Sfinții, prietenii lui Dumnezeu

Sfințenia sfinților este consecința pogorării Duhului Sfânt. Deoarece au trăit la cel mai înalt grad adevărurile Evangheliei, ei întruchipează desăvârșirea morală la care suntem chemați cu toții. Ei constituie modele pentru omenire reprezentând Biserica triumfătoare, pe când noi reprezentăm Biserica luptătoare.

Sfinții se împart în următoarele cete: proorocii, apostolii, martirii, mucenicii, mărturisitorii, ierrahii, cuvioșii.

Îi cinstim pentru că sunt prieteni ai lui Dumnezeu, judecători ai lumii, lăcașuri ale Duhului Sfânt, mijlocitori ai oamenilor pe lângă Dumnezeu. Această cinstire se materializează prin purtarea numelor lor, prin denumirea bisericilor după ei, prin cântări. Vechii creștini le păstrau moaștele care erau așezate la temelia bisericilor, sau a sfintei mese.

Sfinții au fost oameni ca noi, unii mai sănătoși, alții mai bolnavi, unii mai săraci, alții mai avuți, unii mai tineri, alții mai vărstnici. S-au deosebit de ceilalți semeni ai lor prin credință și prin faptul că au trăit în smerenie și cumpătare și și-au închinat întreaga viață celei mai înalte slujirii, slujirea lui Dumnezeu.

Datorită virtuților pe care le-au dobândit prin continua preocupăre pentru desăvârșirea spirituală, sfinții au fost răsplătiți de Dumnezeu prin darul facerii de minuni, atât in timpul vieții lor pământești cât și după nașterea lor întru veșnicie. Faptul că Dumnezeu alege să lucreze prin ei este dovada unei cinstiri din partea Lui, temei firesc pentru a-i cinsti şi noi, oamenii, în chip deosebit. Încă o dovadă a cinstei de care se bucură în Împărăția lui Dumnezeu este faptul că moaștele unor sfinți sunt neputrezite de sute de ani, izvorând și acum tămăduiri și ajutor celor care-l cer cu credință.

Așa cum am amintit, încă din viaţa lor pământească, sfinţii au fost socotiţi prietenii lui Dumnezeu, după mărturia Mântuitorului, care a zis către sfinţii Săi ucenici: „Voi sunteţi prietenii Mei” (Ioan XV, 14). Şi în alt loc al Sfintei Scripturi ni se arată că sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu: „A crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui spre dreptate şi prietenul lui Dumnezeu s-a chemat” (Iacob II, 23; Facere XV, 6).

Sfinţii intervin, mijlocesc la Dumnezeu pentru oameni şi sunt părtaşi cu aceştia din urmă la suferinţă în vederea izbăvirii (Filip. I, 3-4), îndeamnă la rugăciune unii pentru alţii şi ei înşişi se roagă pentru toată lumea, pentru pacea comună şi necesară tuturor şi pentru desăvârşirea noastră (II Cor. 13, 9). Ei sunt exemplu de mijlocire, învăţând pe alţii să facă la fel (II Tim. I, 3).

La judecata de apoi, Dumnezeu îi va chema pe sfinți să-L ajute deoarece ei cunosc viața de pe pământ unde au trăit și au rămas fideli credinței și adevărului. Ei au fost și sunt pentru omenire exemplu de smerenie, de îndurare, de jertfelnicie, de dragoste față de Dumnezeu și de aproapele. Cea mai mare dorință a vieții lor a fost aceea de a apropia cât mai mult cu putință de Dumnezeu.

Sfântul nu este nicidecum un fugar din lume, ci trăieşte în mijlocul lumii, în văzul şi cu ştiinţa tuturor. El nu este o fiinţă ascunsă, ci una care luptă şi înfruntă toate asprimile vieţii răvăşite de realităţile timpului, pe faţă, cu calm şi îndelungă-răbdare.

Aşadar, noi îi cinstim pe sfinţi şi aducem laudă lui Dumnezeu direct şi indirect. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne arată că cine cinsteşte pe sfinţi, pe El Îl cinsteşte, căci a zis: „Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte” (Matei X, 40).

Și să mai ținem seama de un amănunt important, Biblia este scrisă integral de către sfinți. Iisus Hristos nu a scris un cuvânt în ea, sfinții au scris despre El, sub inspirația Duhului Sfânt.