Joia Mare în tradiția moldovenească: Intre rugăciune, tăcere și pregătiri ritualice
În satul moldovenesc, timpul curge altfel în Săptămâna Patimilor. Joia Mare, o zi cu adâncă încărcătură spirituală, aduce cu sine o liniște aparte și o rânduială care se păstrează din generație în generație.
Articol de Ramona Alexandrescu, 17 Aprilie 2025, 14:31
„Este ziua în care sufletele celor plecați dintre noi se întorc acasă, în așteptarea Învierii”, povestește Ovidiu Focșa, muzeograf la Muzeul Etnografic al Moldovei. Invitat în emisiunea Viața la țară, realizată de Tatiana Mircea, acesta a vorbit despre obiceiurile din Joia Mare păstrate încă în satele Moldovei.
Dis-de-dimineață, cimitirele se umplu de oameni care vin să-și pomenească morții. Se împart ulcele cu apă, colaci, colivă și colăcei toate pregătite cu grijă. Este ultima zi în care se fac astfel de pomeni, iar gestul are o simbolistică profundă: sufletele celor adormiți zăbovesc cu noi până la Rusalii.
Tot în Joia Mare, gospodinele vopsesc ouăle, într-o atmosferă de rugăciune și liniște. Culoarea roșie, numită de bătrâni „roșu domol”, era obținută din plante lemn de băcan, scoarță de arin, coji de ceapă sau frunze de nuc. Se foloseau doar ingrediente naturale, totul respectând ritmul firii.
„Nu era nimic strident, nimic care să sară în ochi. Totul era cu măsură, cu bun-simț, așa cum au știut dintotdeauna oamenii satului”, spune domnul Focșa.
Joia Mare este și ziua în care se pregătesc copturile rituale pasca, cozonacii și așa-numitele „babe”, colaci rotunzi, făcuți în vase speciale de ceramică și dați de pomană în zilele de Paște.
În Moldova, pasca se pregătește cu brânză de vaci, de cele mai multe ori neîndulcită, are întotdeauna semnul crucii și este rotundă, simbol al soarelui asociere firească cu Hristos, „soarele lumii”.
Alături de ea, în prima zi de Paște, se pun pe masa rituală mielul și ouăle roșii toate cu o simbolistică profundă, ce vorbește despre jertfă, renaștere și lumină.
Un alt obicei impresionant este acela al „uitatelor” colaci în formă de om, fără ochi, care se dau de sufletul celor din familie al căror nume s-a pierdut în timp. Un gest simplu, dar încărcat de semnificație: neamul nu e uitat niciodată cu adevărat.
Joia Mare în Moldova nu este doar o zi de pregătiri, ci una de comuniune profundă între cei vii și cei plecați, între om și credință, între gest și rost.
„Această rânduială, acest cod moștenit din bătrâni încă se păstrează. Atât timp cât o mai facem, satul românesc trăiește”, a încheiat domnul Focșa.
