Ascultă Radio Antena Satelor Live

Programul Rabla se schimbă radical şi va oferi finanțare dedicată persoanelor vulnerabile

Viitorul program Rabla intră într-o etapă de transformare profundă, autoritățile pregătind un sistem de finanțare orientat către persoanele aflate în sărăcie energetică, astfel încât accesul la o mașină electrică să devină posibil pentru cei care altfel nu ar putea visa la un autovehicul nou.

Programul Rabla se schimbă radical şi va oferi finanțare dedicată persoanelor vulnerabile
Foto: Petrut Mazilu

Articol de Petruț Mazilu, 19 Noiembrie 2025, 11:27

'Foarte multă lume întreabă despre viitorul programului 'Rabla', care a fost derulat prin Administraţia Fondului pentru Mediu. Nu există, în momentul de faţă, o decizie fermă, dar o decizie certă este că, prin viitorul program de finanţare Fondul Social pentru Climă, care va fi gestionat de mai multe ministere, coordonat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, acest proiect va avea un element de finanţare după un model diferit de cel făcut prin 'Rabla'. Un model care să poată să se adreseze persoanelor aflate în sărăcie energetică. Nu vreau să spun încă prea multe, pentru că este în consultare în momentul de faţă. Se gândeşte un mecanism real de finanţare prin care persoane care în mod normal nu ar avea acces la o maşină nouă, indiferent cum ar fi ea, să poată să beneficieze şi să aibă direct o maşină electrică. E foarte clar că pe partea de mediu nu putem să scăpăm de poluare fără să electrificăm. În cazul Fondului Social pentru Climă vor fi finanţări pentru UAT-uri, pentru persoane juridice. Vorbim de programe de finanţare a unor microbuze electrice şcolare pentru mediul rural, pentru că acolo avem o problemă de mobilitate, în mediul periurban, nu neapărat mediul rural, problemă de multe ori acoperită de către operatori privaţi cu nişte maşini foarte vechi', a afirmat Roşca.

Acesta a menţionat că un Ordin de ministru care va schimba modalitatea în care se raportează calitatea aerului în Bucureşti se află în consultare publică.

'Din fericire, după câţiva ani de efort de a schimba legislaţia, suntem în sfârşit în punctul în care avem acum în transparenţă un Ordin de ministru prin care se schimbă modalitatea în care se raportează calitatea aerului în Bucureşti, în aşa fel încât să putem să facem primii paşi pentru eliminarea infringementului. Până acum se raporta media pe ultimele 24 de ore, ceea ce înseamnă că dacă acum aveam un eveniment masiv de poluare, dacă avem un trafic extrem de accentuat şi o calitate a aerului proastă - de exemplu, pentru jumătate de oră toată lumea îşi ducea copilul la şcoală, acea jumătate de oră nu se vedea în media de 24 de ore prea bine. Noi schimbăm asta, şi se va face raportarea cu media orară. Mai mult de atât, se adaugă şi PM 2,5, particulele care sunt emise în special din motoarele cu ardere internă (...) Cel mai important lucru este să eliminăm poluarea din oraşe. Traficul auto are o contribuţie semnificativă, negativă, bineînţeles, în poluarea cu particule şi cu oxizi de azot în cazul motoarelor diesel, o problemă extrem de mare şi din păcate încă prea puţin cunoscută. Lucrăm şi la asta împreună cu Ministerul Sănătăţii pentru a o tranşa', a spus acesta.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte reţeaua naţională de staţii de reîncărcare pentru maşinile electrice, s-au derulat două programe prin Administraţia Fondului pentru Mediu.

'Pe partea reîncărcare avem în finalizare, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, două programe naţionale pentru instalarea de staţii de reîncărcare. A fost un program prin care foarte multe localităţi din mediul rural şi-au instalat staţii de putere medie, de doar 50 de kilowaţi. Mai important de atât, există proiectul prin care sunt montate staţii de mică putere în curent alternativ în municipalităţi, încărcare peste noapte. Toate statisticile globale arată că undeva în jur de 80 - 85%, în funcţie de regiunea de pe glob, în România este undeva la peste 80%, din toate încărcările au loc acasă sau la destinaţie, că e hotel, restaurant, locul de muncă în care maşina stă mai multe ore', a subliniat reprezentantul MMAP.

Ministrul Energiei anunţă măsuri pentru controlul preţului la gaze naturale
Economic 18 Februarie 2026, 16:18

Ministrul Energiei anunţă măsuri pentru controlul preţului la gaze naturale

Asigurarea unui nivel de preț accesibil pentru populație va fi garantată printr-un mecanism de control aplicat direct la...

Ministrul Energiei anunţă măsuri pentru controlul preţului la gaze naturale
Val de scumpiri în ianuarie: Creştere record la energia electrică, cu un avans de 59,33%
Economic 16 Februarie 2026, 10:37

Val de scumpiri în ianuarie: Creştere record la energia electrică, cu un avans de 59,33%

Preţul energiei electrice a înregistrat în ianuarie cea mai mare creştere anuală, de 59,33%, chiar dacă faţă de luna...

Val de scumpiri în ianuarie: Creştere record la energia electrică, cu un avans de 59,33%
Schimbare în calendarul plăților sociale. Când intră pe card alocațiile și indemnizațiile în luna februarie
Economic 03 Februarie 2026, 14:18

Schimbare în calendarul plăților sociale. Când intră pe card alocațiile și indemnizațiile în luna februarie

Luna februarie aduce o modificare importantă pentru persoanele care primesc beneficii de asistenţă socială, în contextul în...

Schimbare în calendarul plăților sociale. Când intră pe card alocațiile și indemnizațiile în luna februarie
Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi scutită de plata CASS
Economic 03 Februarie 2026, 13:50

Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi scutită de plata CASS

Părinții aflați în concediu pentru creșterea copiilor vor beneficia de întreaga sumă a indemnizației după eliminarea...

Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi scutită de plata CASS
Scumpiri la gaze în ianuarie 2026, facturile urcă cu până la 30% față de anul trecut
Economic 01 Februarie 2026, 11:41

Scumpiri la gaze în ianuarie 2026, facturile urcă cu până la 30% față de anul trecut

Iarna aduce presiuni suplimentare asupra bugetelor gospodăriilor, după ce în ianuarie 2026 facturile la gaze sunt estimate să...

Scumpiri la gaze în ianuarie 2026, facturile urcă cu până la 30% față de anul trecut
Românii preferă mașinile rulate, potrivit datelor oficiale din 2025
Economic 29 Ianuarie 2026, 14:20

Românii preferă mașinile rulate, potrivit datelor oficiale din 2025

Piața auto din România rămâne puternic orientată către segmentul vehiculelor rulate, datele oficiale indicând faptul că...

Românii preferă mașinile rulate, potrivit datelor oficiale din 2025
Creştere record a numărului de persoane găsite muncind fără forme legale
Economic 29 Ianuarie 2026, 12:25

Creştere record a numărului de persoane găsite muncind fără forme legale

Controalele desfășurate anul trecut de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud arată o intensificare clară a muncii...

Creştere record a numărului de persoane găsite muncind fără forme legale
Prețul energiei electrice poate fi redus semnificativ prin alegerea ofertei corecte. Cum să scazi costurile
Economic 18 Ianuarie 2026, 13:54

Prețul energiei electrice poate fi redus semnificativ prin alegerea ofertei corecte. Cum să scazi costurile

Presiunea facturilor la utilități asupra bugetelor familiale ar putea fi diminuată considerabil, cu peste o treime din...

Prețul energiei electrice poate fi redus semnificativ prin alegerea ofertei corecte. Cum să scazi costurile