Trebuie depistat și tratat cancerul de prostată după vârsta de 75 de ani?

-Screeningul cancerului de prostată... până la vârsta de 75 de ani

În absența unei campanii naționale de screening de masă,se recomandă ca bărbații să se supună unui screening individual pentru cancerul de prostată începând cu vârsta de 50 de ani. Acesta presupune un examen rectal digital, combinat cu un test PSA (antigen specific prostatei). În cazul în care există un risc crescut de cancer de prostată, și anume dacă există antecedente familiale ale bolii sau dacă sunteți de origine africană sau din Indiile de Vest, este recomandabil să începeți screeningul mai devreme, de la vârsta de 45 de ani.

Cu toate acestea, screeningul cancerului de prostată nu este recomandat după vârsta de 75 de ani. De ce se întâmplă acest lucru? Pur și simplu pentru că speranța de viață scade, în timp ce cancerul are nevoie de mai mult de un deceniu pentru a se dezvolta și a pune viața în pericol. Prin urmare, este de preferat să nu îngrijorăm inutil persoanele în vârstă oferindu-le teste și, dacă este necesar, spunându-le că au cancer, ceea ce este puțin probabil să le schimbe în vreun fel cursul vieții.

Tratamentul cancerului de prostată... până la vârsta de 75 de ani?

Pe lângă această preocupare de a determina momentul în care screeningul este benefic, se pune și problema vârstei la care cancerul de prostată poate fi tratat dacă a fost detectat la o vârstă înaintată. Atunci când cancerul de prostată localizat este detectat, dintr-un motiv sau altul, la o persoană în vârstă de peste 75 de ani, există două abordări terapeutice: una este tratamentul (îndepărtarea chirurgicală a prostatei), cealaltă este monitorizarea tumorii localizate, care nu este neapărat o amenințare.

Desigur, este vorba despre o tumoră localizată care nu pune viața în pericol pe termen scurt. În schimb, atunci când tumora este detectată într-un stadiu avansat, tratamentul este preferat dacă acesta crește speranța de viață.

Tratamentul cancerului de prostată este agresiv și are efecte secundare semnificative

Tratamentul standard este îndepărtarea chirurgicală a prostatei. Această operație majoră și agresivă are efecte secundare semnificative, inclusiv disfuncția erectilă și riscul de incontinență urinară, care sunt cu atât mai dificil de ameliorat prin reabilitare și fizioterapie la pacienții în vârstă.

Decizia depinde de speranța de viață

În general, decizia de a trata cancerul de prostată se bazează pe speranța de viață a pacientului. Având în vedere că durează între 10 și 15 ani pentru ca cancerul de prostată să se dezvolte și să ucidă pacientul, se utilizează în general pragul de 10 ani de speranță de viață. Peste 10 ani de speranță de viață, se propune tratamentul, în timp ce sub această vârstă se preferă supravegherea. Și după vârsta de 70 de ani, profesioniștii sunt de acord că radioterapia este o alternativă la chirurgie.

Cum rămâne cu calitatea vieții?

Desigur, numărul de ani rămași de trăit trebuie luat în considerare, dar impactul asupra calității vieții pacientului este, de asemenea, crucial. Riscul de deces cauzat de cancer și calitatea vieții au fost analizate la aproape 500 de bărbați cu vârste cuprinse între 75 și 84 de ani cu cancer de prostată localizat. Unii au fost supuși unui tratament chirurgical sau radioterapiei, în timp ce ceilalți au fost doar monitorizați.

Doi ani mai târziu, subiecții tratați aveau mult mai multe scurgeri zilnice de urină, cu un disconfort de cinci ori mai mare. Același lucru era valabil și pentru problemele sexuale. Pe de altă parte, aceiași subiecți tratați prezentau un risc mai scăzut de mortalitate legată de cancerul de prostată decât pacienții netratați. Dar această diferență a fost mică, deoarece 80% din decese s-au datorat altor cauze decât cancerul de prostată. În concluzie, da, tratamentele (chirurgie sau radioterapie) reduc (oarecum) riscul de deces din cauza cancerului de prostată, dar sunt atât de agresive încât reduc considerabil calitatea vieții subiecților în vârstă.

Prin urmare, pacienții trebuie să fie informați pentru a putea lua o decizie în deplină cunoștință de cauză. Pacienții trebuie să fie clar informați, iar decizia le aparține.