Nivelul de trai în satul românesc, diferențe între rural și urban în România
Un interviu recent cu sociologul Iulian Stănescu, cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, realizat de Tatiana Mircea în emisiunea “Viața la țară”, a scos la iveală provocările legate de inegalitățile de venituri și avuție din România, în special cele care afectează mediul rural.
Articol de Ramona Alexandrescu, 17 Septembrie 2024, 09:26
Acesta a subliniat faptul că, deși decalajele între rural și urban nu sunt o noutate, acestea par să se adâncească în timp.
De la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, între 20% și 25% din populația țării trăiește sub pragul de sărăcie, conform standardelor europene. Îngrijorător este faptul că majoritatea covârșitoare a celor aflați în această situație provine din mediul rural, care rămâne constant afectat de sărăcie. Aproape o treime din gospodăriile rurale se situează sub pragul de sărăcie, în contrast cu mai puțin de 10% din gospodăriile urbane.
Problema devine și mai gravă atunci când analizăm sărăcia relativă la nivel european. O persoană săracă în România are un nivel de trai semnificativ mai scăzut decât o persoană aflată în aceeași situație în țări precum Olanda. Acest fenomen, combinat cu excluderea socială, face ca România să aibă cel mai mare procent de populație aflată în sărăcie sau excluziune socială din Uniunea Europeană, cu o treime din cetățenii săi aflați în această situație.
Domnul Stănescu a evidențiat și diferența tot mai accentuată între bogăți și săraci. Aproximativ 20% din populație își permite majoritatea lucrurilor de care are nevoie, în timp ce o treime abia reușește să își acopere necesitățile de bază. Această polarizare nu era atât de vizibilă în urmă cu câteva decenii, însă astăzi România pare să se apropie mai mult de modele sociale întâlnite în țări din America Latină sau Africa de Nord decât de cel european.
Diferențele geografice contribuie și ele la accentuarea sărăciei în mediul rural. Regiunile istorice cu o proporție mai mare de populație rurală, cum ar fi Moldova și Muntenia, sunt cele mai afectate, în timp ce zonele cu o concentrație urbană ridicată, precum București-Ilfov și nord-vestul țării, au un nivel mai redus de sărăcie.
Un alt factor determinant este lipsa locurilor de muncă bine plătite în mediul rural. În timp ce urbanul oferă oportunități în sectoare precum tehnologia informației, medicină și farmaceutică, ruralul rămâne dependent de agricultură și industrie prelucrătoare, ambele având salarii mici și o valoare adăugată scăzută. În lipsa unei politici de dezvoltare echilibrate care să atragă investiții și locuri de muncă în mediul rural, populația tânără continuă să migreze către Vestul Europei, agravând astfel problemele demografice și economice din zonele rurale.
Aceste realități subliniază necesitatea unor măsuri urgente pentru reducerea inegalităților și îmbunătățirea nivelului de trai în mediul rural, înainte ca aceste diferențe să devină și mai pronunțate.
În contextul anului 2024, un subiect de interes major în România rămâne discrepanța dintre mediul urban și rural, cu accent pe viitorul tinerilor și nivelul de educație. Datele recente ale Institutului Național de Statistică arată că aproximativ 58% din populația de peste 16 ani are studii medii, în timp ce doar 14% a absolvit studii superioare. Totuși, viitorul tinerilor din mediul rural pare sumbru, având în vedere că o parte considerabilă din această categorie abandonează studiile înainte de a obține o calificare utilă pe piața muncii.
Această realitate pune în pericol dezvoltarea satelor românești, unde tinerii nu sunt suficient de pregătiți pentru a susține economia locală sau pentru a concura pe piața muncii din România și din afară. Sistemul de învățământ suferă, cu rate îngrijorătoare de abandon școlar la nivelul gimnazial și liceal. Aproximativ jumătate din copiii care încep clasa întâi nu reușesc să obțină o diplomă de liceu sau o calificare profesională. În consecință, mulți dintre aceștia devin forță de muncă slab calificată, incapabilă să contribuie la o economie care ar putea să le ofere un trai decent.
În plus, problematica ajutoarelor sociale, cum ar fi venitul minim garantat (VMG), adâncește dilema sărăciei în mediul rural. În jur de 2-3% din gospodării beneficiază de acest ajutor, dar sumele sunt derizorii, oscilând între 100 și 200 de lei lunar, insuficiente pentru a asigura un trai minim. Acești beneficiari sunt adesea prinși în zona gri a economiei, lucrând informal în agricultură sau construcții, fără acces la asigurări sociale. Pentru mulți, principalul motiv pentru care aplică pentru VMG este obținerea asigurării de sănătate, nu sprijinul financiar în sine.
Pentru a reduce decalajele dintre rural și urban, două soluții majore se evidențiază: investițiile economice și educația. Investițiile în formarea de capital fix și dezvoltarea micilor activități productive în sate ar putea stimula economia locală și ar oferi locuri de muncă. În paralel, un accent mai mare pe educația copiilor din mediul rural este esențial, astfel încât aceștia să nu fie pierduți prin abandon școlar. Fiecare primar ar trebui să urmărească progresul școlar al elevilor și să lupte pentru reducerea abandonului, asigurându-se că tinerii au șanse reale să finalizeze învățământul și să obțină o calificare.
De asemenea, există oportunitatea de a atrage tinerii care pot lucra de la distanță, oferindu-le infrastructura necesară pentru a rămâne în mediul rural și a contribui la dezvoltarea acestuia. În concluzie, dacă aceste măsuri sunt aplicate, satele românești ar putea avea un viitor mai promițător, iar discrepanțele dintre urban și rural ar putea fi reduse treptat, oferind tinerilor oportunități de a construi o viață mai bună în propria lor țară.
