Ascultă Radio Antena Satelor Live

Aprovizionarea cu apă în cultura de porumb, în limite satisfăcătoare în cea mai mare parte a ţării (agrometeo)

Aprovizionarea cu apă în cultura de porumb se va situa în limite satisfăcătoare pe parcursul următoarelor zile, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a ţării, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) valabilă până pe 20 iunie.

Aprovizionarea cu apă în cultura de porumb, în limite satisfăcătoare în cea mai mare parte a ţării (agrometeo)
Foto: pixabay

15 Iunie 2025, 18:34

'În cultura de porumb, aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a ţării. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată şi puternică) se vor semnala în Maramureş, pe suprafeţe extinse din Crişana şi Dobrogea, izolat nordul şi sudul Olteniei, nord-vestul Banatului şi sud-estul Munteniei', se arată în prognoza ANM.

În schimb, în cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă pe adâncimea de sol 0-100 cm va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime în Maramureş, pe suprafeţe agricole extinse din Moldova, Muntenia şi Dobrogea, local în estul şi nordul Olteniei, nord-estul şi vestul Banatului, sudul, estul, centrul şi nord-estul Transilvaniei, izolat sud-estul Crişanei.

Conţinutul de umiditate din sol se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată şi puternică) în cea mai mare parte a Crişanei şi a Olteniei, local în vestul, centrul, nordul, nord-vestul şi sudul Transilvaniei, izolat nordul şi nord-vestul Banatului, nordul şi sud-estul Dobrogei, vestul Munteniei, sudul Moldovei.

'În condiţiile agrometeorologice menţionate, temperaturile favorabile din aer şi sol vor imprima o intensificare a proceselor de maturare la culturile de toamnă, iar la prăşitoare, creşterea şi dezvoltarea vegetativă se vor desfăşura în condiţii bune în aproape toată ţara, îndeosebi pe suprafeţele agricole cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului', spun meteorologii.

Astfel, orzul şi grâul de toamnă vor parcurge înflorirea, maturitatea în lapte şi ceară (10-100%), precum şi maturitatea deplină (10-50%) şi începutul recoltării la culturile de orz.

Rapiţa se va afla în fazele de creştere a boabelor în silicve (50-100%), precum şi maturitate deplină (10-70%), izolat fiind posibilă declanşarea lucrărilor de recoltare.

La floarea-soarelui se vor continua dezvoltarea primei perechi de frunze (70-100%), înfrunzirea (12-22 frunze), precum şi formarea calatidului (10-70%), iar în bazinele specializate sfecla de zahăr va înregistra dezvoltarea aparatului foliar (12-18 frunze), precum şi alungirea axei hipocotile (10-50%).

Cultura de porumb va parcurge formarea frunzei a treia (50-100%), precum şi înfrunzirea (5-15 frunze), în majoritatea regiunilor agricole.

Sub aspect fenologic, la cartof se va semnala formarea/creşterea lăstarilor laterali şi tuberizarea (10-100%), iar la soiurile timpurii, îmbobocirea şi înflorirea (10-30%).

În plantaţiile pomicole, se vor înregistra creşterea lăstarilor, frunzelor, rodului. De asemenea, la soiurile de cireş, vişin şi cais ajunse la maturitatea tehnologică se vor continua lucrările de recoltare.

În cea mai mare parte a podgoriilor, viţa-de-vie va parcurge înflorirea, precum şi creşterea lăstarilor, frunzelor şi boabelor.

În general, lucrările de întreţinere a culturilor (praşile mecanice, erbicidări, fertilizări, tratamente fitosanitare etc.), precum şi cele de recoltare şi depozitare a fructelor de sezon şi culturilor cerealiere se vor desfăşura în condiţii relativ bune, exceptând zilele cu precipitaţii, menţionează specialiştii ANM.

În săptămâna 14 - 20 iunie, vremea mai caldă sub aspect termic de la începutul perioadei va intra într-un proces de încălzire treptată, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 14 - 24 grade în primele zile, limite apropiate de normele climatologice şi 15 - 28 grade spre sfârşitul intervalului, abaterile termice pozitive fiind de 1 - 5 grade pe întreg teritoriul agricol.

Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 22 şi 35 grade în majoritatea zonelor de cultură. Temperatura minimă a aerului se va situa între 5 şi 20 de grade în aproape toată ţara, valori mai scăzute fiind posibile în depresiuni.

Sunt posibile ploi locale cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, îndeosebi în jumătatea de est a ţării. Izolat, cantităţile de apă prognozate pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol. AGERPRES

Greșeli frecvente la tăierea pomilor și cum pot fi evitate
Util in Agricultura 14 Martie 2026, 12:33

Greșeli frecvente la tăierea pomilor și cum pot fi evitate

Primăvara este momentul în care grădina începe să prindă din nou viață. După lunile reci de iarnă, pomii și arbuștii au...

Greșeli frecvente la tăierea pomilor și cum pot fi evitate
Metode eficiente de regenerare a pomilor fructiferi bătrâni. Tehnici esențiale pentru revitalizare
Util in Agricultura 24 Februarie 2026, 16:21

Metode eficiente de regenerare a pomilor fructiferi bătrâni. Tehnici esențiale pentru revitalizare

Livezile vechi din gospodăriile rurale pot fi readuse la viață prin tăieri de regenerare, îngrijirea atentă a solului și...

Metode eficiente de regenerare a pomilor fructiferi bătrâni. Tehnici esențiale pentru revitalizare
Plante mai puțin cunoscute, șansa unor afaceri de nișă în gospodărie
Util in Agricultura 19 Februarie 2026, 13:29

Plante mai puțin cunoscute, șansa unor afaceri de nișă în gospodărie

Într-un context agricol tot mai imprevizibil, cu secetă și temperaturi extreme, soluțiile pot veni din plante aproape uitate...

Plante mai puțin cunoscute, șansa unor afaceri de nișă în gospodărie
Măsuri pentru crescătorii de animale în perioadele cu ninsori și temperaturi scăzute
Util in Agricultura 18 Februarie 2026, 12:03

Măsuri pentru crescătorii de animale în perioadele cu ninsori și temperaturi scăzute

Valul de frig, însoţit de vânt puternic şi ninsori, impune măsuri suplimentare pentru protejarea animalelor din ferme şi...

Măsuri pentru crescătorii de animale în perioadele cu ninsori și temperaturi scăzute
Fertilizarea culturilor de iarnă, între reguli stricte și nevoi agronomice. Explicațiile specialistului
Util in Agricultura 02 Februarie 2026, 11:26

Fertilizarea culturilor de iarnă, între reguli stricte și nevoi agronomice. Explicațiile specialistului

Practici obișnuite înainte de 1990, fertilizările aplicate iarna, pe zăpadă sau pe sol înghețat, au devenit în timp un...

Fertilizarea culturilor de iarnă, între reguli stricte și nevoi agronomice. Explicațiile specialistului
Prognoza agrometeo: Vreme mai caldă decât normalul perioadei, dar culturile rămân în repaus vegetativ
Util in Agricultura 25 Ianuarie 2026, 15:01

Prognoza agrometeo: Vreme mai caldă decât normalul perioadei, dar culturile rămân în repaus vegetativ

Deși valorile termice prognozate pentru perioada următoare se vor situa peste mediile climatologice specifice acestei date...

Prognoza agrometeo: Vreme mai caldă decât normalul perioadei, dar culturile rămân în repaus vegetativ
Recomandări pentru crescătorii de ovine, direct de la specialist: Curenții de aer nu se recomandă
Util in Agricultura 21 Ianuarie 2026, 12:52

Recomandări pentru crescătorii de ovine, direct de la specialist: Curenții de aer nu se recomandă

Crescătorii de ovine au primit noi recomandări practice, în emisiunea realizată de Violeta Anghel, în cadrul emisiunii Viața...

Recomandări pentru crescătorii de ovine, direct de la specialist: Curenții de aer nu se recomandă
Agricultura de precizie devine soluția salvatoare pentru recoltele afectate de schimbările climatice
Util in Agricultura 20 Ianuarie 2026, 15:23

Agricultura de precizie devine soluția salvatoare pentru recoltele afectate de schimbările climatice

Agricultura românească traversează o etapă crucială de modernizare și adaptare, în care accesarea fondurilor europene și...

Agricultura de precizie devine soluția salvatoare pentru recoltele afectate de schimbările climatice