Ascultă Radio Antena Satelor Live

O nouă ediţie a Festivalului Vinului stă să înceapă

Zeci de mii de timişoreni sunt aşteptaţi la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Vinului, care se va desfăşura în perioada 26-28 octombrie, pentru prima dată în Piaţa Operei/Victoriei din Timişoara.

22 Octombrie 2018, 13:03

Organizatorii spun că locaţia a fost schimbată pentru o vizibilitate mai mare a evenimentului, în perspectiva Capitalei Culturale Europene 2021.

Vor fi amenajate terase unde se va putea gusta câte o pastramă ori dintr-un purceluş de lapte la proţap, cremvurşti şi porumb fiert, iar cei mici se vor putea îndulci cu plăcinte cu fructe şi halva şi vor găsi jucării tradiţionale din lemn şi obiecte de artizanat.

Şi, cum niciodată distracţia nu e deplină fără muzică, organizatorii Festivalului Vinului - Primăria şi Consiliul Local Timişoara - au pregătit şi un program artistic pentru toate gusturile, de la folclorul până la cele mai noi ritmuri.

Vineri, de la ora 17,00, evenimentul va fi deschis de ansamblurile folclorice „Pusta Banatului”, „Doina Timişului”, „Izvoraşul” şi „Ghiocelul”. Sâmbăta va aparţine unor formaţii moderne din ţară şi din Serbia, iar duminică va intra în scenă Incubatorul de Artă.

Sursă: Agerpres

Foto: articole.com.ro

Horele satului readuc tradițiile vii în comunitățile rurale din Argeș
Cultura populara 28 Ianuarie 2026, 10:36

Horele satului readuc tradițiile vii în comunitățile rurale din Argeș

Sub genericul „Hora din inima satului”, mai multe comune din județul Argeș devin, în această perioadă de iarnă, spații vii...

Horele satului readuc tradițiile vii în comunitățile rurale din Argeș
Invazia kitsch-urilor din târguri sufocă meșterii populari și împinge tradițiile spre dispariție
Cultura populara 24 Ianuarie 2026, 11:18

Invazia kitsch-urilor din târguri sufocă meșterii populari și împinge tradițiile spre dispariție

Piețele și târgurile din România, odinioară locuri de întâlnire pentru meșterii populari care își vindeau munca de o iarnă,...

Invazia kitsch-urilor din târguri sufocă meșterii populari și împinge tradițiile spre dispariție
Hora Unirii, în vatra satului. Sărbătoare la Hârsești, în direct de pe Valea Codmenei
Traditii, datini, obiceiuri 23 Ianuarie 2026, 14:15

Hora Unirii, în vatra satului. Sărbătoare la Hârsești, în direct de pe Valea Codmenei

La Hârsești, în sudul județului Argeș, Mica Unire a fost sărbătorită în mijlocul satului. La propriu. Cu Hora Unirii, cu...

Hora Unirii, în vatra satului. Sărbătoare la Hârsești, în direct de pe Valea Codmenei
Tradiții din viața satului: Cum se sărbătorește „Gurbanul Viilor” la Golești, alături de podgoreni din Argeș și Olt
Cultura populara 22 Ianuarie 2026, 11:13

Tradiții din viața satului: Cum se sărbătorește „Gurbanul Viilor” la Golești, alături de podgoreni din Argeș și Olt

Ritualurile de fertilizare și purificare a plantațiilor viticole, specifice satului românesc de odinioară, vor fi...

Tradiții din viața satului: Cum se sărbătorește „Gurbanul Viilor” la Golești, alături de podgoreni din Argeș și Olt
Animale considerate prevestitoare în credințele populare. Ce semne vedeau strămoșii în comportamentul acestora
Cultura populara 09 Ianuarie 2026, 15:02

Animale considerate prevestitoare în credințele populare. Ce semne vedeau strămoșii în comportamentul acestora

În universul arhaic al satului românesc, necuvântătoarele nu erau privite doar ca simple ajutoare în gospodărie, ci drept...

Animale considerate prevestitoare în credințele populare. Ce semne vedeau strămoșii în comportamentul acestora
Cum preziceau oamenii vremea înainte de apariția meteorologiei moderne
Cultura populara 09 Ianuarie 2026, 14:35

Cum preziceau oamenii vremea înainte de apariția meteorologiei moderne

Cu mult înainte de buletinele meteo, oamenii își ghidau munca și viața după semnele naturii, iar din observații repetate au...

Cum preziceau oamenii vremea înainte de apariția meteorologiei moderne
Crăciun pe stil vechi, păstrat cu credință și tradiții în comunitățile lipovenești
Traditii, datini, obiceiuri 07 Ianuarie 2026, 13:19

Crăciun pe stil vechi, păstrat cu credință și tradiții în comunitățile lipovenești

Este 7 ianuarie, ziua în care creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc prima zi de Crăciun. Sărbătorile de iarnă ale...

Crăciun pe stil vechi, păstrat cu credință și tradiții în comunitățile lipovenești
Boboteaza, sărbătoarea care sfințește casele și oamenii
Traditii, datini, obiceiuri 06 Ianuarie 2026, 09:37

Boboteaza, sărbătoarea care sfințește casele și oamenii

Boboteaza, sărbătorită anual pe 6 ianuarie, este una dintre cele mai importante sărbători creștine, marcând Botezul Domnului...

Boboteaza, sărbătoarea care sfințește casele și oamenii