Casa românească de odinioară - Cum se pierde sufletul într-un design prea perfect
Odată cu apariția mobilierului modular și a fotografiilor lucioase de pe internet, casa românească și-a pierdut puțin din suflet. O locuință nu ar trebui să fie doar frumoasă în poze, ci vie în tăcerea ei.
Articol de Petruț Mazilu, 12 Noiembrie 2025, 10:19
Când intrai într-o casă românească de altădată, primul lucru care te lovea nu era decorul, ci atmosfera. Mirosul de lemn vechi, de pâine proaspătă, de fum blând și pământ.
Era o lume în care fiecare obiect avea o poveste. Un prosop țesut manual nu era doar o decorațiune, ci amintirea unei seri lungi de iarnă, când bunica lucra la războiul de țesut.
Astăzi, casele au devenit spații perfect ordonate, aproape sterile. Mobila se potrivește geometric, dar nu emoțional.
Ferestrele mari aduc lumină, dar și o răceală modernă. În goana după perfecțiune vizuală, am pierdut bucuria imperfecțiunii calde.
Designul interior contemporan promite confort, dar uneori oferă doar impresia lui. Minimalismul ne-a învățat să aruncăm tot ce „nu ne trebuie”, dar a eliminat și fragmente din identitatea noastră.
O casă autentică nu trebuie să fie perfectă — trebuie să spună cine ești.
Când fiecare perete e alb, fiecare mobilier e neutru, iar fiecare decor vine dintr-un catalog, spațiul devine un decor fără suflet.
Casele vechi nu aveau nevoie de inspirație de pe Pinterest, aveau personalitate. O grindă ciobită, o ușă care scârțâia, o față de masă cu pată de vin — toate erau semne ale unei vieți trăite, nu regizate.
Casele bătrânești erau construite din materiale care respirau: lut, lemn, piatră. Azi, pereții izolați perfect ne separă de frig, dar și de lume. Ne protejează, dar ne și izolează de natural.
O casă frumoasă nu e cea în care totul e nou, ci cea în care vrei să rămâi. Sufletul unei locuințe nu se măsoară în metri pătrați sau în design, ci în amintirile care se adună acolo.
Poate că ar trebui să ne întoarcem puțin la felul în care bunicii noștri înțelegeau casa — nu ca pe un trofeu, ci ca pe un adăpost al iubirii, muncii și poveștilor de familie.
