Petrică Lucian, un tânăr păstor din Margina, vrea să revină în sat după terminarea facultăţii

În ultimii ani, comuna Margina s-a impus şi ca una dintre cele mai puternice zone cu meşteşuguri tradiţionale şi gastronomie bănăţeană.

Cu toate acestea, majoritatea tinerilor din cele nouă sate aparţinătoare comunei Margina pleacă imediat ce găsesc un loc de muncă în zona urbană sau în străinătate. Despre cât de mulţi localnici au plecat îţi poţi da seama în ajunul marilor praznice, când bisericile devin neîncăpătoare, iar cimitirele sunt pline de urmaşii reveniţi să îngrijească mormintele străbunilor.

Petrică Lucian Bodnar este un adolescent de 19 ani, care participă adesea, alături de mătuşa lui, la festivaluri şi concursuri gastronomice zonale sau internaţionale, unde brânza lor de oi şi de vaci este la mare preţ. Dintotdeauna şi-a dorit ca în comuna lui să existe un supermarket de unde să-şi cumpere tot ce doreşte, în orice zi, nu doar oferta restrânsă de pâine şi produse alimentare de bază.

Liceanul ştie deja cum se face cel mai bun caş sau caşcaval, ştie cum să păcălească lupii de la saivan, merge înainte de Crăciun cu Alaiul colindătorilor, în straie primite de la bunici, să-i ureze Mitropolitului Ioan al Banatului gânduri bune, în ajunul Crăciunului colindă toată comuna, dar are şi o mare dorinţă: să devină în această vară student şi apoi să revină în sat, eventual ca specialist în marketing.

Petrică Lucian nici nu se gândeşte să plece în alte părţi, pentru viaţa la ţară este însăşi fiinţa sa.

'Îmi place viaţa la ţară şi sunt implicat foarte mult în afacerea familiei. Copilăria mea a fost alături de bunici, la ţară, ajutându-i cu munca prin ogradă, pasiunea mea fiind gătitul. Îmi doresc să fac o facultate legată de agricultură, care să mă ajute pe viitor să pot duce afacerea familiei mai departe şi să prospere. Îmi doresc să intru la o facultate de Marketing sau de Contabilitate, pentru a putea să dezvolt afacerea familiei. Îmi doresc să revin după terminarea facultăţii în sat şi să continuu afacerea, deoarece deja este stabilită aici şi nu pot să mă despart nici de sat. (...) Nu am simţit niciodată că sunt discriminat de către copiii de la oraş, chiar dacă existau mici înţepături, eu de fel sunt o persoană destul de temperată. Îmi doream de mic să am un supermarket în sat, pentru a cumpăra mai uşor diferite produse. Îmi ajut familia cum pot şi cât pot, pentru că mai am şi şcoală şi nu vreau să-mi neglijez studiile', a povestit, pentru AGERPRES, Petrică Lucian Bodnar.

Până la 19 ani a păscut aproape o mie de oi şi nu a pierdut niciuna. De lup nu se mai teme de mult. A mers de prea multe ori cu mioarele pe pajişti, simte pericolul şi cunoaşte lupul de departe ca să-i mai fie frică de el.

Totuşi, odată a trecut printr-o păţanie asemeni lui Năică din poveste, dar mioarele s-au dovedit a fi suficient de inteligente pentru a şti singure drumul spre casă.

'Nu îmi este frică de lupi; am mers des cu oile pe câmp şi mai am avut întâlniri cu el. Când eram mic a trebuit să rămân acasă cu câteva oi. Părinţii mi-au zis să am grijă de ele, să nu le pierd. Le-am spus că sunt cu ochii pe ele. După ce au plecat de acasă, am stat puţin cu oile prin grădină, dar m-am plictisit şi am mers în casă să mă uit la desene animate, până am uitat de săracele oi. După ce s-au terminat desenele, mi-am amintit că trebuia să am grijă de mioare. Am ieşit fugind în grădină, dar ele, nicăieri. M-am speriat şi am început să caut orbeşte după ele. După un ceas de căutat, tot nu le-am găsit. Speriat şi dezamăgit, m-am dus în saivan să îl închid, că se făcuse întuneric. Când mă uit mai bine, oile erau deja acolo, pregătite de culcare', povesteşte cu haz Petrică Lucian.

Şi, dacă tot era pasionat de gastronomie încă de mic, liceanul de azi ne demonstrează că ştie cum se face brânza.

'Procesul de producea a brânzei presupune ducerea oilor la păscut, mulgerea lor, strecurarea laptelui de impurităţi, închegarea şi de punerea lui într-un recipient, noi îi spunem crintă. Apoi legăm vasul cu tifon şi punem o greutate pe el pentru a se scurge zerul, după care bucata de brânză este gata de mâncat sau de pus la sărat, dacă îţi place să fie mai sărată. Îmi place carnea de miel şi aş mânca numai din aceasta, zilnic (...). Am participat şi la expoziţii gastronomice, concursul care mi s-a imprimat în memorie a fost primul la care am fost prezent, pentru că era o experienţă nouă', spune Petrică Lucian.

Adolescentul din comuna Margina nu uită nimic din ceea ce aparţine satului: este perioada colindelor, a mersului cu Steaua, cu Capra, cu Pluguşorul.

Pregătirile încep de la intrarea în Postul Naşterii Domnului, când copiii de toate vârstele se adună în cete în câte o casă, repetă colindele vechi, ştiute de la bunici, învaţă altele noi, îşi scot costumele de colindat din lăzile de lemn vechi, care se deschid doar de câteva ori pe an, la marile sărbători, le aerisesc şi aşteaptă Ajunul.

Anul acesta, l-am întâlnit pe Petrică Lucian Bodnar în Alaiul colindătorilor, la Mitropolia Banatului, unde a mers să-l colinde pe Mitropolitul Ioan.

'În perioada de iarnă, la noi în sat ne strângem mai mulţi copii şi mergem cu dubele şi cu Capra de Ajun şi în ziua de Crăciun. Particip la acest obicei de la trei ani. Ne îmbrăcăm în port popular şi pornim de pe la prânz, mergem din casă în casă, tot satul. Păstrăm datina străbună. Portul popular deosebit al dubaşilor, atmosfera de voie bună, colindele şi costumaţia viu colorată a neobositei Capre sunt nelipsite, an de an. Răsplata ne este în dulciuri, cârnaţi de casă, brânză, dar şi bani. E frumos să auzi cum răsună tot satul când le facem gazdelor urări de sănătate şi belşug în noul an', explică tânărul Bodnar.

Petrică Lucian este o dovadă că încă mai avem adolescenţi şi tineri legaţi de frumosul locului natal de care nu se pot despărţi, că satele bănăţene încă sunt pline de viaţă, dar aşteaptă să fie descoperite părţile lor frumoase, asemeni costumelor vechi de mireasă din lăzile de zestre ale fetelor de odinioară, cu salbe de cocoşei din aur şi cununi. AGERPRES