Ascultă Radio Antena Satelor Live

Secretul succesului unei producții de gutui. Sfaturi de la specialistul Marius Roman

În emisiunea „Viața la țară”, realizată de Alexandra Vuță, inginerul Marius Roman de la Pepinierele Afumați, județul Ilfov, a detaliat pașii esențiali pentru obținerea unei producții sănătoase de gutui. 

Secretul succesului unei producții de gutui. Sfaturi de la specialistul Marius Roman
Foto: RaKr_2 / Pixabay

Articol de Ramona Alexandrescu, 13 Noiembrie 2024, 13:10

Într-un an dificil pentru pomicultori, Roman a reușit să obțină rezultate bune, explicând că succesul său se datorează unei îngrijiri atente și unei strategii preventive împotriva bolilor și dăunătorilor.

„Pentru a avea o producție frumoasă de gutui, este esențial să ne concentrăm pe prevenție și pe aplicarea unor tratamente riguroase”, a subliniat specialistul.

O mare provocare în cultura gutuiului este combaterea bacteriozei provocate de Ervinia milovora, o bacterie devastatoare pentru plantațiile de gutui.

„Această bacterie decimează pomii, iar problema este că infecțiile se răspândesc rapid, prin insecte și albine, pe distanțe mari”, a explicat Roman.

Potrivit acestuia, problema este cu atât mai mare în cazul pomilor izolați, adesea neîngrijiți corespunzător, care devin surse de infecție.

„E vital să achiziționăm material săditor certificat, liber de boli, și să ne asigurăm că toate uneltele folosite sunt sterilizate înainte de a le utiliza în plantație”, a subliniat Roman.

Aceasta este una dintre cele mai importante măsuri preventive, dat fiind că infecțiile se pot transmite prin echipamente, iar vectorii (insectele, inclusiv albinele) pot răspândi bacteriile pe zeci de kilometri.

Un aspect crucial în cultura gutuiului este aplicarea tratamentelor preventive. Roman a recomandat folosirea unor produse fitosanitare pe bază de fosetil de aluminiu și hidroxid de cupru, aplicate în momente precise ale sezonului de vegetație.

„Aplicarea tratamentelor în faza de buton floral și după scuturarea primelor flori este vitală pentru a controla răspândirea bacteriei”, a explicat specialistul.

Aceste produse creează o barieră de protecție împotriva bacteriei, reducând riscul infectării plantației.

„Dacă totuși apar infecții, lăstarii afectați trebuie tăiați și arși imediat, deoarece sunt surse active de infecție,” a adăugat Roman. Această metodă previne răspândirea bolii și menține sănătatea plantației.

În ciuda provocărilor, Roman a afirmat că gutuiul poate fi o cultură rentabilă. „Cererea de gutui este ridicată în sezonul toamnă-iarnă, iar prețurile depășesc 10 lei pe kilogram,” a explicat el.

Acest fruct este apreciat atât pentru consumul proaspăt, cât și pentru produsele derivate: dulcețuri, compoturi, peltele și distilate.

„Gutuile sunt foarte versatile și apreciate de consumatori, ceea ce le face o cultură cu potențial economic semnificativ.”

Roman a subliniat că, pentru fermierii dispuși să urmeze o întreținere riguroasă a plantației, gutuiul poate deveni o cultură profitabilă, satisfăcând cererea în creștere pentru acest fruct.

Pentru toți pomicultorii, Roman a oferit câteva sfaturi esențiale de sezon pentru întreținerea pomilor pe timp de iarnă. În grădinile familiale, inginerul recomandă adunarea frunzelor căzute, deoarece ele pot conține agenți patogeni și dăunători.

„Conform legislației, frunzele nu se mai ard, ci se compostază împreună cu alte resturi vegetale,” a menționat Roman.

Compostarea contribuie la obținerea unui fertilizant natural benefic pentru sol.

Un alt pas important este afânarea solului din jurul pomilor, care distruge rezerva de patogeni prin îngroparea lor la o adâncime de 15-20 cm, unde lipsa de aer îi va distruge.

Roman recomandă și „stropirea albastră” cu soluții pe bază de cupru, care ajută la igienizarea plantației înainte de intrarea în repaus vegetativ.

În sezonul rece, perioada optimă de plantare a pomilor se extinde din noiembrie până la jumătatea lunii decembrie, atâta timp cât solul nu este înghețat.

Roman a încurajat fermierii să planteze pomii chiar și în condiții de temperaturi scăzute, menționând că „deși vremea s-a răcit, solul este încă potrivit pentru plantare.”

Un alt sfat important este legat de materialul săditor: Roman recomandă alegerea pomilor cu rădăcină liberă, deoarece aceștia au un sistem radicular sănătos și bine dezvoltat, facilitând prinderea și dezvoltarea ulterioară.

„Este foarte important să achiziționăm material săditor certificat, cu rădăcină liberă, pentru a ne asigura că pomul este sănătos,” a subliniat el.

Pentru o plantare reușită, gropile trebuie să aibă un diametru de 40-50 cm, iar imediat după plantare, Roman recomandă udarea fiecărui pom cu 30-40 de litri de apă pentru a asigura o bună fixare în sol.

La final, formarea unui mușuroi în jurul pomului va proteja rădăcina împotriva înghețului pe durata iernii.

Roman a subliniat și importanța tutorării pomilor tineri, deoarece aceștia pot fi afectați de vânt puternic, zăpadă grea sau acumulări de polei.

„Un tutor bine fixat poate preveni aplecarea sau ruperea pomilor sub greutatea zăpezii,” a explicat specialistul, recomandând instalarea unui arac de susținere pentru fiecare pom.

Inginerul Marius Roman consideră că succesul în cultura gutuiului depinde de prevenție, îngrijire atentă și respectarea tratamentelor fitosanitare.

„Pentru a obține o producție sănătoasă și de calitate, este esențial să aplicăm măsuri corecte de întreținere și să prevenim bolile care pot afecta pomii,” a concluzionat acesta.

Cu atenție la detalii și respectarea unor reguli de întreținere, fermierii pot obține o cultură de gutui rentabilă și sănătoasă chiar și în condiții mai dificile.

Etichete : gutui productie gutui
Agricultura de precizie devine soluția salvatoare pentru recoltele afectate de schimbările climatice
Util in Agricultura 20 Ianuarie 2026, 15:23

Agricultura de precizie devine soluția salvatoare pentru recoltele afectate de schimbările climatice

Agricultura românească traversează o etapă crucială de modernizare și adaptare, în care accesarea fondurilor europene și...

Agricultura de precizie devine soluția salvatoare pentru recoltele afectate de schimbările climatice
Vremea pune probleme agricultorilor: Înghețul la sol sistează activitatea în câmp
Util in Agricultura 15 Ianuarie 2026, 10:39

Vremea pune probleme agricultorilor: Înghețul la sol sistează activitatea în câmp

Fermierii din întreaga țară vor fi nevoiți să își întrerupă activitatea sau să lucreze în condiții extrem de dificile în...

Vremea pune probleme agricultorilor: Înghețul la sol sistează activitatea în câmp
Iernile blânde au crescut numărul dăunătorilor din culturile agricole
Util in Agricultura 19 Decembrie 2025, 14:06

Iernile blânde au crescut numărul dăunătorilor din culturile agricole

În spatele fiecărei recolte bogate se ascunde o luptă continuă și costisitoare dusă de agricultori împotriva unor armate de...

Iernile blânde au crescut numărul dăunătorilor din culturile agricole
Ghidul începătorului în agricultură sau ce să faci când moștenești teren la țară
Util in Agricultura 16 Decembrie 2025, 16:22

Ghidul începătorului în agricultură sau ce să faci când moștenești teren la țară

Moștenirea unui teren la țară sau achiziția unei suprafețe agricole reprezintă pentru mulți români un vis frumos care se...

Ghidul începătorului în agricultură sau ce să faci când moștenești teren la țară
Greșelile de alimentație care îmbolnăvesc animalele în lunile reci
Util in Agricultura 08 Decembrie 2025, 12:30

Greșelile de alimentație care îmbolnăvesc animalele în lunile reci

Gospodarii care doresc să își mențină animalele sănătoase și viguroase pe parcursul lunilor geroase trebuie să acorde o...

Greșelile de alimentație care îmbolnăvesc animalele în lunile reci
Hrănirea corectă a animalelor în sezonul rece şi efectele asupra producţiei
Util in Agricultura 02 Decembrie 2025, 14:50

Hrănirea corectă a animalelor în sezonul rece şi efectele asupra producţiei

În sezonul rece, modul în care sunt hrănite animalele şi păsările din ferme şi gospodării devine un factor decisiv pentru...

Hrănirea corectă a animalelor în sezonul rece şi efectele asupra producţiei
Bacteriile și ciupercile din sol, eroii necunoscuți ai fertilității
Util in Agricultura 27 Noiembrie 2025, 13:28

Bacteriile și ciupercile din sol, eroii necunoscuți ai fertilității

În ciuda aparenței sale inerte, solul cultivat este un ecosistem dinamic, complex și plin de viață, adăpostind miliarde de...

Bacteriile și ciupercile din sol, eroii necunoscuți ai fertilității
De ce nu mai rodește pământul ca odinioară? Cum s-a schimbat solul și ce se poate face
Util in Agricultura 23 Noiembrie 2025, 14:07

De ce nu mai rodește pământul ca odinioară? Cum s-a schimbat solul și ce se poate face

Tot mai mulți agricultori se plâng că pământul nu mai rodește ca în urmă cu câteva decenii, iar observațiile lor sunt...

De ce nu mai rodește pământul ca odinioară? Cum s-a schimbat solul și ce se poate face