Iacov, cel care vinde adevărul în staniol

E a treia oară în ultima săptămână când ne întâlnim şi abia acum află că sunt ziarist. Îmi face rapid o caracterizare simplă şi dură a meseriei, iar primul impuls e să-l întreb ce e adevărul pentru el, dar, totuşi, suntem într-o staţie de metrou, oamenii deja au urechile pâlnie spre noi.

Acum vreo săptămână, într-o dimineaţă, mi-a atras atenţia în staţia Tineretului, pentru că rupea primele petale verzui ale florilor de lotus roz, mutilându-le înainte de a le înveli în staniol. 'Ai flori frumoase, dar cred că ai avea mai mulţi clienţi dacă nu ai rupe petalele astea verzi. Ar rămâne naturale', îi zic apropiindu-mă de el, fascinat de frumuseţea naturii din punga de rafie albastră.

'Ştiu, domnu', dar nu le cumpără lumea aşa. Nu vedeţi că totul e numai imagine în ziua de azi? Toţi se tatuează, îşi pictează corpul în fel şi chip ca să atragă atenţia pe TikTok sau YouTube. Au ajuns fetele să-şi modifice corpul, buzele, se duc doar în bikini la părinţii băiatului. Cum să mă duc eu la tata cu o fată care îi pune mâncarea pe masă în chiloţi?' Mă loveşte răspunsul lui, parcă e prea dimineaţă pentru analize sociale grele.

Cu toate astea, mă intrigă acurateţea limbajului şi faptul că nu m-a luat nici cu 'hai, bosulică, îţi fac şi eu un buchet frumos'. Nici nu a scos din cogeamite pungoi vreun parfum 'original, boss, îl dau eftin'. Ştiu, pe bună dreptate, s-ar putea completa descrierea lui pentru profesia mea cu 'uite, vezi, ăsta e cusurul tău, ai prejudecăţi'.

Începe să îmbrace cu staniol florile cu picioare lungi ca nişte flamingo roz, dezgolite de petalele verzui, doar în bikini. Alături are o găleată de ketchup, în care urma să fie etalată marfa.

'Păi şi ce e rău în a avea grijă de imagine?', plusez. Asta după ce aflu că e din Maramureş, că-l cheamă Iacov, care 'se traduce cel care înşală', şi că i-ar plăcea şi lui să aibă un loc de muncă stabil, cu un program, 'dar e greu în Bucureşti, nu găseşti nici măcar cu ziua, ca la ţară. În plus, eu nu am educaţie'. Metroul încă nu a venit, am mai avea timp de câteva vorbe.

Se uită la mine cu nişte tăciuni de ochi care caută parcă să vadă dacă întrebarea despre imaginea prelucrată e pusă doar cu gândul de a-i aprinde. 'Totul trebuie lăsat aşa cum a lăsat Dumnezeu pe fiecare. El e în toate, şi în florile astea. Fără Dumnezeu nu e nimic', îmi răspunde şi e convins de ceea ce spune.

Barba de un negru lucitor mă face să cred că e pocăit, pesemne, martor al vreunui cult mai mult sau mai puţin recunoscut. 'Ce religie ai?', îl întreb. 'Sunt doar un păcătos, domnu', nu am nicio religie, sunt un cetăţean ca oricare altul. Dumnezeu e întotdeauna în noi. Nu există om să nu-l fi cunoscut, fie că e prin bucurie sau tristeţe. Chiar şi cei mai mari învăţaţi ai planetei au ajuns la concluzia că există un Creator. Eu sunt doar un om rău, un păcătos. Sunt un om cu multe păcate, pe care doar eu le ştiu. Dar nu înseamnă să dai în cap cuiva, nu asta se numeşte a fi un om rău. Eu poate râvnesc la ceva, poate bârfesc pe cineva...' Discursul lui e fluid, curge, limbajul e peste medie, cum să aibă doar 8 clase?

Nu mai apuc să-l întreb nimic, îl las cu florile lui născute din mâl să înfrumuseţeze lumea. A venit metroul, trenul blestemat care avea să-mi producă multe frustrări, lăsând adevărul lui Iacov pe jumătate aflat.

Peste trei zile, ca un făcut, asemenea poveţelor din Biblia lui Iacov, mă întâlnesc din nou cu el. Urcă la Universitate şi zâmbeşte când mă vede. Trăncănim despre greutăţi, despre Dumnezeu, despre plecările lui în străinătate. A muncit prin Anglia, prin Italia, nu a făcut mizerii, nu l-ar lăsa Dumnezeu. Din Italia a plecat în timpul pandemiei, lucra la roşii şi i-au zis să se vaccineze că ia contact cu alimentele. N-a vrut, s-a întors în ţară. Nu pare un habotnic, mai degrabă îşi pune întrebări: 'Eu ştiu, domnu', dacă o fi fost boală sau manipulare psihologică?' Zâmbesc, ultimele cuvinte nu se potrivesc deloc cu papucii pe care îi poartă.

Ajungem apoi din nou la capitolul 'imagine', la adevărul cosmetizat pe care vrem să-l propovăduim prin aproape tot ceea ce facem ca păcătoşi.

La 27 de ani, Iacov îşi depăşeşte condiţia de păcătos cu nume venit tocmai din Geneză şi încearcă să devină profetic: 'Oameni buni, trebuie să ne trezim toţi! De căzut, toţi vom cădea, fie că suntem procurori, judecători, învăţaţi sau săraci. Toţi vom cădea, important este să ne ridicăm. Am uitat că suntem oameni muritori. Noi murim în fiecare noapte. Omul ar trebui să se bucure în fiecare clipă. Nu mai încercaţi să vă îmbogăţiţi, nu mai urmăriţi să faceţi contul de Revolut sau BCR să crească. Nu mai cumpăraţi vile şi maşini, nu mai încercaţi să creşteţi profesional, să ajungeţi de la un simplu lucrător la cea mai mare funcţie. Mândria este cea mai mare boală. Conştientizaţi că sunteţi oameni muritori şi bucuraţi-vă că aveţi atât cât vă trebuie ca să trăiţi'.

A treia oară parcă mă aştepta să urc în metroul lui. De data asta, florile de lotus erau deja cosmetizate, aşezate în găleata de ketchup Heinz ca într-un tablou realist.

După scurta caracterizare a meseriei mele, Iacov cu nume biblic demonstrează că trăieşte totuşi ancorat în realitate: 'Trăim vremuri grele, indiferent că suntem directori, patroni sau oameni de rând, ne gândim că ratele au crescut, că toate cheltuielile pentru consum au crescut. Dar trebuie să fim mulţumiţi cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Indiferent de adevărul spus la televizor. Cu Bolojan, cu primarul ăla care a ajuns preşedinte, credeţi că oamenii nu ştiu că toate astea sunt aranjate? Dar ar trebui să ne aducem aminte mereu că suntem muritori pe lumea asta şi să găsim timp măcar o zi în cele 365 dintr-un an să facem un bine. Să găsesc un om sărman să-i dau o baie, o masă, să meargă să se tundă, nu să-i dau bani. Să găsesc pe cineva căruia să-i alin sufletul cu o vorbă bună. Nu să cred că trăiesc prin vizionările pe YouTube sau pe TikTok şi să ajung la 70-80 de ani şi să mă întreb ce am făcut cu viaţa mea'.

Nu m-am înşelat, omul are veleităţi de pastor, de învăţat, de slujitor al binelui, ăsta este adevărul care îmi trece prin cap în timp ce el vinde un buchet de flori de lotus roz unei fete pe peronul de la Victoriei.

'Bunicul meu a fost catolic, bunica a fost adventistă. Tata şi mama au fost adventişti de ziua a 7-a. Eu nu ţin nicio religie. Adevărat vă spun. Oamenii trebuie să înţeleagă că nu sunt diferiţi prin faptul că unul merge la Lidl şi altul la Kaufland. Nu. Important este ca fiecare să meargă la biserica la care au mers părinţii lui sau bunicii lui, să meargă la un templu să se roage, catolic, ortodox, baptist. Nu contează. Eu am o singură biserică. Acolo unde doi oameni vorbesc în numele lui Iisus e biserică. Eu nu merg la nicio biserică, adevăr vă spun, nu merg la niciun cult. Important este să vorbesc cu oamenii'. Face abuz de adevărul pe care îl rosteşte şi de care încearcă să te convingă.

Iacov stă cu ochii geană pe peronul de vizavi şi pe ceasul de la metrou, pentru că ştie ora la care se schimbă tura poliţiştilor din subteran şi nu vrea să i se confişte din nou florile, o duce 'de pe o zi pe alta, nu mă îmbogăţesc'.

Mai are însă timp de o ultimă pildă legată de adevărul pe care e convins că l-a găsit şi vrea să-l împărtăşească şi altora: 'Dacă nu eşti împăcat cu tine, tu eşti cel mai mare duşman al tău. E o mare minciună că alţii îţi pot face rău. Cea mai mare armă eşti tu împotriva ta. Dacă ajungi să pierzi eul din tine nu mai ai prietenie cu tine însuţi şi ajungi să te pierzi. Nu mai ai încredere în tine, nu ai cum să evoluezi. Te dobori tu singur, nu mai e nevoie să te doboare altcineva'.

Precum 'efectul Lotus', descoperit de cercetători la floarea simbol al purităţii din mijlocul mlaştinii care are capacitatea de a se autocurăţa, pentru creier e convenabil şi sănătos să îi spui un adevăr acceptat, pe care ni-l luăm sau creăm singuri din ceea ce ne înconjoară. Îi dăm doar ceea ce îl hrăneşte. Deţinem astfel 'adevărul nostru' pe care uneori îl împachetăm în staniol şi îl facem mai atrăgător pentru cei pentru care păcătuim atunci când criticăm 'adevărul lor'. Trebuie să fim doar conştienţi de păcatul nostru. AGERPRES