Locuri neobișnuite nu sunt puține în țară, dar o biserică pe lângă care, trecând, simți cum te iau fiorii din creștet până-n tălpi n-ai găsești chiar pe toate cărările. „Biserica cu Moartea”, râzând și râzându-și de oameni, din fresca ei, este cu siguranță unică în țară.

Într-o duminică a anului 1812, intra cântăreț în strana Bisericii cu Sibile din București un flăcăuaș de numai 16 ani, venit din sudul Dunării. Tânărul pribeag avea să-și pună amprenta asupra literaturii și a muzicii culte românești din veacul al XIX-lea și purta numele de Anton Pann.

Biserica cu Sibile - sau Biserica Sfinților - din mahalaua Fierea este unică în galeria așezămintelor religioase din București. Ca să argumentez ar trebui să pornesc chiar de la cele două denumiri ce-i sunt pe rând (și împreună) atribuite, încă de la începuturile sale. Mai întâi a fost o biserică de la lemn, ctitorită la finele veacului al XVII-lea de un anume Pană și de tatăl său, preotul Fiera (Fierea sau Hierea), care avea să intre mai târziu în mănăstire sub numele de Filotei Monahul (la 15 februarie 1696, ctitorii o închină Mitropoliei). Refăcută din zid de mitropolitul Daniil al țării Românești, în vremea lui Nicolae Mavrocordat, biserica este pictată la exterior cu personaje mai puțin obișnuite: 9 sibile și 10 filosofi din Antichitate - nouăsprezece, cu totul.

Ce caută profetesele și filosofii în frescă?

Ce sunt sibilele? Și ce caută filosofii greci pe fresca exterioară a unei biserici ortodoxe? Vă propun să-l lăsăm pe istoricul Adrian Majuru să explice rostul acestor picturi neobișnuite. Biserica „a fost pictată în exterior cu imaginile unor filosofi antici precum Aristotel și Platon. Este o recunoaștere a valorilor universale de gândire, pe care ortodoxia le-a acceptat încă de la început. Reprezentările acestor personaje antice sunt redate după canoanele bisericii răsăritene. De aceea, lumea obișnuită, de-a lungul veacurilor i-a asemuit pe filosofii antici cu sfinții și a numit această biserică, «Biserica cu Sfinți». Dar mai este numită și «biserica cu sibile» (...). Pereții exteriori ai bisericii sunt zugrăviți și cu persoanje feminine antice, contemporane filozofilor amintiți și care se numeau «sibile». Sibilele erau în antichitate «cele prin care vorbeau zeii»; erau preotese și prezicătoare deopotrivă, clarvăzătoare și slujitoare ale oracolelor din lumea greco-romană. În antichitate erau întâlnite în toată zona mediteraneeană, iar creștinsimul timpuriu le-a cunoscut îndeaproape. Cel puțin din perspectiva acestor două detalii de reprezentare simbolică și imagistică, biserica de pe strada Sfinților reprezintă o curiozitate istorică ce trebuie subliniată.”

Sibilele sunt profetesele care au prezis venirea Mântuitorului - iată motivația prezenței lor nu doar pe frescele de la biserica din Capitală dar și la Voroneț ori Sucevița (unde profeteasa Sivila poartă veșminte de domniță moldavă și coroană pe cap), ca și la multe biserici din Oltenia. La București, reprezentarea cea mai bine păstrată este cea a sibilei Persica. Sibilele au pătruns în literatura populară românească în secolului al XVI-lea. Nicolae Mavrocordat, care a fost domnitor, pe rând, atât pe scaunul Moldovei cât și pe cel al Valahiei, se pare că ar fi adus din celălalt principat pictorii pentru biserica despre care vorbim. Iar aceștia, impresionați de statura sibilelor și a a învățaților elini (păgâni,dar cu aură de sfinți) de la bisericile Bucovinei, i-au așezat la rândul lor în frescă.

Un text de Simona Lazăr

Foto: http://biserica-sfintilor-biserica-cu-sibile.ro/

Român fiind, nu ai cum să nu găseşti, chiar şi în momentele de deznădejde, motive care să te facă să îţi tresalte inima că trăieşti în România. Indiferent de problemele cu care se confruntă ţara noastră, există atâtea şi atâtea lucruri care ne determină să simţim şi să trăim intens româneşte.