Sfânta Împărăteasă Elena – Doamna Preanobilă

Pe de altă parte, o temă interesantă este aceasta a împărăteselor care intră în rândul sfintelor calendarului creștin. De aceea, alături de Sfânta Împărăteasă Elena, care este celebrată o dată cu fiul său, Constantin, ne vom opri în cele ce urmează și asupra altor șase împărătese cu dragoste de Dumnezeu.

Dacă, de obicei, atunci când se vorbește despre Sfinții Împărați Constantin și Elena, accentul se pune în special pe cel dintâi, astăzi ne-am propus să ne oprim cu deosebire asupra Împărătesei Elena.

Istoricii creștinismul afirmă că sfânta s-ar fi numit, de fapt, Flavia Iulia Helena, fiind cunoscută în lumea latină după numele său de împărăteasă – Helena Augusta – iar mai târziu, în spațiul creștin, drept Sfânta Elena. S-a născut în orașul Drepanon, în Bythinia (azi în Turcia), oraș căruia la un moment dat fiul său avea să îi schimbe denumirea în Helenopolis, pentru a o onora. Se zice că încă din copilărie a îmbrățișat virtuțile creștine, chiar dacă trăia într-o lume în care zei păgâni reprezentau religia oficială. S-a căsătorit de tânără cu Constanțiu Chior, cu care, în anul 272, are un fiu: Constantin. Atunci când soțul său ajunge conducător al imperiului, alături de Galeriu, acesta o repudiază, pentru a face o altă căsătorie, mai profitabilă din punct de vedere politic. Elena nu disperă, își crește fiul ca pe un bun urmaș al tatălui său (la conducerea imperiului), ceea ce până la urmă avea să se și întâmple, în anul 306 d.Hr.. Deși nu era creștin, Constantin, aflat în conflict cu alți râvnitori la tron, avea să primească sprijinul lui Hristos – el vede mai întâi, pe cer, profilată o cruce strălucitoare, având deasupra inscripția „In hoc signo vinces” (în acest semn vei învinge – n.r.) și apoi, în vis, pe Iisus purtând o cruce în mână. Imprimând pe steagurile sale, învinge! Iar în anul 313, prin Edictul de la Milano, dă libertate deplină Bisericii creștine.

În ce o privește pe mama sa, Constantin o cheamă lângă el și îi conferă titlul de Nobilissima Femina – Doamna Preanobilă.

„Bolta Imperiului lui Constantin”

Mai zăbovim puțin asupra biografiei Sfintei Împărătese Elena, cea deopotrivă cu Apostolii (cum a mai fost numită). Trebuie să spunem că, în vreme ce fiul său, Sfântul Împărat Constantin, dădea înlesniri legislative creștinilor, mama se ocupa de opere de binefacere și de înzestrarea lăcașurilor de cult, care începuseră a se înălța. Ea merge în Palestina, unde începe demersuri pe care le-am numi azi: arheologice. Face săpături pentru a afla mormântul lui Iisus și crucea pe care acesta fusese răstignit. După multă trudă, demersul ei aduce prima reușită. La Bethleem, descoperă locul nașterii lui Iisus. La Ierusalim, mormântul Domnului. Era evlavioasă și mulțimea o urma pretutindeni și o numea „bolta Imperiului lui Constantin”.

Și-a eliberat sclavele, i-a îmbrăcat pe cei goi, i-a hrănit pe cei frămânzi. Oriunde mergea, de la Dunăre în Asia, era, scrie istoricul Eusebiu din Cezareea, „înconjurată de strălucirea ce i-o aducea autoritatea împărătească” și, în același timp, scriu aghiografii greci, „virtutea milosteniei”, căci ea auzea prima oftatul celor neputincioși și plânsul orfanilor.

Sfânta Împărăteasă Elena a murit la vârsta de 80 de ani, cu mâna odihnindu-se în mâna fiului său. Chipul său căpătase în acel moment o frumusețe și o bucurie îngerească nemaivăzută, semn că Mântuitorul era în sufletul ei. Istoricii spun că întreaga lume a plâns la moartea împărătesei. Trupul i-a fost dus mai întâi la Constantinopol și de acolo la Roma. Astăzi, tronul ei și o parte din sicriul în care a fost purtată prin Imperiu se află în muzeul Vaticanului.

Un text de Simona Lazăr