-

Târgovişte: Începe Festivalul "Zilele Toamnei"

În perioada 8 - 11 noiembrie a.c., în Piaţa Tricolorului din municipiul Târgovişte se vor desfăşura activităţi cultural-artistice şi tradiţionale ocazionate de Festivalul 'Zilele Toamnei'.

Pentru ca manifestările să decurgă în condiţii de normalitate, se vor constitui dispozitive de ordine şi siguranţă publică formate din efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi celelalte autorităţi pentru a asigura un climat propice în zonele de desfăşurare şi adiacente.

Jandarmii vor fi prezenţi zilnic în mijlocul cetăţenilor, în echipe independente având ca misiune prevenirea şi combaterea eventualelor fapte antisociale.

Totodată, adresăm participanţilor următoarele recomandări preventive:

- să evite consumul excesiv de alcool;

- să nu poarte asupra lor arme albe sau de foc;

- să aducă la cunoştinţă jandarmilor eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;

- să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

Articole înrudite