Succesul vine... cu un parfum de calitate
Chiar dacă nu toți ne permitem cele mai scumpe parfumuri, cu toții vrem să mirosim bine și avem cu siguranță o fragranță preferată.

25 Martie 2021, 16:06
Dar cred că nu v-ați gândit niciodată la parfum ca fiind unul dintre acele elemente care arată tuturor că sunteți o persoană de succes. În cultura Europei și a celor două Americi, poate că o mașină mai scumpă sau hainele de firmă ar arăta asta. În China însă, conform unei cercetări executate de ziarul China Daily, parfumul este simbolul clar al unei vieți de succes.
Concentrându-se în principal în megapolisuri, piața parfumurilor din China are trecere în rândul oamenilor de succes din marile companii. De exemplu, Fu Huiling, o angajată de 29 de ani a unei companii de publicitate din Beijing, nu se simte complet „echipată” pentru a face față provocărilor profesionale ale unei zile dacă nu pulverizează, la încheieturile mâinilor, după ureche și pe decolteu puțin din parfumul ei favorit, înainte de a ieși din casă. „Mă simt mult mai încrezătoare atunci când miros bine”, spune ea.
Acest concept de viață a început să și-l construiască la vârsta de 15 ani, când a văzut piesa „Ceainăria” a lui Lao She, în care unul dintre personaje cere o sticluță de parfum cu care să schimbe mirosul unei camere. Fu Huiling spune că datorită acestei piese piața parfumului a început să se dezvolte în China anilor '50, cînd textul a fost publicat, dar, spune ea, parfumul era văzut doar drept ceva folosit să acopere mirosurile neplăcute. Această mentalitate încă persistă în rândul multor chinezi, printre ei numărându-se până și sora mai mică a acesteia, care, venind în vizită din provincie, nu a putut înțelege de ce Fu plătește chiar și echivalentul a 100 de dolari pentru o sticluță de parfum.
Asociația Industriei de Lux din China afirmă că majoritatea cumpărătorilor de parfum sunt angajați ai unor companii străine din marile orașe, cei mai mulți având slujbe care implică relația cu publicul, oameni foarte educați, care au intrat în contact cu cultura occidentală. „Majoritatea chinezilor nu e pregătită să accepte cultura fragranțelor. De asemenea, parfumurile sunt prea scumpe pentru locuitorii orașelor mici sau pentru cei din mediul rural și nici nu sunt obiecte indispensabile, precum mâncarea sau hrana”, afirmă un reprezentant al aceleiași asociații. Țăranii chinezi se mulțumesc și azi să schimbe mirosurile camerelor arzând bețișoare parfumate, iar pe cele ale hainelor așezând diferite plante în dulapuri. Cam cum făceau și bunicele noastre, odinioară.
Printre parfumurile cele mai vândute în China, cele care sunt considerate reprezentative pentru oamenii de succes, se numără Chanel No 5, urmat de Lancome și Dior, pentru femei, și Dior Homme Sports, Burberry The Beat, Hugo Element și diverse arome de Calvin Klein, pentru barbați.
Foto: Pixabay