Ascultă Radio Antena Satelor Live

„Meteora României“- miracole ale creştinătăţii

Undeva în judeţul Argeş, pe o stâncă înaltă situată la 881 de metri altitudine se înalţă semeaţă cea mai aspră sihăstrie românească - Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă.

21 Decembrie 2018, 07:13

Aceasta este supranumită "Meteora Romaniei".

Schitul este un loc de poveste, un rai de pământ românesc despre care scriitorul Petre Ispirescu spunea: „În acest loc te simţi mai aproape de Dumnezeu. Un fel de teamă neînţeleasă ţi se strecoară în inimă; rămâi uimit de atâta mărire şi parcă eşti pe altă lume.”

Drumul până la mănăstire este considerat "Golgota românilor" pentru că este unul extrem de anevoios, la care nu se poate înhăma oricine. De la şoseaua principală se poate ajunge la Cetăţuia Negru-Vodă pe o potecă îngustă şi abruptă, în aproximativ o oră. Alimentele, materialele şi apa se transportă până aici cu un funicular.

Ctitorul mănăstirii din sihăstrie, aflată la 22 de kilometri distanţă de Câmpulung-Muscel nu se cunoaşte cu certitudine. Se presupune că acesta ar fi fost voievodul Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I. Acesta apare în al treilea strat de frescă în naos. Tradiţia locală susţine că primul ctitor ar fi fost Negru Vodă. Biserica din peşteră, atribuită lui Negru Vodă a fost construită în secolul al XIII-lea, odată cu cetatea Câmpulung-Muscel, prima capitală a Ţării Româneşti.

Dincolo de mărirea şi frumuseţea sa nemărginită, Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă ascunde câteva miracole ale creştinătăţii.

În 1996, pe când se afla în mijlocul credincioşilor adunaţi la slujbă, Icoana cu chipul Maicii Domnului a început să lăcrimeze. De atunci, mii de pelerini vin în fiecare an aici şi se roagă la icoană.

Pe cel mai înalt colţ de stâncă de pe vârful Cetăţuia este o cruce, supranumită „crucea dorinţelor”. Aici s-a rugat Negru-Vodă să scape de năvălitori. Aceeaşi legendă spune că celui care ajunge aici şi se roagă îi vor fi îndeplinite trei dorinţe. Dar aceste dorinţe trebuie chibzuite cu grijă.

Pe cărarea de piatră ce coboară de la cruce se văd nişte urme de picior săpate în piatră. Aceste urme misterioase, spune legenda, ar fi ale lui Negru-Vodă şi ale soţiei sale. Rugându-se să scape de urgia tătarilor, domnitorul ar fi cerut un semn că rugăciunea i-a fost auzită. Pe când coborau de pe vârful pe care s-au rugat, stânca s-a topit sub paşii lor, semn că rugile le-au fost îndeplinite.

La Cetăţuia nu este nicio sursă de apă. Totuşi, în Sfântul Altar, în fiecare an picură un fir de apă în perioada cuprinsă între Izvorul Tămăduirii şi Adormirea Maicii Domnului. Drumul ce duce spre mănăstire, unul extrem de dificil şi abrupt, este considerat Golgota românilor.

Foto: Schitul Negru Vodă

Primul explorator român în Antarctica
Romania misterioasa 31 Mai 2023, 05:31

Primul explorator român în Antarctica

Epopeea descoperirii și cercetării Antarcticii are mai bine de cinci sute de ani și începe cu expedițiile lui Magellan în...

Primul explorator român în Antarctica
Noi atracţii turistice, la Castelul Corvinilor din Hunedoara
Romania misterioasa 14 Martie 2023, 12:36

Noi atracţii turistice, la Castelul Corvinilor din Hunedoara

Castelul Corvinilor din Hunedoara trece printr-un amplu proces de restaurare, finanţat din fonduri europene. Pe parcursul...

Noi atracţii turistice, la Castelul Corvinilor din Hunedoara
Ştiţi care este numele Dunării din antichitate?
Romania misterioasa 22 Septembrie 2022, 05:45

Ştiţi care este numele Dunării din antichitate?

Dunărea este un fluviu internaţional deoarece trece prin multe ţări europene, pe malurile ei se află capitale şi oraşe mari....

Ştiţi care este numele Dunării din antichitate?
Misterele mult-căinatei biserici zisă „a lăutarilor”
Romania misterioasa 26 Aprilie 2022, 18:59

Misterele mult-căinatei biserici zisă „a lăutarilor”

Numele Bisericii Caimatei - cea sacrificată pentru că se afla pe linia dreaptă a marilor bulevarde ce trebuiau să unească...

Misterele mult-căinatei biserici zisă „a lăutarilor”
Istoria Mitropoliei Vicinei, de pe apa Dunării
Romania misterioasa 08 Martie 2022, 08:06

Istoria Mitropoliei Vicinei, de pe apa Dunării

Crucea readusă la lumină, din valurile Dunării, de-un tânăr credincios în ziua de Bobotează mi-a reamintit una dintre cele...

Istoria Mitropoliei Vicinei, de pe apa Dunării
Romania misterioasa 08 Martie 2022, 08:06

Plaiul Cloșanilor - legenda comorilor din peștera fără fund

Locuri misterioase din România și poveștile lor. Sunt sute, poate mii, iar ceea ce urmează nu ridică decât un colț al vălului...

Plaiul Cloșanilor - legenda comorilor din peștera fără fund
Lacul din România în care nu trăiește nicio vietate. Tu știi unde se află?
Romania misterioasa 17 Decembrie 2021, 22:12

Lacul din România în care nu trăiește nicio vietate. Tu știi unde se află?

Este special datorită condiţiilor în care s-a format, prin acumularea apei în conul unui vulcan stins. Se află la aproape...

Lacul din România în care nu trăiește nicio vietate. Tu știi unde se află?
Miraculoasa întâmplare a venirii mâinii Sf. Nicolae la Mihai Viteazul
Romania misterioasa 05 Decembrie 2021, 05:24

Miraculoasa întâmplare a venirii mâinii Sf. Nicolae la Mihai Viteazul

Călătorul valah îl visă pe Sfântul Nicolae care îi spuse: „Cuvine-se ca şi răsăritul creştin să fie sub pavăza mea, aşa cum...

Miraculoasa întâmplare a venirii mâinii Sf. Nicolae la Mihai Viteazul