Dacă-i întrebi de Turnul Slăninii - pe ardeleni mai cu seamă - o să-ți spună că era o încăpere specială, în incinta bisericilor fortificate săsești, unde, că vremurile erau bune ori de restriște, se păstrau bucatele gospodarilor. Mai cu seamă slănina - că doar de aia îi spunea așa - dar și cârnații, pastramele, afumăturile... Dacă-i pui să localizeze acest turn al slăninii - unii îți vor vorbi de Cisnădie sau de Gârbova - în Alba, alții de Stejăriș - în Sibiu, poate vei auzi de Hărman și Prejmer, în Brașov sau de Dârjiu, în Harghita... Și lista ar putea continua cu vreo două-trei sute de sate din interiorul arcului carpatic.

Vă propun un exercițiu de imaginație. Să ne întoarcem pe la mijlocul veacului al XVI-lea, în inima Țării Bârsei, la Hărman, unde impunătoarea biserică-cetate se afla sub asediul domnitorului Moldovei, Ștefan Tomșa, care zadarnic încerca să-i străpungă zidurile. De ce voia voievodul inexpugnabila cetate? Ascundea ea vreo comoară? Nici vorbă. Doar... Alimente. Pentru că familiile de sași erau obligate, fie că era pace sau război, să țină toate alimente în încăperile-depozit ale bisericii, de unde veneau să-și ia tain pentru o săptămână, la ceasuri bine stabilite. Când venea sorocul împărțirii bucatelor, clopotul mic din turla bisericii suna într-un anumit fel și comunitatea întreagă se aduna dinaintea porților, intrând pe rând în tainiță, pentru a lua bucatele necesare încă 7 zile. Dacă erau asediați, se retrăgeau între ziduri, cu toții, și rezistau acolo... căci bucate aveau destule. Dintre toate cele șapte turnuri ale fortificației, unul era rezervat depozitării slăninei. De-aceea îi și spuneau... Turnul slăninii și era prevăzut cu guri de aerisire, ca să nu se altereze. Astăzi, Turnul Slăninii din Hărman este doar punct obligatoriu de oprire în circuitul turistic.

La fel, cel din biserica de la Cisnădie, unde - doar ca exponate - sunt atârnate câteva bucăți de slănină și cârnați, aproape mumificate. Elocvente însă dacă vrei să-nțelegi de ce ghidul - de obicei unul dintre elevii liceului din localitate - te-a îndemnat să urci pe scările vechi de lemn, să te strecori prin cotloane, să pleci capul ca să intri în spațiile joase.

Există însă „turnuri ale slăninii” care nu sunt simple spații muzeale. Unul este cel din Gârbova, județul Alba. Construită la 1241, cetatea săsească n-a fost destinată să fie cămară pentru șuncile afumate. Trebuia să fie scut de apărare pentru năvălitori. Dar, în timp, și-a aflat și această utilitate. Iar în Turnul Slăninilor, bucățile de carne de porc sunt atârnate-n cârlige, ca la măcelar. Doar că aici fiecare știe care-i slănina lui și nu se atinge de a megieșului. Să zicem că ești localnic și ai slănina ta în turn. Urci, tai cât îți trebuie și aplici o ștampilă pe locul tăiat. Așa, nimeni nu se va atinge de slana ta. Nici tu de a altuia.

Nu doar cetățile și bisericile sașilor au câte un Turn al Slăninii. La Dârjiu, în Harghita, se află o biserică fortificată prevăzută cu un astfel de... bastion. Cuiele de lemn, vechi de sute de ani, se lasă moștenire de la o generație la alta. De ele, timp de 7 luni pe an, de la Ignat până se intră în vară, stau atârnate șuncile... până se gată. Cuiul ăsta de lemn e considerat, încă, de localnici o adevărată avere. Nu-i puțin lucru să ai măcar unul, căci carnea păstrată în turn e mai gustoasă și rezistă mai mult timp. Cuiul nu se vinde, nu se cumpără. Doar se moștenește sau se dă de zestre. Se spune că o dată o fată din sat a vrut să se mărite cu un băietan tot de pe-acolo, iar părinții fetei l-au întrebat ce avere are. „N-oi fi eu bogat, a răspuns el, dar am șase cuie”, și-atunci părinții fetei n-au mai stat pe gânduri.

Ca și odinioară, la Hărman, există o zi pe săptămână când propietarii de cuie - și de slănină - pot veni să-și facă provizii. Ziua aceasta e miercurea. Pentru săteni, „ceremonialul slăninilor” e un obicei necesar. Pentru turiști, e un spectacol. La care asistă, după care se-ndeamnă să guste din slănină și să bea din pălincă... Eu vă îndemn doar să mâncați sănătos și să nu vă uitați tradițiile.