabil și nu este toxic). Pentru mușuroaiele de furnici, le puteți acoperi cu 2 căni de bicarbonat de sodiu, așteptați 30 de minute și apoi turnați o cană de oțet. Bicarbonatul de sodiu se poate presăra și pe la colțurile casei, prin crăpături și plinte. Se lasă câteva zile, apoi se curăță cu aspiratorul.

* Praful de copt – Praful de copt este unul dintre produsele preferate de uz casnic, deoarece este unul dintre ingredientele naturale cele mai utile din bucătărie, fiind dăunător furnicilor prin distrugerea chimiei naturale a micilor loc corpuri. O momeală pentru furnici puteți face prin amestecarea unor părți egale de praf de copt și zahăr pudră. Puneți amestecul pe unde ați observat că vin furnicile. Fiind atrase de mirosul de dulce, vor îngurgita și praful de copt.

* Lămâia – Atât sucul de lămâie, cât și uleiul esențial de lămâie sunt excelente pentru a descuraja furnicile și a lăsa în urmă un miros plăcut. Se amestecă câteva linguri de suc de lămâie pură sau aproximativ 10 picături de ulei esențial de lămâie într-o sticluță cu pulverizare plină de apă și se aplică liber în zonele unde găsiți furnici. Lămâia va perturba traseul furnicilor și le va face să se împrăștie, pierzând urma de hrană.

* Piperul Cayenne – Dacă aveți casa infestată cu furnici, dar și cu alte tipuri de insecte, precum gândaci sau urechelnițe, presărați putin piper cayenne pe la uși și plintele de la baie, unde insectele obișnuiesc să-și depună ouăle.

* Ulei esențial de scorțișoară – De îndată ce se încălzește vremea, aceste insecte mici încep să se strecoare peste tot. Dacă ați găsit vreodată o furnică în casă, știți că veți da peste mai multe în cele din urmă. Experții în agricultură ne recomandă să folosim uleiul esențial de scorțișoară ca o metodă ușoară, sigură și deloc toxică. Se amestecă 4-5 picături de ulei cu 230 de ml de apă într-o sticlă cu pulverizator și se stropesc locurile din casă unde ați observat furnicile. Uleiul de scorțișoară distruge sistemul neurologic al furnicilor și aceste insecte nu mai pot comunica între ele cu ajutorul feromonilor, principala lor metodă de a semnala că există mâncare.

* Sarea este o metodă folosită de sute de ani împotriva furnicilor și insectelor mici. Aceasta absoarbe apa și vaporii din aer, și astfel în contact cu ea, insectele vor rămâne deshidratate. Sarea se presară la îmbinarea pereților, ferestre și tocurile ușilor, sau împreună cu apă călduță se poate pulveriza în locurile în care apar furnicile.

* Nu aruncați zațul de cafea – Zațul de cafea este folosit adesea pentru pământul plantelor din ghivece, ca un îngrășământ natural. Însă, avem chiar mai multe motive pentru care ar trebui să nu aruncăm zațul de la cafea. Acesta poate crea confuzie în rândul furnicilor, deoarece le face să piardă urmele și mirosul.

Soluții eficiente pentru îndepărtarea muștelor

După cum se știe, musca are o durată de viață de 30 de zile, timp în care ea poate depune între 400 și 600 de ouă. Imaginați-vă, așadar, cu ce invazie vă puteți confrunta, dacă nu reușiți să țineți sub control apariția lor rapidă și masivă. Pentru a rezolva cât mai eficient această problemă, trebuie parcurse două etape. În primul rând, identificați tipul de muște și apoi alegeți metoda de combatere a acestor insecte în funcție de gravitatea problemei. Deși nu înțeapă, muștele sunt la fel de periculoase ca țânțarii, pentru că se așază pe cadavre de animale, fecale, alimente alterate etc. Dacă vin în contact cu pielea sau se așază pe produsele servite în restaurant sau pe terase pot transmite Salmonella, E.coli sau alte bacterii care produc toxiinfecții alimentare.

* O metodă de a scăpa de muște este decoctul de lămâie. Tăiați patru felii de lămâie, puneți-le la fiert în 250 ml apă, timp de o oră, și adăugați apă când este nevoie. Răciți apoi soluţia, filtrați-o şi pulverizați-o prin camere. De asemenea, este bine să puneți busuioc la ferestre, dar funcționează și cu rozmarin sau pelin. Și uleiurile esențiale, cum ar fi cel de lavandă, eucalipt, mentă sau lămâie, amestecate cu apă și pulverizate în încăperi, vor alunga muştele și vor preveni apariția acestora.

* Pentru a scăpa de muște în bucătărie aveți nevoie de câteva picături de oţet, pe care să le puneți pe o plită încinsă. Mirosul degajat va alunga muştele instantaneu. Iar din vin alb cu puțin detergent de vase puteți face o capcană pentru muște, care vor fi atrase de mirosul fructat. Nu în ultimul rând, menta este un inamic atât al muştelor, cât şi ţânţarilor. Pentru a scăpa de aceste insecte, așezați unul-două ghivece cu mentă pe pervaz. Același efect îl are și planta de rozmarin!

* Frunze de dafin – Acestea conțin compuși repelenți care alungă puricii, muștele, furnicile, țânțarii și moliile. Pentru a evita pătrunderea muștelor în locuință așezați în mici recipiente din camere sau pe pervazul ferestrei apă în care ați fiert foi de dafin – o soluție mai concentrată. Muștele nu suportă acest miros și nu vor pătrunde sau nu vor rămâne în încăpere.

* Busuioc și pelin – – Puneți bucheţele de busuioc în dreptul ferestrelor sau cumpărați ghivece cu busuioc pe care să le aşezați pe pervazul geamurilor. Puteți încerca şi cu alte plante aromatice, precum pelinul. Muștele nu vor intra pe ferestrele sau ușile frecate cu un mănunchi de pelin.

* Lapte și zahăr – Dacă vă doriți ca muștele să nu pătrundă în casă (și sigur vă doriți), așezați pe pervazul geamului și/sau în încăpere o căniță în care ați pus lapte, o linguriță de piper măcinat și o linguriță de zahăr. Amplasați cănițe cu acest amestec în toate încăperile, și astfel evitați apariția mustelor.

* Castravete – Puneți lângă coşul de gunoi câteva felii de castravete pentru a împiedica muştele să depună ouă. Feliile de castravete alungă muştele din încăperi dacă sunt puse într-un bol şi lăsate să-şi facă efectul peste noapte.

* Scorţişoară – Muştele nu suportă mirosul de scorţişoară, aşa că puteți prepara o soluţie dintr-o linguriţă de scorţişoară şi un litru de apă pe care s-o pulverizați în încăpere. Poţi lăsa pudra de scorţişoară într-un bol pe masă sau poţi folosi batoane de scorţişoară.

* Cuișoarele și lămâia – Cuișoarele sunt mai mult decât un condiment delicios. Dacă le combinați cu lămâie, veți obține una din cele mai bune soluții pentru alungarea muștelor din locuința dvs. Aparent, mirosul de cuișoare alungă muștele. Așadar, acestea constituie unul din cele mai bune produse ecologice pentru a evita prezența acestor insecte enervante.

* Lavanda – Când vine vorba de plante utile în locuință, lavanda ocupă unul dintre primele locuri. Pe lângă faptul că miroase extraordinar, conform literaturii populare, aceasta alungă muștele, puricii și chiar țânțarii. Puteți prepara un ceai de lavandă, puteți ține un ghiveci sau puteți cumpăra un buchețel, pentru a pune mai multe fire în diferite locuri din casă. Un truc și mai eficient ar fi să achiziționați câteva lumânări parfumate cu miros de lavandă. Odată aprinse, nu veți mai găsi nici picior de muscă!

* Usturoi – Usturoiul este unul din cele mai populare condimente în orice locuință. Deși aroma și mirosul său pot face multe preparate mai gustoase, se spune că muștele îl găsesc neplăcut. Pentru a vă bucura de acest beneficiu, pulverizați ulei de usturoi prin casă sau puneți-l în vase plasate în locurile în care se adună muștele.

Soluții eficiente pentru alungarea țânțarilor

Pe lângă muște, și țânțarii reprezintă o problemă extrem de supărătoare, mai ales vara când vă pot face nopți albe. Din fericire, există ac și de cojocul lor cu ajutorul unor ingrediente naturale. La nivel mondial, țânțarii ucid sute de mii de persoane anual. Bolile pe care le transmit prin intermediul înțepăturii pot crea de la neplăceri de sănătate, până la maladii grave, care să aibă ca urmare decesul. Virusuri periculoase pentru sănătate și/sau paraziți sunt introduse în organism prin pișcătura de țânțar. Și chiar dacă simptomele nu apar în primul moment, ci după o perioadă de incubație de 5 până la 7 zile, urmările pot fi dintre cele mai grave. Tuberculoza, encefalita, dizenteria, malaria sunt doar câteva dintre afecțiunile pe care le produc țânțarii. Țânțarii sunt mari iubitori de umiditate și căldură. Ca să-și depună ouăle, e suficientă o suprafață cât jumătate de palmă de apă care băltește, iar acela va constitui mediul ideal pentru apariția lor. De asemenea, zonele cu foarte multă vegetație, care favorizează creșterea umidității sunt preferatele țânțarilor. Femela țânțar are nevoie de o sursă de proteine pentru a forma și depune ouă, iar sângele uman este cea mai la-ndemână sursă. Emisiile de dioxid de carbon degajate prin respirație sunt detectate și de la o distanță de 25 m, iar țânțarii pot zbura zeci de km în căutarea surselor de hrană și a locurilor de depunere a ouălor.

* Este un fapt dovedit că țânţarii nu suportă usturoiul şi frunzele de nuc. O metodă de a îndepărta țânțarii din locuință este fumul de frunze de nuc. Puneți-le într-un bol, dați-le foc și plimbați-vă cu el prin camere. Fumul va înmiresma camerele și va goni ţânţarii datorită concentraţiei mari de iod. Dacă nu vreți să le dați foc, puneți frunzele într-un bol şi lăsați-le în încăperile „cu probleme”. Altă soluție infailibilă ne-o oferă usturoiul. Pisați câțiva căței, puneți-i într-un bol și lăsați-l pe noptieră sau pe masă. În acest fel nu veți mai avea țânțari în dormitor!

* Pe de altă parte, plantele aromatice îndepărtează țânțarii cât ai zice „bâz”. Puneți la ferestre ghivecele cu cimbru, busuioc sau mărar și nu veți mai avea probleme. Același lucru se întâmplă și dacă puneți mușcate pe pervaz. La fel de eficiente pot fi și cuișoarele, dar și o soluție preparată din 250 ml de votcă, 30 de picături de uleiuri esenţiale și o linguriță de gel de aloe vera. Cu acest amestec vă dați pe piele și nu mai aveți probleme cu țânțarii.

* Uleiuri esenţiale – Puneți în difuzorul de aromaterapie câteva picături de ulei esenţial de mentă, cedru sau eucalipt. Aromele vor ţine la distanţă ţânţarii din casa dvs. Dacă agreați mirosul de cuişoare, presărați zilnic într-un recipient puţin ulei şi veți scăpa de micile bâzâitoare atât de agasante.

* Veți reuși să alungați țânțarii de pe balcon sau din locuință dacă amplasați din loc în loc sferturi de lămâie în care ați înfipt cuișoare aromate. Aceste „capcane” pot fi amplasate printre ghivecele de flori, pe pervazul ferestrei sau în alte spații.

* Iarba mâţei – Această plantă, care mai este cunoscută şi sub denumirea de menta-pisicii, ţine departe ţânţarii prin uleiul esenţial pe care îl degajă. Se pare că această plantă este mai puternică decât orice spray pe care îl găsiți în comerţ.

* Cuişoare – Puneți un pliculeţ de cuişoare într-un bol şi lăsați condimentul să acţioneze pentru mai multe zile. Puteți, de asemenea, să pulverizați în aer o soluţie aromată din ulei esenţial de cuişoare, zeamă de lămâie şi apă.

* Beţişoarele parfumate – Ca să scăpați de ţânţari, ca de orice altă asemenea viețuitoare, ideal ar fi să puneți plase împotriva insectelor, la ferestre. Puteți scăpa uşor de ei dacă porniți aerul condiţionat pe temperatură foarte scăzută şi lăsați geamul deschis ceva vreme. Acelaşi efect îl au și beţişoarele parfumate, dacă suportați mirosul foarte puternic emanat!

Alte mici trucuri

* Ar trebui să vă îmbrăcați în haine deschise la culoare, de vreme ce țânțarii preferă culorile închise. În acest fel, veți fi mai protejați împotriva înțepăturilor.

* Când sunteți stresat și transpirați, eliberați hormoni și feromoni care atrag insectele. Așa că ar trebui să vă păstrați calmul dacă vreți să nu fiți atacați de țânțari.

* Uleiul de soia poate fi utilizat și ca protecție împotriva țânțarilor. Potrivit unui studiu, repelentul pe bază de ulei de soia a ținut țânțarii la distanță timp de o oră și jumătate.

* Țânțarilor le place să locuiască lângă apă, deci ar fi indicat să nu țineți în casă sau în grădină vase pline cu apă stătută.

* Unele studii spun că un deficit de tiamină (vitamina B1) ar fi de vină pentru atragerea țânțarilor. Alt motiv ar fi consumul de alcool, întrucât țânțarilor le place sângele „îmbibat” cu alcool. Sună comic, dar este un fapt real!

* Dacă obișnuiți să vă petreceți serile de vară pe balcon sau în curte, ardeți câteva frunze de salvie sau de rozmarin și țânțarii nu se vor apropia.

* Dacă stați la curte, plantați gălbenele întrucât mirosul acestora ține țânțarii la distanță.

* Uleiul esențial de neem poate fi folosit atât pe piele, cât și pe post de odorizant de cameră antițânțari.

Soluții eficiente pentru îndepărtarea gândacilor

* Gândacii de bucătărie pot fi eliminați dizolvând în jumătate de litru de apă fiartă un plic de acid boric (pe care îl puteți cumpăra din farmacii sau de la magazinele cu substanțe împotriva insectelor). Stropiți bucățele de pâine cu soluția obținută și așezați-le în căpăcele de plastic în zonele în care și-au făcut apariția gândacii. A doua zi, veți vedea deja efectul acestei „hrane speciale”.

* O altă variantă de a elimina gândacii de bucătărie este să faceți un amestec de făină albă și ipsos. Amplasați mici recipiente cu acest amestec în zonele cu probleme. O soluție asemănătoare este prin folosirea unui amestec din făină albă și zahăr aromat (vanilat sau vanilinat), peste care se pun câteva picături de borax. Amestecul se pune pe cârpe și se așază în zonele de risc. (Precizare: NU, nu este o eroare de scriere, iar diferența dintre cele două tipuri de zahăr este mai mare decât credeam. Zahărul vanilat este obținut din batoanele de vanilie (sau mai bine spus, amestecat cu acestea), iar zahărul vanilat este un produs sintetic, creat în fabrică.)

* Principala cauză a invaziei gândacilor și a diferitelor insecte în bucătărie este prezența alimentelor. Așadar, țineți toate alimentele „sub capac”, nu lăsați vase nespălate în chiuvetă, iar după ce gătiți, ștergeți cu o lavetă masa și blaturile.

* Gândacii vin prin fisuri, astfel că orice fisură în pereţi, în mobilă, în tocurile de la uşi şi geamuri trebuie astupată. Folosiți silicon special sau spumă poliuretanică.

* Gândacii pot fi combătuţi folosind bucheţele de foi de dafin atârnate în toate zonele în care ați văzut insectele. Pentru o soluție și mai eficientă amestecați apă, usturoi şi foi de dafin. Fierbeți apa și, lăsați la înmuiat usturoiul şi foile de dafin timp de 12 ore. Turnați apoi soluţia într‑un pulverizator şi împrăştiați lichidul în spatele frigiderului, al dulapurilor, pe lângă aragaz şi pe lângă pereţi.

* Preparați o soluție dintr-o linguriță de bicarbonat cu 4 linguri de ulei de măsline. Se umple o sticlă cu vaporizator cu o jumătate de litru de apă și se adaugă soluția cu bicarbonat. Se pulverizează de mai multe ori pe zi, până la dispariția insectelor.

* Țineți gândacii departe de casă folosind ghivece cu plante aromatice puternic mirositoare. Alegeți plante de busuioc, mentă, dafin, usturoi sau lămâiță.

* Tăiați o ceapă și puneți-o într-un castron cu apă, iar gândacii vă vor ocoli. Puteți folosi ceapa și pentru a vă proteja plantele din grădină.

‣ Soluții eficiente pentru eliminarea gândacilor mirositori

Cea mai importantă particularitate a acestor gândaci este că degajă un miros specific, resimțit de fiecare în funcție de sensibilitatea la miros. Astfel, unele persoane îl descriu pur și simplu ca pe un miros foarte puternic de amestec de condimente, precum ar fi cilantro sau coriandru. Potrivit specialiștilor, mirosul este secretat de glande aflate în zona abdominală a gândacilor respectivi, degajat când se simt amenințați. Din acest motiv este bine ca aceștia să nu fie striviți, întrucât vor emana un miros persistent, greu de îndepărtat. Gândacii mirositori sunt erbivori și preferă să consume mai ales fructe și legume (cum ar fi mere, fasole verde, cireșe, piersici, pere, boabe de soia etc.). Pentru pomii fructiferi sunt cei mai dăunători, în condițiile în care, odată ce atacă un fruct, îi vor afecta dezvoltarea viitoare. De altfel, toate fructele pe care ajung se vor deshidrata, iar semințele lor își vor pierde calitatea. Ei nu sunt periculoși pentru oameni, dar sunt respingători prin mirosul și culoarea lor. Puteți scăpa de acești dăunători mai ușor dacă veți ține cont și de indicațiile de mai jos:

* Achiziționați capcane cu adeziv, speciale pentru insecte – Capcanele trebuie puse în fiecare încăpere a casei. Cu ajutorul lor veți putea scăpa nu numai de gândacii verzi mirositori, ci și de alte tipuri de insecte. Înlocuiți-le permanent cu unele noi, până când veți scăpa de probleme.

* Mizați pe apa cu detergent – Amestecați o parte de apă, o parte detergent de vase și o parte de ulei esențial de lavandă. Agitați bine recipientul în care veți pune soluția, uleiul de lavandă având rolul de a ameți gândacii verzi mirositori prin mirosul său, în timp ce detergentul îi va ucide. Combinați 250 ml apă caldă cu 120 ml oțet și cu 60 ml detergent de vase. Puneți totul într-un spray și aplicați în locurile în care vin de obicei gândacii mirositori sau, dacă reușiți, chiar pe ei.

* Ulei de neem – Alături de apă caldă, acest ulei va alunga și el gândacii mirositori din locuri precum uși, ferestre, fisuri în pereți sau în fundația casei. Chiar dacă nu veți sesiza imediat efectele, veți constata cum treptat gândacii verzi mirositori se vor rări tot mai mult. * Nu este nevoie de nimic elaborat pentru a putea să scăpați cât ați clipi de un gândac verde mirositor: cum îl vedeți pe o plantă, folosiți un spray cu mix de apă și detergent de vase sau cu apă și ulei. Oricare dintre aceste lichide vor afecta gândacii, provocându-le deshidratarea. În același timp, nu veți greși nici dacă veți folosi un spray pe care îl utilizați de obicei pentru plantele din grădină.

* Ulei esențial de peppermint – Puneți laolaltă 10 picături de ulei esențial și 2 căni de apă. Aroma puternică este cea care va goni gândacii mirositori, dacă veți aplica soluția în locurile în care știți că vin de obicei aceștia.

* Aveți încredere în spray-ul fixativ – O soluție nu tocmai naturală ar fi și utilizarea fixativului de păr! Nu vă așteptați să omorâți gândacii mirositori printr-un simplu fâs, întrucât rolul său este însă de a-i amorți, de a-i paraliza, astfel încât să fie exterminați ulterior. Tot ce va trebui să faceți va fi să aplicați fixativ direct pe insecte, apoi să puneți în locul respectiv o găleată cu apă caldă cu detergent de vase, în care vor cădea gândacii amețiți.

* Puneți la uși perii izolatoare – Periile izolatoare vor fi numai bune pentru a preveni pătrunderea gândacilor „puturoși” în casă. Pe cât se poate, dotați-vă toate ușile din casă cu astfel de perii.

* Nu uitați că prea multă lumină în afara casei va atrage și gândaci mirositori. Pe cât posibil, încercați să nu existe un exces de lumină, întrucât astfel gândacii de acest fel vor fi mai puțin atrași să rămână în preajma casei tale. Menține un minim de lumină și scapă de luminile de prisos.

Soluții eficiente pentru combaterea insectelor din cereale

Gândacii din făină și cereale sunt un fenomen extrem de neplăcut, dar pot apărea în aproape orice bucătărie. Aceasta nu este o dovadă că „gazda” nu „monitorizează” produsele din dulap, întrucât de multe ori stocurile de cereale se fac pentru o perioadă scurtă de timp. Una dintre cele mai frecvente probleme ale gospodăriei sunt insectele care trăiesc în cămară, devorează și contaminează produsele depozitate. Deși aceste insecte prezintă, de obicei, puține sau chiar niciun risc pentru sănătate, unele specii pot induce iritații și alergii. Aproape toate produsele naturale uscate, cum ar fi cereale, făină, nuci, condimente, lapte praf, ierburi ambalate și fructe uscate, sunt sensibile la infestări. Insectele alimentare pot infesta produsele deschise, precum și ambalajele de hârtie, carton subțire, plastic, folie sau celofan. Toate etapele (ou, larve, pupă și adult) pot fi prezente simultan. Indiferent de locul în care le găsim, cheia rezolvării problemei este localizarea sursei infestării. În general, trei dintre acești dăunători pot afecta serios produsele depozitate: Tribolium confusum și Tribolium castaneum, ambele denumite „gândăcelul făinii”, dar și Tenebrio molitor denumit popular „viermele de făină sau moletelul”. Aceste insecte pot produce pagube făinii de grâu sau altor produse similare, depreciindu-le calitatea și făcându-le improprii pentru consum. Bolile prin care dăunătorii ne pot pune în pericol sănătatea ar fi salmonella, E.coli, stafilococ, leptospiroză, viermi paraziți, toxoplasmoză, listeria, cryptosporidium și fungi. Cele mai comune alimente care sunt infestate de diverse astfel de insecte sunt cerealele, făina, orezul, pastele, biscuiții și ciocolata, nucile și semințele, condimentele și ierburile, fructe și fructe uscate, dar și ceaiul, legumele, laptele praf și cacao.

‣ Cele mai comune tipuri de insecte întâlnite în zona spațiilor de depozitare a alimentelor:

* Molii indiene (Plodia Interpunctella) – Acești gândaci sunt cei mai comuni dăunători de produse depozitate. Adulții au o lungime de 8-10 mm, jumătatea exterioară a aripilor fiind într-o culoare de cupru sau gri închis, în timp ce jumătatea superioară este gri-gălbui, cu o bandă întunecată la intersecția dintre cele două. Moliile adulte nu afectează de fapt bunurile ambalate. Larvele (omizile), cunoscute sub numele de viermi de ceară, sunt un dăunător obișnuit care se hrănește cu cereale regăsite în întreaga lume. Aceste insecte se rotesc cu pânză de mătase pe suprafața alimentelor, astfel că, dacă infestarea este prezentă, mâncarea va părea a fi împletită. Atunci când larvele își termină dezvoltarea, acestea se înghesuie adesea pe pereți și tavane, ceea ce face mai dificilă exterminarea lor. Semne de infestare: larve sau pânze pe produse; adulții care zboară; larve sau pupe în dulapuri, pe tavane sau pereți.

* Gândacii de făină (Tribolium confusum și T. castaneum) – Sunt dăunători obișnuiți și sunt folosiți pe scară largă ca animale de laborator. Adulții sunt de culoare brun-roșcată și au o formă alungită. Gândacii de făină consumă de obicei grâu și boabe, dar și alte produse naturale, cum ar fi ciocolată, fructe uscate și nuci. Sunt adaptate pentru a supraviețui condițiilor foarte uscate și pot rezista la cantități chiar mai mari de radiații decât gândacii. Există două specii de gândaci de făină – gândacul roșu de făină, frecvent în gospodării, și gândacul Tenebrio, care este un dăunător major în industria agricolă. Aceste insecte sunt, de asemenea, foarte rezistente la insecticide. Larvele lor dezvoltate sunt cunoscute sub numele de viermi de masă. Semne ale infestării: larve și / sau adulți pe produsele infestate; adulți pe suprafețe din apropiere; bucăți mici de boabe crăpate. Cei doi dăunători, Tribolium confusum si Tribolium castaneum sunt prezentați împreună, întrucât au în general caracteristici asemănătoare, atât în ceea ce privește descrierea adulților, a larvelor, dar și biologia lor. Este important de menționat că ouăle sunt acoperite de o substanță adezivă, pentru a se fixa mai bine de substrat. De obicei, iernează ca adulți în produsele atacate sau în crăpăturile pereților sau dușumelelor spațiilor de depozitare. Primăvara, prin luna mai, adulții își reiau activitatea, hrănindu-se cu boabe sparte, făină sau alte produse similare care se găsesc în spațiile de depozitare. Adulții se caracterizează printr-o durată mare a longevității lor, în unele cazuri putând trăi până la patru ani. Dezvoltarea larvară este cuprinsă între 22 și 100 zile și depinde foarte mult de temperatură și umiditate. În ceea ce privește modul de dăunare, acesta este similar pentru ambele specii. Produc pagube mari atât în stadiul de adult, cât și în stadiul de larvă. Consumă făină, paste făinoase, fructe uscate, cacao, oleaginoase și chiar condimente, cum este piperul. Făina atacată se recunoaște ușor, având culoare mai închisă, miros și gust neplăcute, fiind improprie consumului.

* Moletelul făinii – Tenebrio molitor este cunoscut de marea majoritate sub numele de „viermele făinii”. Adultul are corpul alungit, lung de 12-18 mm, de culoare castanie sau negricioasă. Specia prezintă, de regulă, o generație pe an. Spre deosebire de gândăceii făinii, insecta iernează ca larvă în făină sau substraturi similare. În ceea ce privește modul de dăunare, atât adulții, cât și larvele se hrănesc cu făină, pesmeți, paste făinoase, pâine și alte produse similare depozitate. Făina infestată devine cenușie, capătă un miros specific și conține dejecții, exuvii sau cadavre de insecte. Din acest motiv, făina nu mai este bună pentru consum.

* Gândacii păianjen (familia Ptinidae) – Seamănă cu păianjeni mici, cu corpuri rotunde, picioare lungi și subțiri (două perechi de trei) și nu au aripi. Atât larvele, cât și adulții sunt insecte „gunoier”, care pot trăi cu orice fel de produse naturale, inclusiv cereale, nuci, hârtie, produse animale de orice fel, făină, mirodenii, fructe și legume uscate, semințe, țesături textile și excremente uscate. Gândacii păianjen sunt cei mai activi noaptea sau în locuri întunecate. De asemenea, preferă zonele umede și produsele alimentare care sunt stricate de umiditate. Îi puteți găsi în pereți, mansarde, subsoluri, în crăpăturile podelelor din lemn și în cuiburile de păsări și rozătoare. Semne ale infestării: larve și / sau adulți pe produsele infestate; adulți pe suprafețe din apropiere.

* Gândacul de grâu (Sitophilus spp.) – Cunoscut și sub denumirea de „grânar”, poate fi găsit în întreaga lume și este un dăunător comun care provoacă daune mari cerealelor depozitate. Aceste insecte sunt zvelte, cu zona gurii alungită. În funcție de cereale, acesta variază în dimensiuni. Adulții au o culoare brun-roșiatică. Femelele depun multe ouă, în timp ce larvele mănâncă interiorul boabelor. Larvele sunt lipsite de piele și albe, cu capul maroniu, și se găsesc numai în sâmburi sau semințe întregi. Aceste insecte atacă doar cerealele integrale sau semințele, lăsând mici găuri rotunde de ieșire în zonele infestate. Semne ale infestării: boabe și semințe cu mici găuri rotunde; adulți din apropierea produselor infestate.

* Musculițele de fructe – Muștele fructelor sunt micile insecte maro-roșiatice pe care le vedeți zburând în și prin exteriorul frigiderului, cămării sau gunoiului. Sunt atrase mai ales de fructe fermentate, legume, alimente și lichide zaharoase precum și de resturi alimentare. De obicei, le veți găsi în apropierea gunoiului, lângă fructe sau legume prea coapte, pete de miere sau zahăr, ori sticle de suc. Semne de infestare: musculițe vii care zboară.

‣ Prevenire și combatere

* O importanță deosebită o reprezintă măsurile preventive, cum este curățarea foarte amănunțită a spațiilor de depozitare înainte de introducerea produselor. Dacă aceste măsuri se fac în mod corect, riscul de a avea probleme pe durata depozitării este mai mic. La fel de important este și să controlați periodic toate produsele depozitate. Dacă depistați făină sau produse depozitate atacate, acestea trebuie îndepărtate cât mai rapid pentru a nu se generaliza atacul. Având în vedere că insectele sunt distruse la temperaturi scăzute, puteți preveni acest lucru în depozitele prevăzute cu climatizare. În cazul cămărilor sau al depozitelor obișnuite, alimentele pot fi ținute câteva zile la congelator pentru a vă asigura că toate stadiile de dezvoltare ale insectei au fost distruse.

* Un gândac de făină și cereale poate fi adus în casă cu produse recent achiziționate. Ambalajele din fabrică sigilate nu ne salvează de la infestare, deoarece condițiile de depozitare și producție pot fi încălcate în cele mai timpurii stadii. În primul rând, atunci când alegeți un produs de pe rafturile magazinelor, trebuie să acordați atenție conținutului pachetului, iar dacă există chiar și cea mai mică suspiciune că insectele s-au instalat în semifabricate, este mai bine să abandonați produsul. Aceeași recomandare se aplică și pentru achiziționarea de nuci și fructe uscate. Este mai bine să cumpărați fructe uscate din supermarketuri de încredere și nu din piețe, unde probabilitatea de infestare cu dăunători este de 90%. Păstrați fructele uscate la frigider, nu pe rafturile din bucătărie!

* Cerealele și făina trebuie păstrate în borcane de sticlă sau plastic închise ermetic. Înainte de a pune cerealele în recipient, puteți acoperi fundul cu hârtie sau folie sau puteți pune un obiect mic din metal în el. În scopuri preventive, puteți plasa un cățel de usturoi în borcanul de cereale sau făină.

* Curățarea temeinică a bucătăriei, odată cu aerisirea dulapurilor și ștergerea lor, este un factor esențial pentru că dacă ați reușit să rezolvați problema insectelor nedorite o dată, nu este o certitudine că nu vor mai apărea. Doar respectarea periodică a măsurilor preventive vă poate scăpa de ele pentru totdeauna. În timpul curățării, este posibil ca nu toate insectele să fie distruse, unele dintre ele putându-se împrăștia în bucătărie cu repeziciune. Așadar, faceți față problemei cu o „otravă eco”, gătită în casă. Amestecați în părți egale zahăr pudră, acid boric și câteva cereale zdrobite sau făină și plasați mixul în colțurile dulapurilor de bucătărie sau ale altor locuri retrase.

‣ Prevenire

* Depozitați produsele alimentare în recipiente de sticlă, metal sau din plastic dur (mai ales dacă acestea vor fi păstrate o perioadă lungă de timp).

* Verificați în mod obișnuit cămara pentru a căuta resturi de alimente vărsate, dar și zonele în care sunt depozitate alimente pentru animale de companie și păsări.

* Verificați pachetele deschise și nedeschise pentru semne de infestare.

* Cumpărați produse făinoase mai des și în porții mici. Astfel, nicio insectă nu va avea timp să se dezvolte.

* Încercați să vă asigurați că bucătăria este întotdeauna uscată și caldă, umiditatea ridicată este cel mai bun mediu pentru apariția diverselor insecte dăunătoare.

* Dacă nu sunteți siguri că un produs este infestat sau nu, îl puteți pune la congelator la 0 grade timp de cel puțin 4 zile sau îl puteți introduce într-un cuptor la 130 de grade timp de cel puțin 30 de minute. Aceste temperaturi vor ucide orice ouă sau insecte care pot fi prezente. Cerealele achiziționate din magazine trebuie să fie uscate imediat într-un cuptor la o temperatură scăzută, nu mai mult de 20 de minute. Imediat după cumpărare, puneți produsele cu potențial de infestare pe o foaie de copt și introduceți-le într-un cuptor preîncălzit timp de 20-30 minute.

* Puneți căței de usturoi sau frunze de dafin în borcane. Niciun tip de gândac nu le tolerează mirosul.

* Păstrați nuci și fructe uscate numai la frigider în borcane bine închise.

* Ștergeți mobilierul de bucătărie cel puțin o dată pe săptămână, în special cel în care sunt depozitate cerealele, cu oțet diluat în apă caldă sau minerală.

‣ Combatare

* Aruncați orice aliment infestat.

* Recipientele în care au fost depozitate cereale infestate trebuie fierte sau congelate. După aceea, mobilierul și ustensilele vor fi șterse cu o soluție de oțet și uscate. Sacii și pungile de plastic trebuie aruncate imediat, nu încercați să le spălați.

* Spălarea zonelor cu substanțe chimice nu va preveni infestarea alimentelor. Puneți capcane lipicioase cu feromoni de insecte în dulapuri.

* Folosiți un aspirator pentru curățarea completă a cămărilor, a rafturilor și a dulapurilor, în special a eventualelor fisuri, colțuri și locuri unde s-a produs infestarea. După aceea, aruncați sacul aspiratorului pentru a preveni reinfestarea.

* Nu este neobișnuit să vedeți ocazional molia indiană zburând chiar și la 3 săptămâni după infestare. Cu toate acestea, dacă după perioada de 3 săptămâni moliile continuă să fie prezente, acestea indică o sursă de hrană care nu a fost descoperită.

* Utilizarea spray-urilor insecticide nu este recomandată pentru controlul dăunătorilor din cămări sau spații de depozitare.

* Goliți dulapurile de bucătărie și spălați-le bine cu săpun lichid, detergent de vase sau cu oțet, pătrunzând în fiecare fisură. Balamalele și eventualele încuietori pot fi spălate cu apă clocotită. Apoi lăsați mobilierul să se usuce bine, cel puțin în timpul zilei.

* Rafturile dulapurilor uscate pot fi căptușite cu hârtie curată sau ziare, pe care sunt așezate cuișoare, căței de usturoi și frunze de dafin, sau crengi de lavandă uscată.

* Puneți punga de cereale în congelator timp de 24 de ore, apoi depozitați-o într-un ambalaj uscat și ventilat.

* Orice fructe uscate achiziționate pentru o utilizare viitoare trebuie scăldate cu apă clocotită, spălate complet și depozitate numai în frigider. Astfel, preveniți contaminarea alimentelor.

* Ardeiul iute va feri cerealele de mirosuri și le va proteja de dăunători.

* Înfășurați câteva lingurițe de sare în tifon și puneți-le pe fundul bolului cu cereale, făină sau amidon. Adăugați frunze de dafin deasupra. Puteți utiliza, de asemenea, coajă de lămâie uscată sau castane obișnuite.

* S-a dovedit că dăunătorii alimentari nu tolerează obiectele metalice. Puteți pune lingurițe de fier în borcane sau vă puteți limita la o bucată de folie alimentară obișnuită.

Și mai multe trucuri eficiente

* Găsiți ascunzătoarea insectelor – Debaraua, coşul de gunoi şi dulapul de bucătărie sunt câteva dintre spaţiile în care micii vizitatori se pot adăposti. După ce le identificați, curăţați bine aceste spaţii. Acoperiți gura de aerisire de la baie cu o plasă şi astupați spaţiile din jurul ţevilor.

* Puneți la ferestre o plasă anti-insecte cu adeziv – Prima condiție este să vă procurați o plasă care să se potrivească perfect dimensiunilor ferestrelor. De asemenea, este bine să aibă un sistem de prindere tip arici, pentru a putea să o îndepărtați cu ușurință ca să o curățați (măcar o dată pe lună). Veți observa că datorită ei insectele indezirabile vă vor vizita mult mai rar!

* Dacă aveți mobile sau alte obiecte din lemn care sunt atacate de carii, le puteți elimina astfel: așezați din loc în loc în imediata apropiere a acelor obiecte ghindă proaspată. Carii vor fi atrași de miros și vor părăsi lemnul; aruncați apoi în foc ghindele și, dacă este cazul, repetați operațiunea până la distrugerea carilor. O altă metodă prin care eliminați carii din lemn este să presărați în zonele în care au apărut scrum de țigară. Un alt truc eficient de îndepărtare a carilor de lemn este injectarea cu o seringă în care ați pus benzină. Aplicați benzina în găurile din lemn; deși mirosul este înțepător, carii vor fi distruși. Dacă nu suportați mirosul de benzină, faceți ceai concentrat de pelin și injectați găurile din lemn. Efectul va fi aproximativ același.

* Pentru a combate acarienii, așezați pachețele de silicagel sub saltele și lângă cadrul patului. Chiar dacă nu îi elimină în întregime, cu siguranță le va reduce numărul.

* Pânzele de păianjen de pe pereți se elimină cu o mătură pe care o mișcați de jos în sus. Astfel, pânza de păianjen se va prinde mai bine de mătură. Dacă faceți mișcarea de sus în jos, nu veți reuși decât să lipiți pânza de perete.

* Puricii sunt evitați sau eliminați în totalitate dacă sub cearșaf și sub pat așezați frunze de nuc sau pelin. Eucaliptul are proprietăți repelente și insecticide care ajută la eliminarea puricilor. Dacă puneți câteva rămurele sub pat, aceste insecte supărătoare nu vor intra în dormitorul dvs. Pentru a preveni infestarea animalelor de companie cu purici, masați puțin ulei de eucalipt pe blana lor în locurile unde nu ajung să se lingă.

* Pentru a scăpa de viespile care uneori dau târcoale locuinței pregătiți sticle de plastic, întregi sau jumătăți, în care puneți o soluție destul de concentrată din apă cu miere sau apă cu zahăr. Viespile vor fi atrase de miros și se vor îneca în apă.

* Ploșnitele de interior, cele gri, sau cele de exterior, cele verzi, dispar dacă simt mirosul de benzină sau de gaz lampant. Puteți amplasa în zonele ușilor sau a ferestrelor, vată sau cârpe îmbibate cu benzina. Astfel, ploșnițele nu vor pătrunde în interior. Daca aveți deja ploșnițe în diferite spații, așezați din loc în loc cârpe îmbibate cu benzină sau gaz, dar nu dormiți în acea cameră.

* Folosiți tutun uscat și veți alunga moliile. Acestea nu suportă nici mirosul de naftalină, levănţică și coji de portocale. Un leac împotriva lor ar fi și frunzele de muşcată, care se presară prin dulapuri. Când se usucă acestea se înlocuiesc cu unele proaspete. Împotriva moliilor se poate folosi şi uleiul de cedru, mai ales dacă în apropierea lui plasați un vas plin cu apă. Insectele sunt ameţite de mirosul puternic şi cad în apă înecându-se. La fel de bine puteți pune în şifonier rozmarin, mentă, ginseng, cimbru, piper sau ace de brad, câteva frunze de tutun ori coajă bine uscată de portocală. Şi frunzele verzi de muşcată, frunzele de nuc, cele de pelin sau leuşteanul uscat alungă moliile şi împiedică înmulţirea lor.

* Este foarte important ca, atunci când ieşiţi la iarbă verde, să vă protejaţi împotriva insectelor pentru a nu vă îmbolnăvi. Prin urmare, adoptaţi o ţinută cu pantaloni şi mâneci lungi şi purtaţi şosete, pentru ca insectele să nu ajungă la piele. Apoi, după ce ajungeţi acasă, examinaţi-vă atent fiecare parte a corpului. Trebuie ştiut faptul că o căpuşă infectată poate transmite, la rândul ei, infecţia numai dacă rămâne înfiptă în piele cel puţin 48 de ore.

* Pudra de bebeluși este mai eficace decât repelentul. Tot ce aveți de făcut este să împrăștiați pudră în locurile în care își fac de cap insectele. Veți fi uimit de cât de repede veți scăpa de ele.

* Scrumul de țigară ține la distanță musculiţele de fructe. Pentru a le îndepărta, trebuie doar să lăsați scrum de ţigară pe pervazul ferestrei.

* Femeile însărcinate, copiii, persoanele care au grupa de sânge 0 și cei care transpiră abundent sunt mai expuși înțepăturilor de țânțari, în timp ce muștele vă pot contamina mesele, alimentele sau mâinile.

Sursa: Rador

Foto: pixabay

Decorarea casei de Crăciun
D-ale casei 08 Decembrie 2023, 12:58

Decorarea casei de Crăciun

Pentru că e perioada în care ne simțim bine în familie, ne relaxăm, suntem mai liniștiți și uităm de orice alte preocupări,...

Decorarea casei de Crăciun
Culorile cele mai nepotrivite pentru locuinţele de dimensiuni reduse
D-ale casei 05 Decembrie 2023, 11:47

Culorile cele mai nepotrivite pentru locuinţele de dimensiuni reduse

Anumite culori trebuie evitate atunci când sunt decoraţi pereţii camerelor de dimensiuni mici, susţin designerii de interior...

Culorile cele mai nepotrivite pentru locuinţele de dimensiuni reduse
Cum colectăm și tratăm corect apa uzată în gospodărie
D-ale casei 17 Noiembrie 2023, 13:47

Cum colectăm și tratăm corect apa uzată în gospodărie

Apa reprezintă esența vieții și trebuie să avem mare grijă de ea. Omul consumă apă pentru a-și potoli setea, pentru a prepara...

Cum colectăm și tratăm corect apa uzată în gospodărie
Busuiocul, printre plantele din locuinţă care pot purifica aerul
D-ale casei 13 Iulie 2023, 17:15

Busuiocul, printre plantele din locuinţă care pot purifica aerul

Există mai plante care pot purifica aerul din locuință prin procesul de fotosinteză, prin care absorb dioxidul de carbon și...

Busuiocul, printre plantele din locuinţă care pot purifica aerul
Plantele care sunt toxice: Efectele lor asupra sănătății
D-ale casei 12 Iunie 2023, 11:40

Plantele care sunt toxice: Efectele lor asupra sănătății

Există câteva plante de casă care pot fi toxice pentru oameni și animalele de companie, așadar este important să fii...

Plantele care sunt toxice: Efectele lor asupra sănătății
Cum să trăiești sustenabil: Exemple practice de la specialiști
D-ale casei 26 Mai 2023, 15:38

Cum să trăiești sustenabil: Exemple practice de la specialiști

De când se știu, oamenii au trăit în armonie cu natura și au folosit tot ce le oferă ea pentru a supraviețui. În ultimul...

Cum să trăiești sustenabil: Exemple practice de la specialiști
Pași de urmat în amenajarea unei  locuințe
D-ale casei 19 Mai 2023, 14:44

Pași de urmat în amenajarea unei locuințe

Amenajarea și decorarea unei case pot fi procese creative și pline de satisfacții.

Pași de urmat în amenajarea unei locuințe
Plante de interior obișnuite care pot dăuna sănătății
D-ale casei 15 Mai 2023, 11:40

Plante de interior obișnuite care pot dăuna sănătății

Este de necontestat faptul că plantele de interior au numeroase roluri pozitive în mediul nostru de acasă.

Plante de interior obișnuite care pot dăuna sănătății