Ascultă Radio Antena Satelor Live

Protestul transportatorilor şi fermierilor va continua; discuţiile de la Ministerul Finanţelor s-au încheiat fără rezultat

Protestul transportatorilor şi fermierilor va continua după ce discuţiile purtate duminică, timp de peste trei ore, la Ministerul Finanţelor, s-au încheiat fără rezultat.

Protestul transportatorilor şi fermierilor va continua; discuţiile de la Ministerul Finanţelor s-au încheiat fără rezultat
Foto: pixabay

15 Ianuarie 2024, 02:46

'Nu s-a ajuns la niciun acord, motivând legislaţia europeană, prin acorduri asumate de România la Comisia Europeană. Nu s-au găsit soluţii pentru reducerea cheltuielilor bugetare în toate domeniile. În concluzie, protestul nostru va continua la nesfârşit până când aceste autorităţi vor înţelege că neputinţa dumnealor de a gestiona o ţară este reală. Din lista de revendicări nu s-a acceptat decât o singură revendicare, aceea cu profituri investite în fermă şi în transport. Aşa înţelege domnul ministru să susţină economia românească, neputând justifica incompetenţa statului de a gestiona banul public. Totul se motivează pe Comisia Europeană. Domnul ministru (Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, n.r.) ne trimite la cei care au scris PNRR şi PNS şi toate celelalte', a declarat reprezentantul fermierilor, Dănuţ Andruş, la ieşirea de la discuţii.

Acesta a subliniat că la nivel naţional fermierii şi transportatorii ies în stradă pentru că protestul este singura formă prin care aceştia îşi pot arăta nemulţumirile.

'Din păcate, o mare parte din mass-media nu văd ce se întâmplă la nivel naţional. Dar lumea iese în stradă, fermierii şi transportatorii, pentru că nu-şi mai pot continua jugul. Aşa ceva nu se mai poate. Vom protesta pentru că este singura noastră formă de a striga necazul acestor două clase sociale şi al multora care sunt în România. Ministerul Finanţelor avea măsuri concrete pe care putea să le ia în calcul', a spus reprezentantul agricultorilor.

El a subliniat, în context, că protestatarii nu cer bani ci intervenţia statului prin cadre legislative, menţionând că problemele lor nu sunt legate doar de agricultură sau de transporturi, ci de toate instituţiile statului, inclusiv Banca Naţională.

'Sunt reguli făcute, pe care nu le mai putem suporta, reguli la care noi nu mai suntem bancabili, nu mai avem posibilitatea să ne desfăşurăm activitatea în ţară, suntem pribegi în ţara noastră. Nu se poate aşa ceva. Totul ţine de bani. Ori toate bugetele primesc bani prin Ministerul de Finanţe. Prin decizii greşite, instituţiile statului sifonează bani. Statul trebuie să oprească robinetul. Banii se duc pe agenţii naţionale care nu au nicio treabă, nu lucrează nimeni, dar primesc salarii pe acea economie subterană gestionată tot de stat', a subliniat acesta.

Potrivit lui Andruş, printre măsurile solicitate autorităţilor se numără reducerea impozitului pe profit de la 3% la 1% şi reîntoarcerea capitolului pe masa monetară, respectiv limitarea cash-ului la forma veche. De asemenea, protestatarii solicită ca inputurile să fie exonerate de TVA.

'Se fac tot felul de maşinaţiuni pentru a ne denigra. La ora actuală avem peste 30.000 de fermieri în faliment. Am cerut ca inputurile să fie exonerate de TVA. Statul se foloseşte de banii noştri. Plătesc acciza la motorină ca să mi-o dea în jumate înapoi, plătesc TVA la inputuri şi la îngrăşăminte ca să-mi dea înapoi, prin întoarcere de TVA. Deci noi nu suntem sponsorii statului român. Repet, un stat eşuat trebuie să schimbe ceva. Suntem la limita exasperării şi nu mai putem duce acest joc. Dacă plugul nu ară, camionul nu cară, pâinea se gată. Nu sunt anarhist, nu vreau să provoc pe nimeni, dar noi nu ne mai putem continua activităţile. Oamenii ăştia nu stau de drag de şase-şapte zile în stradă. Au probleme mari', a mai spus Dănuţ Andruş.

Pe de altă parte, reprezentanţii transportatorilor au prezentat lista de revendicări pentru acest sector. Aceştia cer tratament fiscal identic pentru public şi privat şi creşterea beneficiilor neimpozabile pentru angajaţii din transporturi, în cuantum de 265 lei; creşterea valorii zilnice acceptabile pentru masa angajaţilor delegaţi sau detaşaţi neimpozabilă, în valoare de 50 euro pe zi, care să se adauge la plafonul maxim de 87,5 euro pe zi, în limita căruia se poate acorda indemnizaţia; recuperarea unui procent din acciză direct de la pompă pentru toate firmele de transport rutier de mărfuri licenţiate; revenirea la sistemul RO-eTransport eSigiliu doar la mărfurile cu risc ridicat; revenirea la 5% la impozitul pe dividende şi eliminarea dublei impozitări CASS; revenirea la plafonul numerar la forma veche a legii şi să nu se instituie sancţiuni pentru transportatori pentru nerespectarea de către beneficiarul transportului a tuturor condiţiilor de declarare a mărfurilor cu risc ridicat.

'Imaginaţi-vă că în momentul în care intră în România, prin Vama din Siret sau dintr-o vamă din UE, un camion încărcat cu cereale, o benă, i se aplică un sigiliu, dar acel sigiliu nu funcţionează, nu este ermetic cum funcţionează pentru sticlă de apă. Se pot face anumite sisteme pe unde se descarcă o parte din cantitate şi la beneficiar ajunge numai cu 24 de tone. Sunt foarte multe camioane care intră în România cu cantitate de peste 40, deci undeva la 35-36 de tone din Ucraina, intră pe teritoriul României în zona de nord, descarcă într-un depozit diferenţa de marfă până la 24 tone şi cu acea cantitate de 20 de 24 tone se ajunge în Portul Constanţa. Diferenţa de la 36 tone la 24 tone rămâne la negru în România, cantitate care pune o presiune pe preţurile cerealelor româneşti. ANAF-ul trebuie să-şi asume, să cântărească camionul când a intrat pe teritoriul României cu 24 tone şi acel camion trebuie să ajungă în Portul Constanţa în controlul ANAF tot cu 24 tone. Dacă se intră în ţară cu 24 tone şi să iese din ţară cu 24 tone, nu avem nevoie de sigiliu', a explicat reprezentantul transportatorilor la discuţiile de la Ministerul Finanţelor.

Reprezentanţii transportatorilor şi ai fermierilor au intrat duminică în a cincea zi de proteste, nemulţumiţi de rezultatul discuţiilor purtate cu autorităţile. Aceştia au mers la Ministerul Finanţelor, după ce sâmbătă au discutat cu oficiali din Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară. Protestatarii sunt nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie. Ei au plecat pe drumurile din ţară cu camioane şi tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre Bucureşti, iar traficul a fost blocat pe mai multe şosele inclusiv pe Şoseaua de centură a Capitalei. AGERPRES

Violenţa domestică în Alba, în scădere faţă de 2024, cu cele mai multe intervenţii în mediul urban
Social 06 Februarie 2026, 15:43

Violenţa domestică în Alba, în scădere faţă de 2024, cu cele mai multe intervenţii în mediul urban

Datele centralizate pentru anul 2025 indică o scădere a intervenţiilor poliţiştilor în cazurile de violenţă domestică din...

Violenţa domestică în Alba, în scădere faţă de 2024, cu cele mai multe intervenţii în mediul urban
Violența dintre copii, un semnal de alarmă. Telefonul Copilului: Este un eșec colectiv
Social 06 Februarie 2026, 15:29

Violența dintre copii, un semnal de alarmă. Telefonul Copilului: Este un eșec colectiv

Creșterea agresivității în rândul copiilor și adolescenților, atât în viața reală, cât și în mediul online, a fost tema...

Violența dintre copii, un semnal de alarmă. Telefonul Copilului: Este un eșec colectiv
Violența juvenilă și răspunderea penală a minorilor, în dezbatere publică. Ce spune legea și ce ar putea urma
Social 06 Februarie 2026, 14:15

Violența juvenilă și răspunderea penală a minorilor, în dezbatere publică. Ce spune legea și ce ar putea urma

Excesul de violență din societatea actuală a readus în atenția publicului o temă delicată: răspunderea penală a minorilor....

Violența juvenilă și răspunderea penală a minorilor, în dezbatere publică. Ce spune legea și ce ar putea urma
Dezechilibrele sociale plasează România în fruntea clasamentului UE al sărăciei în rândul persoanelor cu dizabilităţi
Social 06 Februarie 2026, 12:28

Dezechilibrele sociale plasează România în fruntea clasamentului UE al sărăciei în rândul persoanelor cu dizabilităţi

Vulnerabilitatea socială rămâne o problemă majoră în România, unde o pondere semnificativă a persoanelor de peste 16 ani cu...

Dezechilibrele sociale plasează România în fruntea clasamentului UE al sărăciei în rândul persoanelor cu dizabilităţi
Indisciplina pietonilor şi viteza în topul cauzelor accidentelor rutiere grave din Gorj
Social 05 Februarie 2026, 12:47

Indisciplina pietonilor şi viteza în topul cauzelor accidentelor rutiere grave din Gorj

Indisciplina pietonilor a devenit principalul factor generator de tragedii rutiere în județul Gorj pe parcursul anului 2025,...

Indisciplina pietonilor şi viteza în topul cauzelor accidentelor rutiere grave din Gorj
Drumul alimentelor românești, de la tradiție la marginalizarea prin produse procesate
Social 04 Februarie 2026, 13:10

Drumul alimentelor românești, de la tradiție la marginalizarea prin produse procesate

Transformările din stilul de viaţă şi din piaţa alimentară au făcut ca mâncarea tradiţională şi produsele locale să fie tot...

Drumul alimentelor românești, de la tradiție la marginalizarea prin produse procesate
Cât de sigure sunt legumele și fructele cultivate în România
Social 03 Februarie 2026, 13:07

Cât de sigure sunt legumele și fructele cultivate în România

Siguranța alimentelor pe care le punem zilnic pe masă devine o temă tot mai importantă, iar verificarea reziduurilor de...

Cât de sigure sunt legumele și fructele cultivate în România
Violența și bullying-ul în școli, un fenomen tot mai prezent. Semnal de alarmă tras de Asociația Telefonul Copilului
Social 30 Ianuarie 2026, 16:56

Violența și bullying-ul în școli, un fenomen tot mai prezent. Semnal de alarmă tras de Asociația Telefonul Copilului

La nivel internațional, 30 ianuarie este Ziua Non-violenței în Școli, o zi care promovează valori esențiale precum toleranța,...

Violența și bullying-ul în școli, un fenomen tot mai prezent. Semnal de alarmă tras de Asociația Telefonul Copilului