-

Studiu: O pilotă mai grea poate ajuta la combaterea insomniei

Pilotele cu o greutate mai mare de şase kilograme pot ajuta la tratarea insomniei clinice. La această concluzie au ajuns cercetători de la Institutul Karolinska din Stockholm.

Potrivit afirmaţiilor lor, după numai patru săptămâni de somn sub o pilotă ponderată (cu greutatea cuprinsă între 6 şi 8 kilograme), simptomele insomniei au început să-i afecteze pe participanții la experiment de două ori mai rar, iar după un an, la 92% dintre participanți simptomele au devenit tot mai puţin prezente, iar la 78% au dispărut cu totul.

În grupul de control ai cărui participanți dormeau sub pilote obișnuite cu o greutate de circa 1,5 kilograme, doar 5,4% şi-au îmbunătățit somnul.

La experiment au participat persoane cu insomnie clinică diagnosticată, dar și cu alte tulburări: depresie, anxietate, tulburare bipolară și sindrom cu deficit de atenție şi hiperactivitate.

Conform Societății Europene de Somnologie (The European Sleep Research Society – ESRS), aproximativ 10% dintre europeni suferă de insomnie cronică. Insuficienţa somnului poate avea consecințe grave.

De exemplu, oamenii de știință italieni au descoperit că insuficienţa somnului determină creierul să elimine conexiunile neuronale utile. Iar potrivit unui studiu portughez, lipsa somnului a dublat riscul obezității la băieți.

Sursa: rador

Foto: pixabay

Articole înrudite

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept