Ascultă Radio Antena Satelor Live

Iunie, luna copilăriei: Povești cu suflet, pentru cei mici și mari

„Noi toți oamenii mari am fost mai întâi copii, dar puțini dintre noi ne mai aducem poate aminte.” Așa a început realizatoarea Violeta Anghel, emisiunea "Viața la țară", dedicată începutului lunii iunie, luna copilăriei. O ediție cu emoție, poveste și bucurie, care a adus în prim-plan o inițiativă ce câștigă din ce în ce mai mult teren: Luna Copilăriei, un proiect ce pune copilul în centrul comunității.

Foto: Pixabay

Articol de Ramona Alexandrescu, 02 Iunie 2025, 16:44

Invitata emisiunii, Ioana Revnic, președinta Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”, a vorbit despre al doilea an al acestei inițiative, începută în 2024 și dedicată în întregime copiilor, poveștilor și celor care cred în educația cu inimă.

„Mi-ar plăcea ca luna copilăriei să devină un concept cunoscut la nivel național și internațional, pentru românii din țară și diaspora. Și, de ce nu, chiar să aibă un statut oficial într-o zi”, a declarat Ioana Revnic.

În spatele acestor vorbe, se află o realitate vie: ateliere de povești în peste 30 de comunități din România, Republica Moldova și diaspora, sute de povestitori voluntari, mii de copii care învață să iubească lectura, cuvântul rostit cu blândețe și dialogul sincer.

„Nu e nevoie de lucruri complicate pentru un atelier de povești. Cărți, o structură clară și un om cu inimă”, spune Ioana Revnic.

Tocmai de aceea, asociația a pregătit voluntarii cu formări lunare, le-a oferit cărți în format digital, resurse organizatorice, inclusiv modele de parteneriate și sugestii de comunicare. Nu doar educație, ci și logistica necesară.

Proiectul s-a extins în acest an și în spitale. La Centrul Robănescu din București, unde sunt internați copii cu afecțiuni neuropsihomotorii, voluntarii au venit cu „Ateliere cu Bunătate”.

De la flori pentru mame, la păturici pentru copii și cărți dăruite din suflet, fiecare lună înseamnă o nouă bucurie pentru micii pacienți. Urmează amenajarea unui loc de joacă și a unei mici biblioteci.

„Poveștile nu sunt doar pentru copii. Sunt un liant între generații. Ele aduc oameni împreună, creează legături afective, cultivă valori, dezvoltă vocabularul și, nu în ultimul rând, ajută copilul să își înțeleagă lumea interioară”, a subliniat Ioana Revnic.

Fiecare atelier este un gest de apropiere, de întoarcere la rădăcini. Printr-o poveste spusă cu suflet, copilul de azi găsește repere, învață ascultarea și curajul de a visa. Iar adultul, fie că este părinte, învățător sau voluntar, redescoperă în sine o bucată de copilărie.

Un proiect care nu se oprește în iunie, începutul verii este simbolic: Ziua Internațională a Copilului (1 iunie), Ziua Națională pentru Adopție, Duminica Părinților și Copiilor, Ziua împotriva exploatării prin muncă a copiilor.

Însă, pentru cei implicați în acest proiect, copilăria nu e doar o zi sau o lună, ci o misiune continuă.

„Continuăm în vacanță, în școli, în sate și orașe, în diaspora. Pentru că fiecare copil merită o poveste spusă cu drag. Și pentru că poveștile nu costă nimic, dar dăruiesc totul.”

Pentru cei care vor să devină povestitori sau să sprijine proiectul, informațiile pot fi găsite pe pagina de Facebook sau AICI.

Între realitate și speranță: cum trăiesc oamenii satului românesc astăzi
Interviuri si reportaje 25 Decembrie 2025, 09:32

Între realitate și speranță: cum trăiesc oamenii satului românesc astăzi

Satul românesc nu mai este demult o lume uniformă, cu gospodării care seamănă una cu alta și cu oameni ce duc vieți aproape...

Între realitate și speranță: cum trăiesc oamenii satului românesc astăzi
Când radioul nu e doar sunet, ci o stare: Alex Băgescu și Leontin Cupar, despre pasiune, amintiri și undele care ne leagă. Radioul, un „virus” frumos
Interviuri si reportaje 24 Decembrie 2025, 18:17

Când radioul nu e doar sunet, ci o stare: Alex Băgescu și Leontin Cupar, despre pasiune, amintiri și undele care ne leagă. Radioul, un „virus” frumos

Radioul nu începe și nu se termină cu un buton apăsat. Radioul înseamnă oameni, răbdare, emoție și atenție pentru sunet....

Când radioul nu e doar sunet, ci o stare: Alex Băgescu și Leontin Cupar, despre pasiune, amintiri și undele care ne leagă. Radioul, un „virus” frumos
Cum putem schimba viitorul copiilor din mediul rural și să reducem decalajul dintre sat și oraș
Interviuri si reportaje 20 Noiembrie 2025, 11:40

Cum putem schimba viitorul copiilor din mediul rural și să reducem decalajul dintre sat și oraș

Tema reducerii diferențelor dintre România urbană și cea rurală rămâne una dintre marile provocări ale prezentului....

Cum putem schimba viitorul copiilor din mediul rural și să reducem decalajul dintre sat și oraș
Arta care vindecă: Cătălina Uatu, profesoara care pictează din iubire
Interviuri si reportaje 13 Octombrie 2025, 12:40

Arta care vindecă: Cătălina Uatu, profesoara care pictează din iubire

Într-o zi de toamnă caldă, când culorile naturii par să respire la unison cu sufletul, echipa emisiunii Viața la Țară de la...

Arta care vindecă: Cătălina Uatu, profesoara care pictează din iubire
Căsuțele cu „ochi” de la Sibiu, un nou concept arhitectural inspirat din tradiție
Interviuri si reportaje 11 Septembrie 2025, 10:23

Căsuțele cu „ochi” de la Sibiu, un nou concept arhitectural inspirat din tradiție

Muzeul Astra din Sibiu a lansat un proiect inedit care îmbină arhitectura tradițională cu cea urbană: căsuțele cu „ochi”,...

Căsuțele cu „ochi” de la Sibiu, un nou concept arhitectural inspirat din tradiție
Iacov, cel care vinde adevărul în staniol
Interviuri si reportaje 11 August 2025, 22:02

Iacov, cel care vinde adevărul în staniol

'Mie cel mai mult în viaţa asta îmi plac pictorii, poeţii şi cei care scriu, ca dumneavoastră. Ce nu îmi place la meseria...

Iacov, cel care vinde adevărul în staniol
Copilăria cu ecran: Salvați Copiii avertizează asupra dependenței digitale din vacanță. Sprijin pentru părinți și copii
Interviuri si reportaje 07 August 2025, 13:37

Copilăria cu ecran: Salvați Copiii avertizează asupra dependenței digitale din vacanță. Sprijin pentru părinți și copii

Tot mai mulți copii petrec vacanțele în fața ecranelor, iar efectele sunt alarmante. Organizația Salvați Copiii România trage...

Copilăria cu ecran: Salvați Copiii avertizează asupra dependenței digitale din vacanță. Sprijin pentru părinți și copii
Școala de la Bunești: Locul unde tradiția construiește viitorul
Interviuri si reportaje 31 Iulie 2025, 12:47

Școala de la Bunești: Locul unde tradiția construiește viitorul

În urmă cu 17 ani, în satul Zărnești, comuna Mălureni, județul Argeș, a luat naștere un proiect unic în România: Școala de la...

Școala de la Bunești: Locul unde tradiția construiește viitorul