Ascultă Radio Antena Satelor Live

Un italian a obținut în premieră dreptul de a se sinucide asistat

„Mă simt mai ușurat, m-am golit de toată tensiunea acumulată de-a lungul anilor”, este comentariul lui Mario, primul pacient care a obținut aprobarea pentru sinucidere asistată în Italia, după ce a citit avizul Comitetului de Etică.

Un italian a obținut în premieră dreptul de a se sinucide asistat

24 Noiembrie 2021, 10:16

Sunt obosit și vreau să fiu liber să-mi aleg sfârșitul vieții. Nimeni – spune Mario într-un video – nu îmi poate spune că nu mă simt suficient de rău pentru a continua să trăiesc în aceste condiții” și „să mă condamn la o viață de tortură. Să se lase de-o parte ideologiile, ipocrizia, indiferența, fiecare să își asume responsabilitățile, pentru că este în joc durerea bolnavilor”.

Mario, în vârstă de 43 de ani, este paralizat de la umeri până la picioare de 11 ani din cauza unui accident de mașină. De peste un an, a cerut spitalului local să-i verifice starea de sănătate pentru a putea avea acces legal în Italia la un medicament letal pentru a pune capăt suferinței sale.

Acesta este începutul procedurii prevăzute în aplicarea sentinței Curții Constituționale nr.242/2019, care include condițiile de nepedepsire a ajutorului la sinucidere asistată. După refuzul Autorității Regionale de Sănătate din Marche (ASUR), o primă și o a doua decizie definitivă a Tribunalului din Ancona, două avertismente legale de la ASUR Marche, Mario a obținut în sfârșit avizul Comitetului de Etică, care în urma verificării stării sale de sănătate, printr-un grup de medici specialiști numiți de ASUR Marche, a confirmat că Mario îndeplinește cerințele pentru accesul legal la sinucidere asistată.

Mario, primul pacient care a obținut undă verde pentru sinuciderea asistată medical în Italia, trece printr-un „calvar datorat incompetenței instituționale”, a comentat Marco Cappato, trezorierul Asociației Luca Coscioni.

După sentința Curții Constituționale, care a legalizat efectiv sinuciderea asistată, niciun pacient nu a mai putut beneficia până acum de aceasta, întrucât Serviciul Național de Sănătate se ascunde în spatele absenței unei legi care să definească procedurile. Mario merge totuși înainte grație instanțelor de judecată, făcând astfel evidentă incompetența instituțiilor. După ce a pus la punct Autoritatea Sanitară Locală, care a refuzat să demareze procesul, acum a venit rândul Comitetului de Etică. Acum lipsește stabilirea procesului de administrare a medicamentului pentru eutanasie”, a afirmat Cappato.

Această „cale chinuitoare se datorează și paraliziei Parlamentului, care încă la trei ani de la solicitarea Curții Constituționale este în imposibilitatea de a vota o lege care să definească procedurile de aplicare a sentinței Curții. Rezultatul acestei vine instituționale este că oameni ca Mario sunt nevoiți să îndure și un calvar judiciar, pe lângă cel fizic și psihologic cauzat de starea lor”.

Cappato continuă: „Este posibil ca decizia Comitetului de Etică să-i permită în curând lui Mario să obțină ceea ce cere de 14 luni. Dar este cert că, pentru a avea reguli clare, care să treacă dincolo de problema asistenței la sinucidere și să reglementeze eutanasia în sens mai larg, va fi necesară intervenția poporului italian, odată cu referendumul care dezincriminează parțial infracțiunea de omor a persoanei consimțitoare”.

Așteptarea lungă pe care a trebuit să o îndure Mario este „foarte gravă. Acum procedăm cu indicații privind autoadministrarea medicamentului” pentru sinucidere asistată, a subliniat Filomena Gallo, avocatul lui Mario și secretar al Asociației Luca Coscioni.

Este „foarte grav că a durat mult, dar în cele din urmă, pentru prima dată în Italia, un comitet de etică a confirmat existența condițiilor de sinucidere asistată pentru o persoană bolnavă”, a concluzionat Gallo, citat de Rador.

Foto: pixabay

Festivităţile de Ziua Sfântului Patrick,'cea mai mare petrecere din lume'
Mozaic 17 Martie 2024, 10:29

Festivităţile de Ziua Sfântului Patrick,'cea mai mare petrecere din lume'

Un public numeros este aşteptat duminică să inunde străzile din oraşele Irlandei şi din întreaga lume pentru a urmări...

Festivităţile de Ziua Sfântului Patrick,'cea mai mare petrecere din lume'
Lege de descurajare a cumpărării hainelor din categoria "fast-fashion", adoptată în Parlamentul Franţei
Mozaic 15 Martie 2024, 09:58

Lege de descurajare a cumpărării hainelor din categoria "fast-fashion", adoptată în Parlamentul Franţei

Camera inferioară a Parlamentului Franţei a adoptat o lege menită să scadă apetitul cetăţenilor de a cumpăra haine din...

Lege de descurajare a cumpărării hainelor din categoria "fast-fashion", adoptată în Parlamentul Franţei
O viață în lupta cu boala. Povestea omului care a trăit într-un 'plămân de fier' până la vârsta de 78 de ani
Mozaic 13 Martie 2024, 19:32

O viață în lupta cu boala. Povestea omului care a trăit într-un 'plămân de fier' până la vârsta de 78 de ani

Poliomielita, o boală virală care poate provoca paralizie permanentă, a fost o amenințare majoră pentru sănătatea globală...

O viață în lupta cu boala. Povestea omului care a trăit într-un 'plămân de fier' până la vârsta de 78 de ani
Inovație în alimentație. Universitatea 'Dunărea de Jos' brevetează pâinea cu gust și proprietăți de carne
Mozaic 12 Martie 2024, 16:29

Inovație în alimentație. Universitatea 'Dunărea de Jos' brevetează pâinea cu gust și proprietăți de carne

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a acordat Universităţii 'Dunărea de Jos' din Galaţi brevet de invenţie pentru...

Inovație în alimentație. Universitatea 'Dunărea de Jos' brevetează pâinea cu gust și proprietăți de carne
Echipaj în visare - Pilot și copilot suspendați după ce au adormit concomitent în timpul unui zbor
Mozaic 11 Martie 2024, 15:55

Echipaj în visare - Pilot și copilot suspendați după ce au adormit concomitent în timpul unui zbor

Compania indoneziană Batik Air a suspendat doi piloţi care au adormit în timpul unui zbor pe o rută internă, în luna...

Echipaj în visare - Pilot și copilot suspendați după ce au adormit concomitent în timpul unui zbor
Porci modificaţi genetic, pentru a răspunde la penuria de donatori de organe
Mozaic 13 Februarie 2024, 15:46

Porci modificaţi genetic, pentru a răspunde la penuria de donatori de organe

Oamenii de ştiinţă de la compania PorMedTecTokyo aparţinând Universităţii Meiji din Tokyo au creat pentru prima dată în...

Porci modificaţi genetic, pentru a răspunde la penuria de donatori de organe
Un ou din antichitate, descoperit în Anglia, conţine încă lichid
Mozaic 13 Februarie 2024, 10:23

Un ou din antichitate, descoperit în Anglia, conţine încă lichid

Un ou din perioada romană, descoperit cu câţiva ani în urmă în oraşul Aylesbury din centrul Angliei, conţinea încă lichid,...

Un ou din antichitate, descoperit în Anglia, conţine încă lichid
Radioul şi Turnul Eiffel
Mozaic 08 Februarie 2024, 10:02

Radioul şi Turnul Eiffel

Radioul şi Turnul Eiffel

Radioul şi Turnul Eiffel