-

„Play Romania”, un alt fel de promovare turistică a României

Un joc pe calculator. Un personaj – avatar, Mihai, care ne este ghid. Avem de descoperit locuri pitorești, sate, orașe și monumente istorice din România.  „Play Romania″”este un proiect realizat de Asociația ‟Cele mai frumoase sate din România″ în colaborare cu un grup de tineri informaticieni. Invitat în emisiunea „Vrem știi”, Nicolae Marghiol, președinte executiv al asociației, a spus că acest joc, a cărui versiune demonstrativă a fost lansată săptămâna trecută, va fi parte a unei platforme mediatice complexe.

În primul rând jocul pe calculator – care se dorește unul educativ și care să constituie o activitate de familie, pe care părinții și copiii să o desfășoare împreună. Pe de altă parte, avatarul Mihai va putea oferi și informații pentru potențialii turiști despre destinații din România și vor fi incluse și filme de prezentare ale acestora.


Pe lângă scopul recreativ, platforma „Play Romania” se dorește a fi un produs publicitar care să poată fi folosit ca mijloc de promovare atât în media cât și la târguri de turism, puncte de informare ș.a..


Produsul se adresează în egală măsură românilor și străinilor și face parte dintr-o serie de proiecte prin care Asociația ‟Cele mai frumoase sate din România″ intenționează să promoveze țara noastră ca posibilă atracție turistică.

Text: Anamaria Ionescu

 

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept