Nunțile miezului de vară și-o rețetă neobișnuită, de purcel împănat cu boabe de strugure
Exista un moment cu totul special in vara cand nuntile intra intr-o rotire fara sfarsit. Fara sfarsit am spus? Nu, nu fara sfarsit. Un punct terminus exista. E ziua de Lasatul Secului pentru Postul Sfintei Marii, postul „lui Gustar”.
24 Iulie 2015, 07:58
Dar pana la aceasta borna a timpului, pana la acest perete de sticla, dincolo de care lumina se filtreaza, se purifica, cateva zile mai sunt dezlegate pentru nuntile cele de poveste...
Si parca sunt cele mai frumoase aceste nuntiri, cununiile soarelui de vara... Miresele pasesc printre macii cu obraji rosii, spre usa bisericii, strangandu-si usor umerii si intrebandu-se de ce, dincolo de uriasa lumina a dragostei, undeva, in afundul inimii, simt o tresarire, ca si cum s-ar teme de un viitor prea putin cunoscut.
Sunt insa si alte fiinte preocupate de intamplarea aceasta cu totul speciala. La tara, femeile casei pornesc cu zile inainte pregatirea meselor imbelsugate pentru nuntasi. Soacra cea mare, in casele careia se vor intinde toate ale nuntii, isi asuma rolul de dirijor al unei orchestre deosebite. Din cuhnii se aude strania melodie a oalelor aflate pe foc... N-am sa descriu acum bucatele traditionale. Nici vreo reteta de tort sa nu va asteptati sa va dau. Dar, de undeva, dintr-un sat ratacit printre podgorii, va aduc dinainte o friptura delicioasa, impanata cu struguri. Fel de mancare la fel de straniu ca si lumina acelui mijloc de vara cand doi tineri - mult prea tineri, poate - si-au strans mainile si destinele.
Friptura cu pricina, aflata de la Nea Aurel - caci printre atatea femei cu maini de aur se gasi si un barbat cunoscator intr-ale chitibusurilor cuhniilor - ma uimise din prima clipa. Fiindca mult prea banala garnitura de orez (cu nuci insa, caci, dupa cum se stie, nucii cresc cu mare drag prin viile cele vechi, de coasta) avea sa fie insotita de minunatia (ori... ciudatenia) asta care numai unui podgorean putea sa-i dea prin minte. Ganditi-va si dumneavoastra: un cotlet de porc, impanat dintru bun inceput cu stafide si boabe uriese de strugure nou - taiate pe jumatate, sa-si lase mustul in carne - , jumatati de arpagic si catei de usturoi. Si asa, impodobita, tare bine mai mergea cu vinul rosu - de buturuga - abia asprit, usor si fraged la prima inghititura, si tot mai vesel pe masura ce cursul nuntii inainta catre zorii zilei...
