Mănăstirea Putna, ctitorie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, „Ierusalim al Neamului Românesc"

Neamul i-a vrut Sfinti! Românii nu pot uita că, datorită geniului militar al primului si intelepciunii celui de-al doilea, otomanii nu au reuşit să transforme Ţările Române în paşalâc.

Mănăstirea se află la 33 km de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei. Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter și etaj, pe a cărui fațadă estică se află stema Moldovei datată 1471. Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racoviță, despre aceasta dând mărturie și stema de pe fațada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești. Deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici și cu alți participanți la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, această construcție se numește „Turnul Eminescu".

DESPRĂFUIND CRONICILE VREMII: „Unde au căzut săgeata unui copil din casă..." / „Ştefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras cu arcul... dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcutu pristolul în oltarii. Pus-au şi pe trei boiernaşi de au tras, pre vătaful de copii şi pe doi copii de casă. Deci, unde au căzut săgeata unui copil din casă au făcut clopotniţa", spune cronicarul.

Voievodul însuşi a venit să vadă cum înaintau lucrările de la ctitoria sa. În 1469, zidirea se isprăvise. Sfinţirea a avut loc la 3 septembrie 1470. Despre acest eveniment, cronica glăsuieşte: „În anul 6979 (1470), august 20, au venit tătarii mulţime mare şi s-au bătut cu ei Ştefan Voievod la dumbrava de la Lipniţi. Şi a gonit urma lor şi a luat toată prada lor. Şi apoi s-a întors cu izbânda şi a venit să sfinţească hramul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu cu mâna preasfinţitului mitropolit, chir Teoctist, şi a episcopului Tarasie şi cu egumenii tuturor mănăstirilor. Şi la Liturghie au fost la Jărtfelnic, de toţi, în număr de 64 de arhierei, preoţi şi diaconi, septembrie 3, sub arhimandritul Ioasaf".

Biserica mănăstirii fiind devastată de oștile lui Timuș Hmelnițki, lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Gheorghe Ștefan (1653-1658) în 1654 și terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija (1661-1665), în 1662. Mănăstirea a fost restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, când s-a refăcut acoperișul după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975. Paraclisul mănăstirii, așezat în partea vestică a incintei, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniță deteriorat la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adăugat noi spații. Paraclisul a fost pictat în tehnica „al fresco" în perioada 1980-1984 de artiștii-frați Mihail și Gavril Moroșan, stareț fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac.

Pe latura sudică a incintei se află Casa Domnească ridicată între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă de Habsburgi. Lucrările de reconstrucție au fost începute și supravegheate, în mare parte, de către Prea Fericitul Părinte Teoctist pe timpul arhipăstoririi sale ca mitropolit al Moldovei.

Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ștefan este Turnul Tezaurului a cărui construcție a fost terminată în anul 1481. În el au fost adăpostite, în vremi de tulburare, odoarele acestui sfânt lăcaș.

Pe lângă însemnătatea istorică covârşitoare, Mănăstirea Putna a fost un loc în care s-a plămădit cultura şi în care nenumăraţi monahi au ostenit pentru a transmite şi semenilor lor lumina cărţii. Îndată după sfinţirea ei, Putna, alături de mai vechile mănăstiri Neamţu şi Bistriţa, a devenit unul dintre cele mai importante centre de cultură şi spiritualitate.

Mănăstirea Putna este cunoscută până departe, în lumea largă. Puţine mănăstiri se bucură de un astfel de privilegiu. Unele au rămas cunoscute doar în ţinutul în care se găsesc, altele ştiute doar de sihaştri şi, mai târziu, de credincioşii din satele megieşe. Faima Mănăstirii Putna se datorează slăvitului ei ctitor, Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, al cărui mormânt a fost aşezat cu mult timp înainte de trecerea sa la cele veşnice în biserica acestei mănăstiri, plină de istorie, sfinţenie, taine şi poezie.

Spre Putna îşi vor îndrepta mereu paşii fiii acestui pământ. Din istoria ei, presărată cu multe împliniri, dar şi cu multe încercări, trebuie să învăţăm cu toţii! După trecerea furtunilor, Mănăstirea Putna poartă strălucirea aurului şi are statornicia stâncii.