-

3 noi focare de coronavirus au fost confirmate, ieri, în Vâlcea, potrivit ultimelor informaţii de la Direcţia de Sănătate Publică.

Astfel, numărul focarelor active a ajuns la 28. Cele trei focare descoperite sunt la sediul II al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, la Tribunalul Vâlcea şi la Chimcomplex.
Conform statisticilor, de la începutul pandemiei şi până în prezent, în judeţul Vâlcea au fost înregistrate 3.259 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2.
În prezent, în unităţile sanitare dedicate din judeţul Vâlcea se află internate 146 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 53 sunt asimptomatice şi cu forme uşoare ale infecţiei, 86 au forme medii şi 7 sunt internate în secţia ATI. În judeţ, în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, până la această dată, au fost realizate 19.909 de teste.

RADOR
Foto: Pixabay