-

Premierul Florin Cîţu: nu este luată în calcul carantina totală în Bucureşti

Premierul Florin Cîţu spune că deocamdată nu se pune problema închiderii şcolilor din capitală ca urmare a depăşirii pragului de şase cazuri de COVID la mia de locuitori.

Şeful Guvernului a precizat că nu este luată în calcul carantina totală în cazul Bucureştiului.
Florin Cîţu: „Trebuie să vorbim şi cu alţi specialişti şi cu specialişti din domeniul economic, să vedem care sunt implicaţiile, după aceea vom lua o decizie. La 6 la mie începem să ne uităm la toate informaţiile pe care le avem. Carantina totală. Am spus că nu am acest lucru în calcul. La Ministerul Sănătăţii va avea astăzi loc iarăşi o şedinţă. După ce discutăm cu Ministerul Sănătăţii, ne uităm şi la celelalte informaţii cu implicaţii pentru toţi cetăţenii Bucureştiului. Nu se închid şcolile. Şcolile rămân în continuare. Am luat măsuri până acum. Avem măsuri care dacă ar fi fost respectate nu am fi ajuns astăzi aici. Eu le cer tuturor cetăţenilor să respecte măsurile pe care avem, regulile în vigoare. Am putea să oprim singuri această pandemie dacă respectăm regulile pe care avem în vigoare.”

RADOR
Foto: Pixabay

Articole înrudite