Controlul social face parte de mult timp din ADN-ul autorităţilor chineze, însă în anii de dinainte de instalarea la conducere a lui Xi Jinping exista o anumită relaxare: societatea civilă putea testa limitele, iar forumurile de pe internet se înmulţeau, sfidând cenzura, comentează sursa citată.

Acum, însă, nimeni nu scapă supravegherii, indiferent dacă este vorba de infractori, disidenţi sau simpli cetăţeni care încalcă linia roşie, scrie agenţia franceză de presă.

Supravegherea începe în stradă: oraşele din China numără în medie 370 de camere la 1.000 de locuitori, conform Institutului de Cercetare Comparitech. China ocupă astfel primul loc la acest capitol, cu mult peste Singapore (18 camere de supraveghere la 1.000 de locuitori) sau Londra (13), spre exemplu.

Numită 'Skynet', această reţea vastă de camere face posibilă recunoaştere feţelor, a hainelor şi chiar a vârstei trecătorilor.

Reglementările au fost la rândul lor înăsprite, în special în hoteluri, unde recepţionerii trebuie de acum să scaneze faţa fiecărui client pentru a verifica dacă el este într-adevăr titularul cărţii de identitate prezentate.

Achiziţiile online şi închirierile de biciclete sau de maşini necesită de asemenea furnizarea unei fotografii cu un act de identitate pentru a servi ca garanţie firmei care vinde sau închiriază.

Documentaristul şi activistul Lu Yuyu a povestit pentru organizaţia de apărare a drepturilor omului Amnesty International cum poliţia a putut să îi urmărească pe el şi pe iubita sa Li Tingyu, de asemenea militantă, când au mers să recupereze un colet de la o comandă online din 2016 în provincia Yunnan (sud-vest).

În ciuda eforturilor de a rămâne discreţi, ei au fost arestaţi în acest fel.

'Suntem supravegheaţi tot timpul', îşi exprimă îngrijorarea un activist de mediu sub acoperirea anonimatului, această senzaţie agravându-se în ultimii doi ani, odată cu urmărirea zilnică a locuitorilor ca măsură împotriva COVID-19.

E adevărat că şi alte ţări din lume au introdus sisteme de supraveghere, însă 'adevărata diferenţă în China este absenţa unor media independente şi a unei societăţi civile capabile să critice serios aceste inovaţii', spune Jeremy Daum, de la Centrul Paul Tsai China al Facultăţii de Drept de la Yale.

A existat o perioadă când era mai uşor să ocoleşti cenzura, iar 'a spune glume pe internet despre (fostul preşedinte) Jiang Zemin era un lucru extrem de popular', îşi aminteşte Wang, un disident care foloseşte un pseudonim, pentru a-şi proteja identitatea.

Acum, fiecare spaţiu online este monitorizat cu scrupulozitate în reţeaua de internet din China, filtrată din anii 2000 de un 'Mare Zid Informatic' care blochează numeroase site-uri străine.

Wang a creat un cont de Twitter unde a înregistrat din 2013 mii de cazuri de persoane arestate sau sancţionate pentru că s-au exprimat, fie că era vorba de 'insulte la adresa agenţilor de circulaţie' sau de difuzarea de zvonuri privind o boală misterioasă la Wuhan, care s-a dovedit a fi COVID-19.

Toate acestea sunt posibile în special datorită cooperării tot mai mari între poliţie şi reţelele de socializare.

Weibo, Twitter-ul chinez, are ca angajaţi mii de moderatori de conţinut şi blochează automat orice cuvânt sensibil din punct de vedere politic, cum este şi numele starului de tenis Peng Shuai, când aceasta a acuzat de agresiune sexuală, iarna trecută, un veteran al politicii.

Xi Jinping a remodelat societatea în aşa manieră încât 'Partidul dictează ceea ce 'poporul' trebuie să ştie, să simtă, să gândească, să spună şi să facă', explică pentru AFP Vivienne Shue, profesor emerit de studii despre China contemporană la Oxford.

Iar această poliţie ideologică se extinde şi la modă, unele posturi de televiziune cenzurând de exemplu tatuajele sau cerceii la bărbaţi.

'Ce mă tulbură cel mai mult nu este cenzura însăşi, cât felul în care ea a modelat ideologia oamenilor, în special a generaţiei Z, care a crescut cu această cenzură strictă', spune disidentul Wang.

Foto: pixabay