Peste 24.000 de porci, sacrificaţi într-un complex industrial din Bulgaria
24.500 de porci au fost sacrificaţi, marţi, în complexul de creştere a porcinelor Tetrahib AD de lângă localitatea Nikola Kozlevo din regiunea Şumen (nord-estul Bulgariei), după ce au fost depistate mai multe animale bolnave de pestă porcină africană.

07 Ianuarie 2020, 14:28
Potrivit directorului Direcţiei locale pentru Siguranţă Alimentară, dr.Katia Raikinska, au fost stabilite acţiunile ulterioare procesului de sacrificare: "Efectuarea curăţării mecanice, dezinfectarea spaţiilor, echipamentelor, vehiculelor, străzilor din zona respectivă.
De asemenea, va fi efectuat un studiu epizootic. Proprietarii complexului industrial vor fi despăgubiţi în conformitate cu Legea privind activităţile veterinare.
Conform datelor preliminare, pierderile economice pentru ferma de porci vor fi de 10 milioane de leva (circa 5 milioane de euro). În jurul fermei de porci din Nikola Kozlevo a fost stabilită o zonă de siguranţă de trei kilometri şi o zonă de supraveghere de zece kilometri.
Prof. Mihni Liuţkanov, specialist în epidemiologie şi boli infecţioase ale animalelor la Universitatea Trakia din Stara Zagora a declarat că nu este exclusă apariţia unui nou focar de pestă porcină africană, deoarece virusul este destul de rezistent, chiar şi la temperaturi scăzute.
"Nu exclud niciun factor care pe cale pur mecanică poate aduce virusul. Teoretic, este posibil ca infecţia să poată fi transmisă de rozătoare. Cea mai riscantă sursă a infecţiei este rezervorul său biologic - mistreţii", a adăugat Liuţkanov.
Sursa: rador
Foto: pixabay.com