Ce poți planta în locul unei livezi îmbătrânite pentru a revitaliza terenul
Peisajul rural se schimbă dramatic odată cu dispariția treptată a livezilor clasice, bătrâne și neproductive, fenomen dictat de rațiuni economice dure și de presiunea bolilor acumulate în lemnul vechi, lăsând loc unor noi sisteme de cultură adaptate pieței moderne.
Articol de Petruț Mazilu, 21 Decembrie 2025, 13:55
Multe dintre sate erau odinioară înconjurate de "brâuri" verzi de livezi – meri, pruni sau nuci care străjuiau dealurile de zeci de ani. Astăzi, multe dintre acestea sunt lăsate în paragină sau sunt defrișate masiv.
Deși imaginea unui pom bătrân, scorburos, este romantică și plină de nostalgie, din punct de vedere agronomic și economic, o livadă care a depășit vârsta de 25-30 de ani devine o gaură neagră pentru proprietar. Declinul biologic al pomilor este un proces natural, ireversibil.
Pe măsură ce îmbătrânesc, pomii acumulează boli de lemn, viroze și dăunători care devin tot mai greu de combătut, transformând livada într-un focar de infecție pentru întreaga zonă.
Productivitatea scăzută este principalul motiv al dispariției acestor plantații. Soiurile vechi, deși gustoase, au o intrare târzie pe rod și o fructificare alternantă (fac fructe o dată la doi ani).
În plus, talia înaltă a pomilor face recoltarea dificilă și costisitoare, necesitând forță de muncă tot mai greu de găsit.
Fructele, de multe ori, nu mai corespund standardelor vizuale impuse de supermarketuri, ajungând să fie folosite doar pentru procesare industrială (suc, distilate) la prețuri derizorii.
Dar ce se pune în loc? Tendința clară este către sistemele intensive și super-intensive. Fermierii care defrișează livezile vechi aleg să replanteze specii care intră rapid pe rod, uneori chiar din anul 2 sau 3 de la plantare.
Cireșul altoit pe portaltoi pitic, mărul în sistem super-intensiv (cu sistem de susținere și irigare prin picurare) sau prunul de masă sunt opțiuni populare.
Aceste plantații permit o densitate mare de pomi la hectar, mecanizarea lucrărilor (tăieri, tratamente) și obținerea unor producții record, de calitate uniformă.
O altă direcție majoră este orientarea către speciile nucifere. Nucul (soiuri selecționate, nu din nucă) și alunul câștigă teren masiv.
Cererea globală pentru miez de nucă și alune este în creștere, iar aceste culturi, odată stabilizate, sunt mai ușor de întreținut mecanizat și produsele sunt neperisabile, putând fi stocate luni de zile în așteptarea unui preț bun.
De asemenea, pe suprafețe mai mici, foști proprietari de livezi clasice se orientează către arbuști fructiferi: afine, zmeură, mure sau cătină. Acestea oferă un randament financiar pe metru pătrat mult superior pomilor clasici, deși necesită investiții inițiale mari în amenajare și logistică (lanț frigorific).
Totuși, reconversia nu este simplă. Terenul de sub o livadă veche este "obosit", secătuit de anumiți nutrienți specifici și, adesea, infestat cu dăunători ai rădăcinilor.
Regula agronomică spune că nu este indicat să plantezi aceeași specie imediat după defrișare (de exemplu, măr după măr).
Este necesară o perioadă de repaus de 2-3 ani, timp în care terenul este cultivat cu plante amelioratoare (leguminoase, cereale) pentru a rupe ciclul bolilor și a reface structura solului.
Dispariția livezilor vechi nu este așadar o tragedie, ci o evoluție necesară. Este trecerea de la o agricultură de subzistență, romantică dar ineficientă, la o pomicultură de precizie, capabilă să pună pe mesele românilor fructe autohtone competitive cu cele din import.
