În jurul satului Slobozia, la vreo 7 kilometri de Giurgiu, cum te ții paralel cu Dunărea, spre Zimnicea, se țese una dintre legendele moderne ale... carității. Se crede că (și) pe acolo ar fi pășit Iisus pe pământ rostind cuvintele: „Lăsați copiii să vină la mine!”, iar astăzi, asemenea lui, spune părintele Valentin Ștefan, care adună în juru-i pruncii și le face viața mai lină.

În urmă cu câțiva ani, preotul Valentin Ștefan și preoteasa domniei sale, Veronica, au aflat o clădire părăsită, îndeajuns de largă pentru a fi folosită ca adăpost celor în nevoință. A încolțit atunci gândul de a face, la Slobozia, în Giurgiu, un așezământ pentru mame maltratate și copii părăsiți, pe care l-a pus sub ocrotirea Sfinților Arhagheli Mihail și Gavril.

Renovat, mobilat (pe cât de bine s-a putut), cu 12 dormitoare mari, 4 sufragerii, băi, bucătărie și alte dependințe și acareturi - între care și un grajd pentru cele câteva animale, o seră și-o bucățică de pământ pe care sunt cultivate cele trebuitoare mesei - locul avea să devină adăpost pentru mai mult de 30 de suflete. Cifra fluctuează. Mamele - care vin aici cu copii nenăscuți, nou-născuți sau ținându-i de mână - sunt încurajate să-și regăsească drumul și rostul, plecând apoi din adăpost către o viață nouă. Iarna „familia” aceasta lărgită, cum îi place părintelui Valentin să spună, e parcă și mai numeroasă...

Despre familie - și nu în accepțiunea simplistă a rudeniei de sânge - este vorba la așezământul din Slobozia. Despre „familie” și „acasă”. La început, părintele Valentin Ștefan se gândise să organizeze viața de aici după modelul unei obște mănăstirești. Ordine și ascultare, rugăciune. Dar prezența copiilor și a mamelor - beneficiarii de drept ai acestui loc binecuvântat - a arătat că altul este modelul: familia. O familie mare, în care însă fiecare știe precis ce are de făcut și care-i sunt rosturile. Chiar dacă există o bucătăreasă, femeile asistate se implică și ele la pregătitul mesei zilnice, ca și în celelalte momente casnice obișnuite într-un cămin în care există armonie. La așezământ, pe lângă adăpost și hrană, mamele și copiii au parte și de asistență psihologică, de medic, de instructori și pedagogi, iar drumul spre școală se face cu ajutorul unui microbuz.

Acum, că a venit primăvara și o dată cu el a început și anul agrar, copiii sunt încurajați să participe la micile munci agricole din grădină și din seră, asemeni copiilor de țăran din împrejurimi. Nu este vorba doar de a da o mână de ajutor în gospodăria aceasta, ci și de a forma deprinderi pentru mai târziu. „Dacă nu muncim, nu mâncăm”, spune părintele, dar este mai mult de atât. Lucrând împreună - ca și mergând la școală ori jucându-se împreună - copiii își vindecă rănile și netezesc drumul integrării lor într-o lume care se dezisese de ei.

Fotoreportajul Cristinei Nichituș Roncea surprinde momente simple, gingașe și dureroase, din existența copiilor de la Așezământul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din Slobozia (Giurgiu). Sunt copii pe care, dacă oamenii i-au uitat, Dumnezeu i-a aflat și le-a readus zâmbetul pe buze.

Este timpul ca România să (re)învețe caritatea, grija față de aproape, compasiunea, dragostea pentru semeni. Într-un loc asemeni celui din lunca Dunării, la Slobozia, niciodată nevoile nu se sfârșesc. Dacă s-a terminat de amenajat un dormitor, va trebui renovat un adăpost pentru animalele care asigură hrana copiilor. Dacă s-a umplut cămara, copiilor le-au rămas hăinuțele mici... Dacă a fost pictat și ultimul chip de sfânt pe pereții paraclisului unde copii și mame se roagă, va fi nevoie de o găleată de var pentru a „primeni” pereții unei încăperi unde cei mici dorm, sau învață, sau mănâncă. La fel ca într-o gospodărie de om și aici viața curge mereu, fără zăgaz și fără să lase răgaz.

(text: Simona Lazăr)

Persoane de contact:

Preot Valentin Ștefan – tel. 0762.656.077

Preoteasa Veronica Ștefan (director) – tel. 0769.683.407, email veronicastefan82 [@] gmail.com

{module 769}