Greșelile de alimentație care îmbolnăvesc animalele în lunile reci
Gospodarii care doresc să își mențină animalele sănătoase și viguroase pe parcursul lunilor geroase trebuie să acorde o atenție sporită echilibrului caloric din rația zilnică, combinând inteligent furajele grosiere cu cele suculente pentru a compensa lipsa pășunatului, explică medicii veterinari și specialiștii în zootehnie.
Articol de Petruț Mazilu, 08 Decembrie 2025, 12:30
Metoda tradițională de hrănire a animalelor iarna: Care este cea mai bună rețetă?
Odată cu căderea primei brume și retragerea turmelor de pe pășuni, liniștea se așterne peste câmpuri, însă în gospodăriile țărănești începe o nouă provocare: iernatul animalelor. Această perioadă critică, care poate dura de la patru până la șase luni, reprezintă testul suprem pentru orice gospodar care se respectă.
Deși tehnologia a avansat și au apărut numeroase concentrate industriale și premixuri vitamino-minerale, metoda tradițională de hrănire rămâne, pentru micii fermieri, "sfântă", fiind validată de experiența sutelor de generații.
Totuși, "rețeta" perfectă nu înseamnă doar aruncarea unei furci de fân în iesle, ci presupune o înțelegere profundă a nevoilor fiziologice ale animalului care luptă cu frigul.
În mentalul colectiv rural, imaginea bunicului care pregătea cu meticulozitate "tainul" animalelor este încă vie. Secretul acelei abundențe din grajduri, chiar și în cele mai aspre ierni, nu stătea în cantități industriale de hrană, ci în diversitate și calitate. Baza alimentației pe timp de iarnă rămâne, indiscutabil, fânul. Însă nu orice fân este nutritiv.
O greșeală frecventă observată în prezent este recoltarea târzie a ierbii, când aceasta este deja "bătrână" și lignificată. Tradiția spune că fânul cel mai bun, "otava", are o valoare proteică ridicată și trebuie păstrat pentru animalele cele mai sensibile: vacile cu lapte sau oile gestante.
În procesul de digestie, rumegătoarele funcționează ca niște sobe biologice; fermentația fânului în stomac generează căldura necesară menținerii temperaturii corporale. Dacă fânul este de proastă calitate, mucegăit sau plin de praf, nu doar că nu hrănește, dar poate provoca avorturi spontane sau boli respiratorii grave.
Totuși, rețeta tradițională de succes implică obligatoriu "suculentele". Pe vremea bunicilor, niciun grajd nu ducea lipsă de sfeclă furajeră, dovleci sau cartofi. Acestea nu sunt doar "umplutură", ci surse vitale de energie și vitamine naturale, care ajută digestia furajelor uscate.
O vacă hrănită exclusiv cu paie și fân uscat va suferi de constipație și va scădea drastic producția de lapte. "Tocătura" de sfeclă amestecată cu tărâțe și puțină apă călduță reprezintă, de fapt, un desert energetic care stimulează apetitul și hidratarea.
Aici intervine un alt aspect crucial, adesea ignorat astăzi: apa. Iarna, animalele au tendința de a bea mai puțină apă dacă aceasta este înghețată, ceea ce duce la blocaje renale și scăderea producției. Gospodarul priceput știe că apa trebuie să fie "dezmorțită", la o temperatură suportabilă, pentru a încuraja consumul.
Un alt pilon al zootehniei simple, de subzistență, este administrarea cerealelor, dar cu măsură. Porumbul, orzul sau ovăzul sunt surse de energie pură, necesare pentru a combate frigul.
Totuși, excesul duce la acidoză, o boală care poate fi fatală. Bunicul nu punea niciodată grăunțele "cu sacul", ci cu "canciocul", amestecate întotdeauna cu fibre. Este o artă a proporțiilor: mai multă energie în zilele cu ger năprasnic și o dietă mai ușoară în zilele mai blânde.
De asemenea, sarea, sub forma bulgărelui lins direct de animal, este esențială. Sarea stimulează setea, implicit consumul de apă, și ajută la fixarea mineralelor în organism, prevenind rahitismul la tineret și febra laptelui la mame.
Dincolo de ingrediente, "rețeta" include și un ingredient imaterial: ritmul. Animalele sunt extrem de sensibile la program. Hrănirea la ore fixe creează un reflex condiționat care optimizează digestia.
Zgomotul specific al găleților la 6 dimineața și la 6 seara face ca sucurile gastrice să fie deja pregătite, maximizând asimilarea nutrienților.
Schimbările bruște de orar sau de tip de furaj sunt cei mai mari inamici ai productivității. Trecerea de la un tip de nutreț la altul se face treptat, în decurs de câteva zile, amestecând vechiul cu noul, pentru a lăsa flora bacteriană din stomac să se adapteze.
În concluzie, cea mai bună rețetă de iernat nu se cumpără de la farmacia veterinară, ci se construiește în timpul verii, prin cosit la timp, și se aplică iarna cu răbdare. Este un amestec de fân de calitate, rădăcinoase suculente, cereale dozate corect și apă curată, toate administrate după un orar strict.
Această întoarcere la simplitate și la observarea atentă a comportamentului animalului este, de fapt, cheia unei gospodării prospere, care nu doar supraviețuiește iernii, ci iese din ea cu animale viguroase, gata pentru un nou ciclu productiv de primăvară.








