Mirele Hristos și Mireasa (Biserica)

Mironosițele din Sfânta Scriptură erau fecioare, dar unele dintre ele și femei în plinătatea vârstei, mame de copii. Fecioara Maria – Maica Domnului, Maria Magdalena, Salomeea, Ioana și cele dimpreună cu ele…

Dar, fecioria nu ține doar de trup, este o stare a sufletului înainte de toate la care putem ajunge cu toții. Ea ne face plăcuți lui Dumnezeu și liberi de cele de jos, pieritoare. Nu degeaba Sfântul Apostol Ioan este numit în Evanghelie „ucenicul cel iubit”.

„Mironosița”… Cât de curat și frumos cuvânt, cât de plin de însemnătate, de iubire! Cât de ironizat de potrivnicul diavol ce dorește pierderea neamului omenesc, ademenind sufletele spre plăceri sufletești și trupești, incesturi și desfrânări de tot felul.

Fecioria minții, a inimii și fecioria trupului sunt deopotrivă la loc de cinste în Biserica lui Hristos.

Cum poate fi o femeie, mamă și fecioară? Sau un bărbat, tată și fecior? În istorie doar Prea Sfânta Prea Curata Prea Binecuvântata Fecioară Maria le-a împreunat pe amândouă fără stricăciune, în mod real, căci a rămas fecioară și cu trupul, înainte, în timpul și după naștere.

Stau și mă gândesc.., pentru a înțelege îmi îndrept ochii spre Sfintele Mânăstiri, acolo întâlnim bărbați, dar și femei ce poartă haina fecioriei, și în felul acesta pricep: votul monahal – legământul iubirii.

Apoi, mă gândesc la noi, cei aleși de bunul Dumnezeu să fim mireni, să trăim în lume, dar și să slujim lui Dumnezeu, mă refer la creștinii și preoții din parohii.

Îmi îndrept ochii spre cer ca într-o rugă pentru a înțelege. Și cerul îmi arată nori albi, frumoși, curați și limpezi. Încet, precum viața, precum omul, aceștia cresc… și cresc… până ce, ajunși la plinătate, își revarsă asupra pământului mult dorita apă. Odată cu picătura de ploaie îmi plec privirea și eu spre bătrânii pământului ce revarsă mana înțelepciunii asupra spicului de om ce tinde să se coacă.

„Dumnezeu Și-a ales pe cele slabe ale lumii ca să le rușineze pe cele tari” (I Corinteni 1, 27; Psalm 8, 2; Matei 21, 16).

Cei slabi…, nu datorită bătrâneții sau neputinței. Părinții din Pateric ar definii acest … trup firav ca fiind „atletul” ce a înălțat sufletul la cer și trupul l-a supus iubirii curate. Fecioria minții, coborâtă în clocotul inimii…, stăpânind patima și revărsând apoi razele iubirii.

„Atunci, Împărăția Cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luându-și candelele lor au ieșit în întâmpinarea mirelui.” (Matei 25)

Precum o pâine bine dospită pusă în cuptor, tot așa omul crește cu și în Hristos.

Precum grâul pus în pământ moare și renaște, tot așa și noi prin moartea față de patimi devenim feciori sufletește.

Toată Dumnezeirea participă la această mare lucrare, Tatăl din dragoste Îl trimite pe Fiul. Acesta acceptă, iubind. Plinătatea Termică nu este indiferentă și Duhul Sfânt… coboară mângâind și luminând, îmbrăcându-ne în haină de lumină, în haina de nuntă a Împărăției de Sus.

Precum înțelepciunea populară vede dincolo de ziduri, la fel, inspirată fiind de Duhul Sfânt,… Scriptura. Nunta între cer și pământ se petrece de la Învierea lui Hristos, Mirele Bisericii.

Ce nuntă…, ce nuntași pot fi aceștia? se întreabă călugării sinaiți: „Ce Mire este Acela (Hristos) Care atât de mult și-a iubit mireasa (Biserica), încât și-a dat viața pentru ea? Și ce fel de mireasă este aceea, ce s-a îndrăgostit de un răstignit (Hristos)…?”

Mirele Hristos stă și așteaptă mireasa, El e capul Bisericii. Așteaptă gătirea acesteia cu miruri alese, cu frumoase învățături, dar nu cum vedem aici pe pământ la nunțile lumești… Mireasa Lui își spală fața în lacrimi de iubire, își face trupul curat și se îmbracă în virtuți, rabdă și crede.

Hristos, Noul Adam, Se arată în curând. Dumnezeirea însăși pregătește ospățul ceresc, pe Însuși Domnul Hristos - Mirele și Hrana cea cerească, la fiecare Sfântă Liturghie, ca o pregustare a Ospățului ceresc. Mielul Hristos, vine la tăiere prin Sfânta Euharistie pentru a hrănii sufletul, a umple trupul și a Se uni cu Biserica Sa (cu noi) în dragostea Sa supremă. El ne face părtași la avuția Sa câștigată pe dealul Golgotei, oferă alesei Sale (Bisericii) cheia Împărăției – Crucea. O cheie ce ne deschide inima să înțelegem cum să trăim pe pământ și cerul, ca să întrăm în cele de sus. O cheie ce desface lacătele de la morminte și descuie ușile pocăinței celor morți sufletește – Cheia Raiului, a tinereții fără bătrânețe, a vieții veșnice.

O istorie a mântuirii, adevărată, petrecută în urmă cu aproape două mii de ani, ce mă duce cu gândul la povestea lui „Făt frumos din lacrimă și a Ilenei Cosânzeana”. Istorioara Mirelui Hristos în căutarea și salvarea Miresei Sale, ce se petrece tainic, clipă de clipă, zi de zi, și în fiecare Sfântă Liturghie.

Hristos, Cel ce dă viața cea veșnică, o însoțește pe mireasa Lui și îi dă cheia Împărăției Sale dacă o află pe aceasta aprinsă de dorul Lui, curată (spovedită) și cu fața luminată (de Duhul Sfânt).

Frumosul, mult așteptatul Mire, vine de la Tatăl prin Sfântul Duh, dar este „neamestecat, nedespărțit, neschimbat și neîmpărțit” Dumnezeu și om, pildă pentru noi, pentru curățenia minții și neamestecarea atribuțiilor slujirii în această căsnicie a veșniciei.

O poveste reală, un Mire și o Mireasă, un Creator însoțindu-Se cu poporul Său.

Să alergăm precum mironosițele la cel ce pentru unii este mort, dar pentru noi a înviat.

Să nu împărțim slujirile, să nu avem… mai mulți stăpâni, căci stăpânirea este una: a dragostei în ascultare și credință.

Hristos a înviat! Să înviem și noi clipă de clipă prin fecioria duhovnicească a iubirii! Amin!