Atelier de încondeiat ouăle, în tradiția argeșană
Încondeiatul ouălor este o practică veche în Argeș, păstrată de o singură femeie - Liliana Olteanu din comuna Brăduleț.
Articol de Simona Lazăr, 08 Aprilie 2023, 08:38
Deși în urmă cu aproape 100 de ani în zona Argeș-Muscel erau consemnate peste 170 de modele, astăzi mai sunt folosite doar 7. Ouăle erau "muncite" în sâmbăta Paștilor și erau destinate consumului.
Despre toate acestea, dar și cum se încondeiază ouăle vor afla copiii din Bogați, Hârsești și Stâlpeni în cadrul unor ateliere demonstrative susținute chiar de doamna Liliana Olteanu.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 9,30, la Căminul Cultural Livezeni, comuna Stâlpeni, cu sprijinul Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș.