Poluare cu metale grele în apele râului Someş
Concentraţiile de zinc, cupru, aluminiu şi fier, în probele luate din apele Someşului, joi la ora 2:00 dimineaţa, la Csenger, se situau peste limitele permise, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale pentru Gestionarea Dezastrelor din Ungaria (OKF), citat de Rador.

18 Februarie 2021, 11:39
Potrivit comunicatului, OKF va efectua, la faţa locului, măsurători şi teste de laborator acreditate pentru a monitoriza poluarea apei Someşului. Luarea probelor şi analizele de laborator se desfăşoară în permanenţă, se mai arată în comunicat.
Direcţia Naţională a Apelor din Ungaria (OVF) a anunţat, miercuri, agenţia ungară de presă MTI, într-un comunicat, că apele Someşului sunt poluate cu metale grele care provin din România.
Potrivit comunicatului, partea română a trimis informaţii prin intermediul Sistemului Internaţional de Alertă prin care informează că Someşul (n.r. pe teritoriul României) a fost poluat cu metale grele, în urma unei deversări de steril de mină.
Documentul semnala că se aştepta ca poluarea să ajungă în Ungaria, miercuri, pe la miezul nopţii.
Foto: commons.wikimedia.org