Când radioul nu e doar sunet, ci o stare: Alex Băgescu și Leontin Cupar, despre pasiune, amintiri și undele care ne leagă. Radioul, un „virus” frumos

Cunoscuți ascultătorilor în diferite ipostaze profesionale, cei doi au fost descoperiți de această dată într-o lumină mai personală: aceea a oamenilor care caută sunetul bun, curat și echilibrat, acel sunet care nu agresează, ci liniștește, care ajunge la ureche prin aer și se transformă într-o senzație plăcută, nu într-un zgomot, uniți de aceeași pasiune: radioul.

Pentru Alex Băgescu, pasiunea pentru aparatura audio vintage nu este un simplu hobby, ci o întoarcere la copilărie.

Amintirile îl duc înapoi, în iernile lungi, cu zăpadă și ger, când curentul electric lipsea, iar un radio vechi românesc era singura legătură cu lumea. Tatăl său, pasionat de aparate de radio, încerca cu răbdare să prindă Europa Liberă pe unde scurte, la lumina sobei.

Acele seri au rămas adânc întipărite. Ani mai târziu, de ziua lui, Alex și-a făcut un cadou neobișnuit: un radiocasetofon Grundig, vechi, dar încă plin de promisiuni.

Deși nu este electronist, curiozitatea și respectul pentru lucrurile bine făcute l-au împins să-l restaureze cu ajutorul unui fost coleg, inginerul Ionel Epure, de la Radio Atena Craiova. Aparatul a prins din nou viață, iar odată cu el s-a născut și dorința de a merge mai departe.

„Nu a fost vorba de ambiție tehnică, ci de dorința de a vedea dacă aparatele făcute acum 40–50 de ani mai pot funcționa”, a povestit Alex. Surpriza a fost mare: nu doar că funcționează, dar sunt construite să reziste, să fie reparate și să fie înțelese. De multe ori, restaurarea înseamnă lucruri simple curățarea contactelor, strângerea unui șurub, refacerea unei mase. Problemele mari au, adesea, cauze mici.

Un principiu esențial în audiofilie, explicat pe înțelesul tuturor, este acela că boxele nu trebuie să urle. Sunetul bun nu se măsoară în volum, iar vecinii nu ar trebui să audă muzica. Paradoxal, pentru a asculta la un nivel redus, dar cu o dinamică bogată, este nevoie de un amplificator puternic și bine construit.

Alex a comparat această experiență cu sala de concert: acolo nimeni nu urlă, nimic nu este strident. Instrumentele au căldură, profunzime, o amprentă sonoră pe care instalațiile banale nu o pot reda. Tocmai acest echilibru face diferența dintre zgomot și muzică.

Discuția a ajuns inevitabil și în prezent, în era streamingului. Deși totul pare la un click distanță, un sistem digital bun este mult mai pretențios decât lasă impresia. Convertoarele, filtrele, alimentarea și interferențele electrice toate contează.

„Digitalul e extrem de corect pe hârtie, dar foarte sensibil la mediul în care funcționează”, a explicat Alex. Un echipament bun, conectat prost, poate suna obositor. Astfel apare paradoxul: digitalul, care pare simplu, devine complicat, iar analogicul, aparent dificil, ajunge să fie intuitiv. Pui discul, cobori acul și muzica curge. Tocmai în aceste mici dificultăți stă plăcerea.

Leontin Cupar a adus în discuție o altă formă de pasiune: transmisiile radio pe unde scurte și lungi. Interesul său datează dinainte de 1989, când posturi precum Europa Liberă, Vocea Americii, BBC sau Radio France International emiteau spre România din afara granițelor. Exista inclusiv un serviciu în limba română al Radio Roma, iar Vaticanul avea emisii dedicate.

Timpul a schimbat lucrurile. Multe dintre aceste posturi s-au mutat online sau și-au închis emisiile pe unde scurte, din cauza costurilor mari și a dificultăților tehnice. Totuși, pasiunea nu a dispărut. Comunități de radioamatori din întreaga lume monitorizează în continuare undele scurte, medii și lungi.

Leontin a povestit despre confirmări primite din Suedia sau chiar din Japonia, de la radioamatori care au recepționat Radio România Antena Satelor pe unde lungi. Inițial sceptic, a aflat ulterior că, în anumite momente ale zilei, semnalul este surprinzător de bun. Există chiar și ghiduri internaționale, editate anual, dedicate ascultătorilor de unde scurte.

În Maramureș, Leontin l-a cunoscut pe Iuliu Nemeț, un inginer pasionat de unde scurte, care i-a confirmat că, odată intrat în acest univers al confirmărilor radio și al legăturilor de la mii de kilometri distanță, nu mai scapi. Este un „virus” frumos, care te prinde și te ține aproape de sunet.

La finalul emisiunii, concluzia a fost emoționantă: radioul este al nostru, al tuturor. Sunetul nu înseamnă doar volum sau claritate, ci felul în care te simți în mijlocul muzicii și al informației. O stare, nu un obiect.

Tatiana Mircea le-a mulțumit colegilor invitați pentru deschidere și sinceritate, iar ascultătorii au primit, dincolo de explicații tehnice, o lecție despre pasiune, răbdare și bucuria lucrurilor făcute cu suflet.