În pofida dimensiunilor impresionante, oamenii de Neanderthal vânau aceşti elefanţi, în urmă cu 125.000 de ani, potrivit unui studiu publicat miercuri, care aruncă o nouă lumină asupra înţelegerii noastre despre aceşti oameni preistorici, relatează AFP.

'Neanderthalienii erau capabili să gestioneze cantităţi enorme de hrană', nu doar cea provenită din vânătoarea de cai, vite sau căprioare, a declarat Wil Roebroeks, coautor al studiului publicat în revista Science Advances.

'Fie că o păstrau mult timp - şi asta este deja ceva ce nu ştiam - fie pur şi simplu pentru că trăiau în grupuri mult mai mari decât se credea anterior', cu mai multe persoane de hrănit, a explicat el.

Tranşarea unei prăzi care cântărea, în medie, zece tone înainte de putrezirea cărnii ar fi necesitat câteva zile de muncă pentru aproximativ 20 de oameni, au estimat cercetătorii, precizând că acest lucru oferea suficientă hrană timp de trei luni pentru 25 de persoane sau timp de o lună pentru 100 de persoane. Pentru a păstra carnea, este posibil ca ei să o fi uscat cu ajutorul fumului.

Cum procedau neanderthalienii pentru a ucide aceşti coloşi? Este imposibil de spus cu certitudine, însă o ipoteză este că îi conduceau către zone noroioase unde rămâneau blocaţi, sau către capcane săpate, înainte de a-i ucide cu suliţele.

Multă vreme, cercetătorii s-au întrebat în legătură cu prezenţa, în mai multe situri arheologice, a oaselor de elefanţi în apropierea uneltelor de piatră. Erau oamenii de Neanderthal cu adevărat capabili să-i vâneze sau s-au hrănit doar cu animale moarte în mod natural?

Dovada supremă a vânătorii, o urmă de impact sau o suliţă înfiptă într-un os, nu a fost niciodată observată - ceea ce nu este surprinzător, având în vedere mărimea acestor animale (Palaeoloxodon antiquus), pe care studiile genetice le-au asociat cu actualii elefanţi din Africa.

Însă, în situl cunoscut sub numele de Neumark-Nord 1, aflat în apropiere de oraşul german Halle, un indiciu i-a alertat pe oamenii de ştiinţă: rămăşiţele a aproximativ 70 de elefanţi, cel mai mare grup cunoscut, care aparţineau în marea majoritate unor masculi adulţi. O lipsă de diversitate care rezultă din selecţia efectuată de vânători, potrivit studiului.

Spre deosebire de femelele care trăiesc în turme, masculii solitari trebuie să fi fost mai uşor de ucis şi ofereau, de asemenea, mai multă hrană datorită dimensiunilor lor mai mari.

Cercetătorii au analizat apoi la microscop oasele extrem de bine conservate a aproape şaizeci dintre aceşti elefanţi: ele poartă urmele clare ale uneltelor de silex folosite de neanderthalieni pentru a le tăia - tăieturi de maximum câţiva centimetri.

'Acestea sunt urme clasice de tăiere generate de tranşarea cărnii şi răzuirea ei de pe oase', a explicat Wil Roebroeks, profesor de arheologie la Universitatea Leiden din Olanda.

Mediul în care trăiau aceşti oameni de Neanderthal şi în care au fost găsite animalele, lângă un lac, ar fi putut fi propice pentru a le prinde în capcană datorită pământului moale, potrivit cercetătorului. Odată ucişi, elefanţii au fost tranşaţi pe loc.

Potrivit studiului, vânătoarea de elefanţi a fost practicată de neanderthalieni o perioadă de cel puţin 2.000 de ani, respectiv zeci de generaţii.

Foto: pixabay