Ascultă Radio Antena Satelor Live

A fost publicată lista unităților de învățământ cu predare online

Ministerul Educației anunță că inspectoratele școlare județene au creat secțiuni pe site-urile proprii, în care publică în timp real lista școlilor unde, din cauza pandemiei, procesul de învățare are loc online.

A fost publicată lista unităților de învățământ cu predare online

19 Octombrie 2021, 10:31

De altfel, situația la zi în fiecare județ este prezentată și pe siteul ministerului.

La începutul lunii octombrie, autoritățile au modificat regulile privind desfășurarea procesului educațional, principala noutate fiind aceea că scenariul de funcționare al unei unități de învățământ se va actualiza individualizat, în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.

Astfel, în sistemul preuniversitar, Consiliul de Administrație înaintează Inspectoratului Școlar propunerea respectivă, iar în cel universitar conducerile instituțiilor în consultare cu senatele vor decide scenariile de funcționare, anunta Radio Romania Actualitati.

Foto: pixabay

Noul an universitar la USAMV Cluj, deschis sub semnul tradiției și al inovației
Educatie 29 Septembrie 2025, 17:32

Noul an universitar la USAMV Cluj, deschis sub semnul tradiției și al inovației

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj (USAMV) a marcat deschiderea anului universitar 2025–2026...

Noul an universitar la USAMV Cluj, deschis sub semnul tradiției și al inovației
Educație accesibilă pentru toți. Cum pot fi recuperate decalajele uriașe la citire și scriere
Educatie 25 Septembrie 2025, 10:19

Educație accesibilă pentru toți. Cum pot fi recuperate decalajele uriașe la citire și scriere

„Educație accesibilă pentru toți”: campanie pentru combaterea decalajelor de literație în școlile rurale. Teach for România...

Educație accesibilă pentru toți. Cum pot fi recuperate decalajele uriașe la citire și scriere
Evaluările naționale pentru clasele mici vin cu schimbări importante. Când vor avea loc examenele
Educatie 24 Septembrie 2025, 14:14

Evaluările naționale pentru clasele mici vin cu schimbări importante. Când vor avea loc examenele

Ministerul Educației a aprobat metodologia de desfășurare a testărilor naționale din acest an școlar, aducând două schimbări...

Evaluările naționale pentru clasele mici vin cu schimbări importante. Când vor avea loc examenele
Schimbare de strategie în sistemul de învățământ: Evaluările pentru ciclul primar și gimnazial vor suferi modificări majore
Educatie 16 Septembrie 2025, 11:16

Schimbare de strategie în sistemul de învățământ: Evaluările pentru ciclul primar și gimnazial vor suferi modificări majore

Sistemul de învățământ din România se pregătește pentru o serie de modificări importante. În cadrul unei conferințe dedicate...

Schimbare de strategie în sistemul de învățământ: Evaluările pentru ciclul primar și gimnazial vor suferi modificări majore
Educația financiară în familie: Cum să-i înveți pe copii valoarea banilor
Educatie 09 Septembrie 2025, 10:00

Educația financiară în familie: Cum să-i înveți pe copii valoarea banilor

Într-o lume a consumului, în care totul pare la o simplă apăsare de buton, a-i învăța pe copii despre valoarea banilor este...

Educația financiară în familie: Cum să-i înveți pe copii valoarea banilor
Tinerii români aleg tot mai rar să urmeze studii superioare, comparativ cu cei din alte state europene
Educatie 04 Septembrie 2025, 10:32

Tinerii români aleg tot mai rar să urmeze studii superioare, comparativ cu cei din alte state europene

România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea tinerilor absolvenți de studii...

Tinerii români aleg tot mai rar să urmeze studii superioare, comparativ cu cei din alte state europene
Școala începe pe 8 septembrie: Elevii vor avea vacanțe flexibile și mai multe perioade dedicate proiectelor educative
Educatie 02 Septembrie 2025, 17:04

Școala începe pe 8 septembrie: Elevii vor avea vacanțe flexibile și mai multe perioade dedicate proiectelor educative

Elevii din România se vor întoarce în bănci pe 8 septembrie 2025, iar vacanța mare va începe pe 20 iunie 2026. Noul an școlar...

Școala începe pe 8 septembrie: Elevii vor avea vacanțe flexibile și mai multe perioade dedicate proiectelor educative
Mai multe unitațe școlare din Cluj vor fi reorganizate
Educatie 29 August 2025, 10:06

Mai multe unitațe școlare din Cluj vor fi reorganizate

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a anunțat reorganizarea rețelei școlare începând cu anul 2025-2026. Mai multe unități de...