Ascultă Radio Antena Satelor Live

Banat Brunch în gospodăria ciobăniţei de la Margina

Banat Brunch ajunge săptămâna aceasta în localitatea timişeană Margina, unde turiştii vor avea ocazia să încerce produsele locale direct din gospodăriile localnicilor.

Banat Brunch în gospodăria ciobăniţei de la Margina

29 Iunie 2021, 08:30

Sub genericul Banat Brunch la Stână, sâmbătă aceasta este programată o nouă ieşire în aer liber în cadrul căreia vor avea loc activităţi şi ateliere în gospodăria ciobăniţei. Printre acestea se numără adusul oilor la stână; tunsul oilor; mulsul oilor şi un atelier de opincărit.
După-amiază, participanţii sunt invitaţi la o tură la Biserica de lemn din Margina. Meniul este unul specific şi cuprinde ceaun cu carne de porc şi mămăligă; murături de casă; bulz; pâine de casă; cremă de brânză şi urdă cu verdeţuri; jintiţă; prăjitură cu cireşe; morândău; socată; limonada din flori de salcâm. Banat Brunch este un proiect prin care puteţi cunoaşte mai bine satul, obiceiurile şi mâncarea din zonă. Este o iniţiativă comună a mai multor organizaţii, iar de doi ani este demarat şi în Banat, de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în Judeţul Timiş.
Mai multe informaţii se găsesc pe pagina eat-local.ro.

RADOR

Foto: https://www.facebook.com/Banat-Brunch-297388264264085

Etichete : top
Tulcea: În bisericile starovere, se sfinţesc preparatele de Paşti
Traditii, datini, obiceiuri 20 Aprilie 2025, 09:14

Tulcea: În bisericile starovere, se sfinţesc preparatele de Paşti

Curţile bisericilor de rit vechi şi străvechi din judeţul Tulcea se umplu, duminică dimineaţa, de coşuri pline cu cozonaci,...

Tulcea: În bisericile starovere, se sfinţesc preparatele de Paşti
Tradițiile populare adună localnici și turiști în zona Mușcel, de Paște
Traditii, datini, obiceiuri 19 Aprilie 2025, 11:46

Tradițiile populare adună localnici și turiști în zona Mușcel, de Paște

În zona Mușcel din județul Argeș, Sărbătoarea Paștelui este celebrată cu evenimente de tradiție care aduc împreună localnici,...

Tradițiile populare adună localnici și turiști în zona Mușcel, de Paște
Ciocănești, satul unde ouăle încondeiate spun povești
Traditii, datini, obiceiuri 18 Aprilie 2025, 10:25

Ciocănești, satul unde ouăle încondeiate spun povești

În inima Bucovinei, acolo unde tradițiile încă bat în același ritm cu inima satului, se află un loc cu totul special: Muzeul...

Ciocănești, satul unde ouăle încondeiate spun povești
Joia Mare în tradiția moldovenească: Intre rugăciune, tăcere și pregătiri ritualice
Traditii, datini, obiceiuri 17 Aprilie 2025, 14:31

Joia Mare în tradiția moldovenească: Intre rugăciune, tăcere și pregătiri ritualice

În satul moldovenesc, timpul curge altfel în Săptămâna Patimilor. Joia Mare, o zi cu adâncă încărcătură spirituală, aduce cu...

Joia Mare în tradiția moldovenească: Intre rugăciune, tăcere și pregătiri ritualice
Arta populară a încondeiatului ouălor, omagiată în Vinerea Mare în Argeș
Traditii, datini, obiceiuri 17 Aprilie 2025, 10:47

Arta populară a încondeiatului ouălor, omagiată în Vinerea Mare în Argeș

Vinerea Mare aduce în județul Argeș nu doar reflecție spirituală, ci și celebrarea unei arte cu rădăcini adânci în cultura...

Arta populară a încondeiatului ouălor, omagiată în Vinerea Mare în Argeș
Tradițiile Săptămânii Mari, păstrate cu credință în lumea satului românesc
Traditii, datini, obiceiuri 16 Aprilie 2025, 11:45

Tradițiile Săptămânii Mari, păstrate cu credință în lumea satului românesc

Săptămâna Mare aduce cu sine o liniște aparte în sufletul celor care încă păstrează rânduiala strămoșească.

Tradițiile Săptămânii Mari, păstrate cu credință în lumea satului românesc
Târgul Mărțișorului
Traditii, datini, obiceiuri 26 Februarie 2025, 19:28

Târgul Mărțișorului

În perioada 26 februarie – 2 martie, între orele 10:00 – 18:00, se desfășoară Târgul Mărțișorului, ediția a 20-a, în curtea...

Târgul Mărțișorului
"Covor oltenesc", exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanţa
Traditii, datini, obiceiuri 17 Februarie 2025, 17:35

"Covor oltenesc", exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanţa

"Covor oltenesc", exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanţa. Termenul de "covor" a intrat în vocabularul...

"Covor oltenesc", exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanţa