Falsificarea mierii

Astfel, pentru mărirea consistenţei se foloseşte amidon sau diverşi hidrocoloizi, pentru corectarea gustului şi aromei sunt utilizaţi diverşi îndulcitori sintetici (zaharină, ciclamaţi, aspartam) sau aromatizanţi naturali sau sintetici. Falsificarea culorii se poate realiza cu caramel sau culori de anilină, iar pentru a se mări durata de păstrare se apelează la diverşi conservanţi cum sunt: acidul salicilic, boric, benzoic şi sărurile lor.

De cele mai multe ori, pentru a creste cantitatea de miere producatorii folosesc sirop de porumb, zahar invertit, gelatina si apa.

Trebuie ştiut că nu există metode simple şi sigure prin care să se garanteze autenticitatea mierii. Dacă dorim sa fim siguri, singura cale este aceea a analizelor de laborator. Totuşi, pentru a reduce riscurile consumului de miere falsificată, în condiţiile în care nu testam produsul la un laborator, putem face cu uşurinţă următoarele teste:

Testul aromei: În cazul în care produsul testat provine îndeosebi de la o anumită specie de plantă, aroma trebuie să poată fi imediat asociată cu acea plantă. De exemplu, în cazul mierii poliflore aroma va fi chiar buchetul floral. Daca mierea poliflora nu are aromă, sau dacă aroma sa este vagă ori prea intensă, atunci probabil mierea este contrafăcută.

Testul aspectului: Dacă privită în lumină mierea arată perfect limpede, atunci este foarte probabil să fie contrafăcută. De asemenea, acel minim aspect tulbure sau de impurităţi ar fi de dorit să fie omogen.

Testul chibritului: Introducem câteva beţe de chibrit cu gămălia în miere. Lăsăm beţele câteva minute, apoi încercăm să le aprindem. Dacă beţele nu se aprind, atunci cu siguranţă mierea nu este bună.

Testul culorii: Punem puţină miere într-o linguriţă. Cu vârful unui creion chimic amestecăm circa un minut în miere. Dacă mierea nu işi schimbă culoarea există o bună probabilitate ca ea sa fie naturală.

Testul fluidităţii: Introducem în borcanul cu miere o linguriţă şi o ridicăm. La început trebuie să curgă continuu, iar spre final – când mai este foarte putina în linguriţă – să curgă „elastic”, discontinuu, însă nu în picături. Dacă mierea nu respectă aceste 2 cerinţe, ea nu este naturală.

Este important de ştiut că zaharisirea (cristalizarea) mierii nu ii reduce deloc calităţile terapeutice. Mierea pusă în lichide fierbinţi pentru a fi lichefiată, aşa cum este de regulă se găseşte în magazine, îşi pierde o parte dintre calităţi. Zaharisirea mierii nu ne dă însă prea multe informaţii despre autenticitatea sa: timpul de zaharisire depinde atât de tipul de miere, cât şi de temperatura de păstrare. Mierea de salcâm, mai săracă în glucoză (substanţă greu solubilă în apă) şi mai bogată în fructoză (substanţă uşor solubilă în apă), ar trebui să se zaharisească mai greu. Mierea de rapiţă, în schimb, se cristalizează foarte uşor, în câteva zile de la extracţie.

Întrebarea care se pune este cât de nocivă pentru sănătatea noastră este mierea contrafăcută. Răspunsul depinde de modul în care a fost contrafăcută. Mierea falsificată nu mai are aceeaşi putere curativă ca mierea 100% naturală (deoarece concentraţiile de enzime, vitamine şi minerale scad) şi, în plus, poate contribui la apariţia unor boli grave, riscul cel mai important fiind acela de diabet.