Vinul sau „Apa istoriei”

Dar, într-o zi, împărăteasa a căzut bolnavă şi n-a mai avut puterea să urmărească felul în care slujbaşii de la palat îşi făceau treaba. Aşa că, pe ici, pe colo, lucrurile începuseră să scârţâie. Slugile leneşe nu mai aveau grijă ca totul să fie proaspăt şi din plin. Aşa se face că, într-o zi, când împărăteasa, ridicată în capul oaselor, în patul ei acoperit cu mătăsuri, ceru să i se aducă un platou cu struguri aromaţi, servitorii intrară în panică. Nu mai erau struguri la palat! Nevrând să creadă că atât de tare se ticăloşise viaţa în timpul bolii ei, împărăteasa coborî, sprijinindu-se de braţul unei tinere chinezoaice, până în pivniţa unde se păstrau fructele. Acolo, într-un vas din bambus, mai găsi câţiva struguri uitaţi. Numai că, de când zăceau acolo, începuseră să fermenteze, iar aerul devenise ameţitor împrejurul lor. Împărăteasa, care nu mai putea de poftă, puse totuşi să se scurgă într-un vas de porţelan zeama lăsată de struguri şi apoi o bău. Simţi uşoare pişcături pe limbă, o aromă plăcută în gură, un parfum delicat în nări şi, apoi, o stare de bine o cuprinse. Urmele bolii lungi dispărură ca prin farmec. Yidi, împărăteasa, soţia lui Yu, înţelese atunci că a făcut o mare descoperire şi puse servitorii să adune struguri într-o cadă mare, să-i lase la fermentat şi să toarne în vase sucul acela auriu, pentru a-l avea în zilele de sărbătoare. De atunci – şi trecură mai bine de patru milenii – se spune că a început a se face vinul în China. Poate şi pentru că vine dintr-un trecut atât de îndepărtat, licoarea mai poartă un nume: “Apa istoriei”.