-

Muzeul Satului vă invită la evenimentul Am venit să colindăm „Florile Dalbe”

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 12-20 decembrie 2020, în zilele de weekend – 12, 13, 19 și 20 decembrie – evenimentul Am venit să colindăm „Florile Dalbe”.

Spre deosebire de alți ani, când muzeul organiza evenimentul „Festivalul de datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou Florile Dalbe” cu prezența multor ansambluri, cete de colindători și grupuri ce performau jocurile cu măști specifice Anului Nou, anul acesta a fost nevoit să reducă cu mult numărul de participanți, dată fiind situația actuală.

Sâmbătă și Duminică, 19 și 20 decembrie 2020, între orele 09.00 - 17.00, pe lângă prezența meșterilor populari și a artiștilor plastici, vor avea loc ateliere de confecționat sorcove, globuri, decorațiuni pentru bradul de Crăciun și decorat turtă dulce.

Un moment special al programului îl constituie prezența cunoscutului interpret de muzică populară Gelu Voicu, care, împreună cu Taraful „Lăutarii” din Teleorman, vor colinda pe la ferești și vor ura vizitatorilor un an îmbelșugat.

Moș Crăciun se va plimba pe aleile muzeului, iar copiii care se vor întâlni cu el vor primi câte un mic cadou.

La ateliere de creație pot participa copiii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Înscrierile au loc la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Programul atelierelor poate fi consultat pe https://muzeul-satului.ro/events/am-venit-sa-colindam-florile-dalbe-2/.

Pregăti de sărbătoare, muzeul vă invită să vizitați și expozițiile temporare: Restituiri - pământ, apă, aer, foc – Sala Gheorghe Focșa;  Icoana ortodoxă - Lumina credinței – Sala H. H. Stahl; Deschide ușa, creștine! – Foaier Victor Ion Popa, Salonul Național de Artă Contemporană - SNAC 2020, secțiunea artă religioasă – Sala de Sticlă.

De asemenea, în această perioadă puteți dona haine și jucării în stare bună, pentru copii cu vârste cuprinse între 5 luni și 12 ani, în cadrul campaniei „Deschidem Cartea Faptelor Bune”, la intrarea din Șos. Kiseleff nr. 30. Obiectele vor fi date copiilor instituționalizați din 3 case de tip familial din județul Giurgiu. Mai multe detalii despre acest proiect: https://muzeul-satului.ro/events/cartea-faptelor-bune.

Accesul la eveniment se face prin achiziționarea biletului de intrare și cu respectarea tuturor regulilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,  conform Ordinului Ministerului Culturii nr. 3245/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților ı̂n condiții de siguranță sanitară ı̂n domeniul culturii și H.G nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă.

Program:

PROGRAM Florile Dalbe 2                                                        

 

 

 

 

Articole înrudite