Povești. Narcise. Mitul lui Narcis.
Florile albe și galbene ale narciselor sunt foarte apreciate de toată lumea, atât ca flori tăiate, pentru vază, cât și ca plante ornamentale pentru grădini și parcuri. Alăturându-se celorlalți vestitori ai primăverii, narcisele ne colorează viață de la sfârșitul iernii până la începutul verii (în regiunile cu clima temperată). Există mii de soiuri și varietăți, căci cultivatorii au selectat mereu soiuri noi, la cererea publicului.
13 Martie 2015, 11:12
Mitul lui Narcis
Nu toată lumea este de acord că numele acestei flori ar fi forma feminină a lui Narcis/Narcissus din mitologia greacă. Acesta era un vânător din Thespiae, din Beotia, renumit pentru frumusețea sa. Fiu al lui Cephissus, un zeu al râurilor, și al nimfei Liriope, Narcissus era foarte încrezut și mândru, disprețuindu-i pe cei care îl iubeau.
Nemesis a dorit să-l pedepsească pentru acest comportament, astfel că l-a atras către un ochi de apă. Narcissus s-a îndrăgostit de portretul său din apă, nedandu-și seama că e doar o imagine. Neputând pleca de lângă acel chip frumos, Narcissus a murit. Iar în locul în care a murit a apărut frumoasa floare care îi poartă numele, narcisa.
Însă mitul are multe variante. Versiunea clasică e cea a lui Ovidiu, din Metamorfoze, care spune povestea lui Narcissus și a lui Echo. La nașterea copilului, un clarvăzător orb i-a spus mamei sale, nimfa Liriope, că acesta va trăi mult și bine, cu condiția să nu-și vadă chipul niciodată. Odată, Narcissus se plimba prin pădure, iar Echo, o nimfă a munților, l-a văzut, s-a îndrăgostit de el și l-a urmat. Băiatul a simțit că e urmărit și a strigăt: Cine e acolo? Echo a repetat: Cine e acolo? Până la urmă, ea i s-a arătat și a încercat să-l îmbrățișeze, însă el a fugit și i-a spus să-l lase în pace. Echo a fost devastată și și-a petrecut restul vieții în singurătate, până când din ea a mai rămas doar un sunet, un ecou.
Nemesis, zeița răzbunării, a auzit povestea și s-a hotărât să-l pedepsească pe Narcissus. L-a atras lângă o apa, iar el s-a îndrăgostit de imaginea sa din oglindă. În final, și-a dat seamă că această dragoste este imposibilă, astfel că s-a sinucis.
O versiune și mai veche, atribuită poetului Parhenius din Niceea, scrisă cam cu 50 de ani înainte de Hristos, a fost recent descoperită pe un papirus. Și aici, Narcissus se sinucide. Și în versiunea lui Conon, contemporan cu Ovidiu, Narcissus se sinucide, dar aici există un tânăr, Aminias, care se îndrăgostește de frumosul băiat.
Narcissus îl disprețuiește, așa cum a făcut cu toți cei care s-au îndrăgostit de el, și îi dă o sabie. Aminias se sinucide pe pragul lui Narcissus, după ce i-a rugat pe zei să-i dea acestuia o lecție pentru toată durerea pe care a provocat-o. Narcissus a dorit să bea apa dintr-un izvor, dar și-a văzut chipul, s-a îndrăgostit de el, apoi s-a sinucis din cauza acestei iubiri imposibile.
Un secol mai târziu, Pausanias, scriitor și călător, a găsit o variantă a poveștii în care se spune că Narcissus o iubea foarte mult pe sora sa geamănă, nu pe el însuși. Pentru a se consola după moartea ei, Narcissus nu și-a mai putut desprinde privirile de izvorul de apa, încercând să-și aducă aminte de trăsăturile ei. Acest mit s-ar putea să provină dintr-o veche superstiție a grecilor, care spunea că a-ți vedea imaginea reflectată înseamnă ghinion și îți poate fi chiar fatal.
